Iedera se foloseste frecvent in tratamentul anticelulitic, deoarece are proprietati curative, antiseptice si antiiritante, ajutand totodata la eliminarea apei din tesuturi.
Se aplica comprese caldute, inmuiate in decoct, pe zonele afectate, timp de trei patru ore. Compresele se schimba la un interval de 30 de minute. Pentru prepararea decoctului se pun intr-un vas emailat 400 g de planta la doi litri de apa clocotita si se lasa amestecul sa fiarba timp de 30 de minute, la foc mic. Se indeparteaza vasul de pe foc si se lasa inca o jumatate de ora.
Tratamentul este eficient daca se aplica de doua sau de trei ori pe saptamana. Iedera se mai poate folosi si sub forma de tinctura (400 g planta macerata timp de 12 ore in 200 ml alcool). Tratamentul anticelulitic consta in aplicarea pe zonele afectate a unor comprese caldute inmuiate intr-un amestec din 10 ml tinctura si 250 ml apa.