Perioada vacanței de vară este preferată de pacienții care vor să își facă o liposucție, mai ales că pot profita de zilele libere pentru a se relaxa în natură. Cu toate acestea, Dr. Cristian Nițescu, medic primar în chirurgie estetică și Doctor în Științe Medicale, avertizează că există și anumite restricții care trebuie să fie luate în considerare.
În primul rând, medicul subliniază faptul că o astfel de intervenție se adresează doar pacienților care au depozite adipoase localizate, nu celor care vor să scape de cantități mari de grăsime, care sunt obezi. Astfel, se poate apela la lipoaspirația laser sau la cea clasică pentru diverse tipuri de grăsime și de piele.
Totodată, specialistul accentuează faptul că lipoaspirația este o intervenție la care femeile pot apela până la vârsta de 50-55 de ani. După această vârstă, pielea își pierde elasticitatea, iar rezultatul final poate avea de suferit.
După intervenție, pacientul se poate expune la soare în mod normal, la minimum șase luni post-operator, însemnând să stea expus direct razelor ultraviolete. Aceasta este recomandarea pentru a nu periclita aspectul final al micilor cicatrici și al zonei operate.
Vestea bună este că pacientul poate intra în apă sau în piscină și, ulterior, poate sta ferit de razele solare la umbră și aplicând factor de protecție solară 50+, chiar și la o lună postoperator, explică dr. Cristian Nițescu.
Pe perioada recuperării, o vacanță este bine-venită, având în vedere că cel mai bun lucru pe care pacientul îl poate face este repausul în primele șapte zile.
Astfel, respectând recomandările medicului, rezultatele se pot observa imediat postoperator, fiind vorba de o dislocare de țesut adipos, dar aspectul final al liposculpturii va fi vizibil la un an de la operație.