Grăsimea în industria frumuseţii, cu bune şi cu rele

Viaţa modernă ne învaţă că, în ziua de azi, sunt puţine lucruri pe care ar trebui le privim doar dintr-o singură perspectivă, ori bună ori rea. Lucrurile sunt mult mai nuanţate, cel puţin în privinţa grăsimilor, atât de temute, dar şi dorite în anumite situaţii. Pentru că un procent mic de grăsime în corp nu înseamnă neapărat frumos sau sănătos, iată un mic ghid al informaţiilor care contează.
  • Publicat:
Grăsimea în industria frumuseţii, cu bune şi cu rele

Viaţa modernă ne învaţă că, în ziua de azi, sunt puţine lucruri pe care ar trebui le privim doar dintr-o singură perspectivă, ori bună ori rea. Lucrurile sunt mult mai nuanţate, cel puţin în privinţa grăsimilor, atât de temute, dar şi dorite în anumite situaţii. Pentru că un procent mic de grăsime în corp nu înseamnă neapărat frumos sau sănătos, iată un mic ghid al informaţiilor care contează.

Astăzi, aproape în orice salon de terapii corporale, ţi se face o fişă în care sunt consemnate nu doar vârsta, greutatea şi afecţiunile cunoscute, ci măsurătorile se extind automat şi asupra procentelor corporale de grăsime, apă, masă musculară. Majoritatea femeilor care fac mişcare în mod regulat se situează în limitele sănătoase de grăsime corporală.

La femeile cu vârsta între 19 şi 29 de ani, procentul de ţesut adipos din organism trebuie să fie între 19% şi 22%. De asemenea, între 20% şi 24%a reprezintă un procent normal la femeile cu vârsta între 30 şi 39 de ani. La femeile de peste 40 ani, grăsimea corporală trebuie să reprezinte între 23% şi 27%, iar femeile mai în vârstă, peste 50 ani, ar trebui să aibă un procent al ţesutului adipos situat între 27% şi 31%.

Prea puţină grăsime se poate traduce prin unele tulburări endocrine, chiar şi amenoree. Prea mult înseamnă “reţeta perfectă” spre o îmbătrânire prematură, afecţiuni cardiovasculare etc.

Grăsimea şi frumuseţea

Auzim cum medicii ne spun uneori “feriţi-vă de grăsimi în exces pentru a vă salva silueta”. Pe de altă parte, tot specialiştii ne îndrumă să includem în regimul nostru alimentar grăsimi polinesaturate pentru a avea o piele frumoasă. Însă mulţi specialişti în antiaging afirmă că exact prezenţa unor cantităţi mari de grăsimi polinesaturate în organism, corelată cu lipsa unor antioxidanţi naturali, precum vitamina E, constituie o modalitate de îmbătrânire prematură a pielii, a doua, de altfel, ca influenţă, după expunerea masivă la ultraviolete.

Un studiu realizat la Universitatea din Irvine, ce a urmărit evoluţia oamenilor în funcţie de obiceiurile alimentare, a demonstrat că persoanele care au inclus în mod frecvent grăsimi polinesaturate în regimul lor alimentar au prezentat semne clinice de îmbătrânire prematură, precum accentuarea ridurilor de expresie, pierderea elasticităţii, hiperpigmentarea sau decolorarea pielii.

Acizii graşi sunt esenţiali în alimentaţie, însă prezenţa lor trebuie să fie în cantităţi mici şi pe cât posibil, în alimente cât mai puţin procesate, chimic, termic etc.

Vitamina-cheie

Specialiştii în geriatrie Irwin Fridovitch şi Richard Passwater au constatat şi elaborat teoria confom căreia, pentru a ne păstra tinereţea, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să consumăm vitamina E. În felul acesta ne protejăm de efectele nocive ale consumului de grăsimi, întrucât vitamina E ajută la reducerea efectelor oxidative provocate în lanţ de metabolizarea grăsimilor, prin formarea radicalilor liberi.

Vitamina E este unul dintre cei mai puternici antioxidanţi recunoscuţi ce ajută indirect, alături de vitamina C, ca fibrele de colagen să îşi păstreze integritatea şi să nu sufere modificări ireversibile sub acţiunea radicalilor liberi. Aşadar, dacă ştiţi că sunteţi consumatori de grăsimi nesaturate, completaţi doza zilnică de antioxidanţi cu 400-1600 UI vitamina E, o dată pe zi.

Ce facem cu grăsimea în exces?

Sunt situaţii în care, deşi respectăm o anume dietă restrictivă, nu reuşim să scăpăm de grăsimea din anumite zone, în special fese, aripioare şi abdomen. În aceste situaţii, se impune efectuarea unor exerciţii fizice, dar şi a unor terapii corporale care să dreneze în primul rând retenţia de lichide, ce generează celulita şi favorizează aspectul vălurit al ţesutului adipos.

Şi mai este un aspect foarte important: curele de slăbire dure duc şi la slăbirea muşchilor, contribuind la aspectul neplăcut al anumitor zone. Aşa că cea mai redutabilă armă împotriva grăsimii o reprezintă efortul fizic, corelat cu energia generată din dieta zilnică, cât mai sănătoasă posibil.

Răspunsul şi soluţiile pentru eliminarea excesului de grăsime se află şi în clinicile de chirurgie estetică: specialiştii nu numai că elimină grăsimea în plus, dar o şi adaugă în zonele unde pot crea volum şi frumuseţe, adică în zona ridurilor feţei, cicatricilor, chiar şi a sânilor.

Practic, se extrag celulele stem din grăsimea de pe şolduri şi coapse, acestea se prelucrează şi se concentrează, rezultând o grăsime pură ce poate fi injectată direct în zona de interes, de exemplu în sâni. Aici se obţine un efect moderat de umplere, cu aproape jumătate de cupă, pentru care este nevoie de extragerea a minimum 1kg de grăsime.

Intervenţia se efectuează cu anestezie generală, nu necesită internare, rezultatele se văd imediat, iar 80% din volumul obţinut se păstrează între 1-3 ani. Şi la nivelul feţei poate fi folosită grăsimea proprie.

În afară de efectul de umplere cu estomparea ridurilor, şanţurilor, denivelărilor, această procedură pe bază de celule stem din grăsimea proprie oferă şi ameliorarea aspectului pielii, prin efectul local de regenerare şi refacere a ţesuturilor.

Procesul de extragere a celulelor stem din grăsimea proprie este extrem de costisitor şi necesită o aparatură specială. Din 250 ml de ţesut adipos, se obţin după 3, 4 ore, doar 5 ml de „elixir al tinereţii”.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
5 tips-uri pentru un look natural
5 tips-uri pentru un look natural