La ce interval de timp trebuie schimbate implanturile cu silicon

Există implanturi care pot sta în corp chiar şi o viaţă fără nicio problemă. În cazul în care apar complicaţii, protezele trebuie înlocuite. Rapoartele Societăţii Americane de Chirurgie Plastică arată că la 10 ani de la operaţie, 76% din implanturile mamare necesită la un moment dat o înlocuire.
  • Publicat:
La ce interval de timp trebuie schimbate implanturile cu silicon


Termenul de garanţie al unui implant cu silicon este un subiect în jurul căruia se pun foarte multe semne de întrebare.

Multe dintre femeile care şi-au mărit astfel sânii sau care doresc să apeleze la operaţia de mărire a sânilor cu implanturi siliconice, vor să fie sigure că alegerea pe care au făcut-o va trece testul timpului.

Durata unei proteze mamare poate fi influenţată de calitatea şi aspectul acesteia, dar şi de eventualele complicaţii care pot să apară.

Există implanturi care pot sta în corp chiar şi o viaţă fără nicio problemă. În cazul în care apar complicaţii, protezele trebuie înlocuite. Rapoartele Societăţii Americane de Chirurgie Plastică arată că la 10 ani de la operaţie, 76% din implanturile mamare necesită la un moment dat o înlocuire. Acest fapt se datorează contracţiei de capsulă, rupturilor de înveliş, lăsării sânilor sau infecţiilor cronice.

„Este important ca implanturile alese să fie de bună calitate şi, mai ales, să fie omologate. Un chirurg care respectă munca sa şi viaţa pacienţilor nu va folosi niciodată implanturi neomologate (aşa zise „chinezeşti”). Complicaţiile care pot apărea în urma utilizării a astfel de implanturi pot fi dezastruoase. Deşi diferenţa de preţ dintre implanturile omologate de calitate şi cele neomologate este destul de mare, consider că sănătatea, rezultatul şi durabilitatea în timp sunt mult mai importante”, spune chirurgul estetician Călin Doboş.

Controlul regulat este esenţial!

Este important ca femeile să întrebe medicul ce calitate de implant se va folosi. Doctorul poate oferi implanturi care să aibă o durată de viaţă limitată sau cu o durată de viaţă nelimitată. Cert este însă că la o anumită perioadă de timp este necesar să mergeţi la controale, pentru ca medicul chirurg să vă spună dacă s-au produs modificări în timp sau prezentaţi eventuale modificări de aspect.

„Femeile nu trebuie să se aştepte ca rezultatul operaţiei de mărire de sâni să dureze o veşnicie. Chiar dacă implantul are aşa-zisa garanţie pe viaţă, sânii se modifică în timp. Controalele regulate şi ecografiile mamare sunt foarte importante, în acest fel observăm dacă s-au produs schimbări sau rupturi şi putem interveni rapid”, explică Dr. Călin Doboş.

De obicei, chirurgul recomandă un examen ecografic în fiecare an, pentru a depista eventualele modificari atât ale sânului, cat şi ale implantului. În cazul în care femeia a născut, aceasta trebuie să facă un control după întreruperea alăptării pentru a vedea dacă nu au survenit alte modificări ale implantului mamar.

La cât timp ar trebui schimbat implantul de silicon?

Ultimele studii au aratat că implanturile cu silicon pot dura toată viaţa, în timp ce implantul salin are un termen de valabilitate de 12-14 ani. Există factori care pot modifica însă aceste termene.

„Contează mult şi mărimea implantului. Cu cât acesta este mai mare, iar pielea pacientei mai sensibilă şi mai puţin elastică, cu atât cresc şansele ca sânul să se deformeze în timp. După 5-10 ani, există posibilitatea ca sânii să se lase sau să îşi modifice forma. În această situaţie se poate impune o nouă intervenţie prin care să se ridice sânii lăsaţi, cu sau fără schimbarea implanturilor; sau poate să se renunţe la implant”, precizează chirurgul estetician Dr. Călin Doboş.

Care sunt complicaţiile ce pot apărea?

Din nefericire, există o serie de posibile complicaţii care pot surveni de-a lungul anilor şi care duc inevitabil către eliminarea sau înlocuirea implanturilor. Fiecare organism reacţionează diferit şi din acest motiv cele mai multe dintre complicaţii nu pot fi prevenite.

Printre acestea putem include contracţia capsulară (un înveliş pe care îl creează corpul nostru în jurul implantului) datorată micşorării capsulei sau buzunarului din jurul implantului, ceea ce duce la deformarea sânului, în cazuri rare chiar la ruptura acestuia. În cazul în care se bănuieşte o ruptură sau o fisură, un RMN este cea mai sigură cale de a observa dacă pacienta are sau nu o astfel de problemă.

Alte riscuri specifice implanturilor sunt: rotirea, „aspectul vălurit” mai ales pe exterior, vizibilitatea implantului şi conturul dublu, ce apar mai ales atunci când implanturile sunt prea mari.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult