Dintre toate metodele de epilare pe care le avem la dispoziție, epilarea cu lama de ras este cea mai la îndemână și cea mai ieftină. Dar dacă sărim peste anumiți pași în procesul de epilare sau neglijăm anumite aspecte cel mai probabil ne vom confrunta cu iritații la nivelul pielii, care vor duce la senzații de arsură și mâncărime.
Aceste arsuri ale pielii în urma epilării cu lama de ras pot apărea pe față, picioare, subraț sau zona bikinilor. De cele mai multe ori ele apar atunci când epilarea se face pe pielea uscată, când tehnica de epilare este una agresivă sau când lama de ras este prea uzată. De asemenea, apar și atunci când foliculii de păr se deschid și pătrund iritanți precum apă sărată, clor sau protecție solară.
Deși sunt neplăcute, aceste arsuri sunt temporare și dispar de la sine. Din fericire, ele pot fi prevenite dacă ții cont de următoarele aspecte:
Atunci când te epilezi cu lama întotdeauna aplică apă pe piele și săpun sau cremă de bărbierit dacă vorbim de ten. Iar dacă pielea este mai sensibilă și mai pronunțată la arsuri de acest tip sau foliculită, se recomandă o formulă antimicrobiană care să nu usuce pielea.
Lamele de ras pot acumula bacterii și celule moarte care pot produce ulterior iritații și inflamații. Indicat este să înlocuiești lama de ras cât mai des pentru a reduce șansele de apariție a iritațiilor.
Înainte de epilarea cu lama exfoliază pielea pentru a îndepărta celulele moarte. De asemenea, asigură-te că părul a stat destul de mult în apă, firul este mai moale și mai ușor de ras. Se recomandă epilarea în direcția de creștere a firului de păr, folosind mișcări scurte.
Când zic nu te epila prea des mă refer că nu este nevoie să faci asta zilnic. Așteaptă câteva zile între epilări sau chiar o săptămână.