Îmbătrânirea se vede pe gâtul tău. Îngrijeşte-l!

Pentru o femeie, este foarte important să aibă un gât îngrijit. Nu îţi neglija, deci, această parte a corpului! Musculatura gâtului este supusă în fiecare moment tensiunii prin poziţia adoptată, dar şi din cauza rigidităţii create de lipsa unor exerciţii de mobilitate a acestei zone.
  • Publicat:
Îmbătrânirea se vede pe gâtul tău. Îngrijeşte-l!

Pentru o femeie, este foarte important să aibă un gât îngrijit. Nu îţi neglija, deci, această parte a corpului! Musculatura gâtului este supusă în fiecare moment tensiunii prin poziţia adoptată, dar şi din cauza rigidităţii create de lipsa unor exerciţii de mobilitate a acestei zone.

Adoptarea unei poziţii cu umerii relaxaţi, cu bărbia ridicată şi cu privirea înainte este primul pas către detensionarea zonei gâtului.

 

Acest lucru se poate face pe parcursul zilei, în timpul plimbărilor, în poziţia aşezat la birou sau în faţa calculatorului.

Un al doilea pas este efectuarea de exerciţii fizice de mobilitate pentru gât. Înainte de începerea acestui program, bea un pahar mare de apă şi încearcă să dormi cu o pernă mică sau chiar fără pernă pentru a relaxa musculatura gâtului.

Pornim cu câteva exerciţii de întindere (stretching) şi de întărire a musculaturii cervicale pentru a menţine flexibilitatea şi mobilitatea şi pentru a preveni instalarea rigidităţii.

Stai cu umerii relaxaţi, apleacă urechea stângă spre umărul stâng, menţinând poziţia opt secunde, apoi urechea dreaptă spre umărul stâng şi apoi peste umărul drept, de câte opt ori pe fiecare parte, executând această mişcare lent.

Din poziţia şezând cu spatele drept, apucă-te cu mâinile de genunchii îndoiţi şi execută extensia trunchiului, lăsând capul mult pe spate, iar apoi revino în poziţia iniţială.

 În timpul extensiei, nu ridica tălpile de pe sol şi nu depărta genunchii. La revenire, capul trebuie aplecat înainte, cu bărbia în piept, mişcarea fiind însoţită de expiraţie. Exerciţiul trebuie repetat de 10 ori. 

Execută o răsucire energică a capului spre stânga, apoi revino la poziţia iniţială. Efectuează exerciţiul şi în partea dreaptă; numărul repetărilor în ambele direcţii este de patru până la opt ori.

Încheie acest program cu rotiri lente ale capului înspre stânga de trei ori, apoi înspre deapta de trei ori.

Ai grijă să stai cu umerii cât mai relaxaţi, cu bărbia ridicată şi cu privirea înainte!

Sursa: „Sport, Dietă şi Vedete”, Florentina Opriş

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Argila verde, soluţia pentru tenul gras
Argila verde, soluţia pentru tenul gras