Tehnica faţetării noninvazive de ultimă generaţie, ce permite acoperirea dinţilor, fără a fi nevoie de şlefuire, a ajuns şi în România.
În urma tratamentului de şlefuire pentru aplicarea tradiţionalelor faţete veneers, dantura poate deveni sensibilă. Cu noile faţete (lumineers), pacienţii sunt scutiţi de acest risc, deoarece procedeul de şlefuire este eliminat.
Deşi sunt subţiri precum o lentilă de contact, faţetele sunt şi foarte rezistente. Procedura este potrivită pentru majoritatea pacienţilor care suferă de afecţiuni minore, ce nu provoacă în mod obişnuit durere.
“Cu ajutorul acestor faţete putem corecta într-un mod non-invaziv şi lipsit de durere defectele de poziţie a dinţilor, de culoare, de formă, chiar şi treme sau diasteme”, declară dr. Anca Pătru, general manager al unei clinici stomatologice.
Există situaţii când dinţii trebuie uşor şlefuiţi, atunci când există înghesuiri dentare sau când dinţii sunt „suprapuşi” peste o muchie sau un colţ. Pretul unei faţete se poate ridica la 2.500 ron.
Citeşte şi: Dinti frontali devitalizati – ce solutii avem inainte sa ajungem la coroane si implanturi?
Este timpul sa imi pun fatete de portelan?
Claudia Cream a investit 6000 de Euro in… dinti