Dacă până acum știam despre toxina botulinică, adică botox, că șterge semnele înaintării în vârstă și ridurile, aflăm de la specialiști că aceste tratamente scad și riscul de dezvoltare a depresiei cu 40%. Medicul chirurg estetician Iancu Morad explică ce legătură există între tratamentelr de întinerire și starea de mulțumire a pacientului.
„Botoxul este o substanță obținută dintr-o toxină produsă de bacteria Clostridium botulinum. Acționează la nivel neuronal, prin blocarea impulsurilor transmise prin nervi de la creier la mușchi. În acest fel, mușchiul nu mai este suprasolicitat zi de zi relaxând astfel ridurile existente și prevenind formarea altora. Toxina botulinică este una dintre cele mai folosite substanțe în medicina estetică.
Are numeroase beneficii atunci când vine vorba despre înfrumusețare și rejuvenare facială. Estompează vizibil semnele îmbătrânirii, șterge ridurile fine și chiar tratează transpirația în exces, prin injectarea în zona axilei. Este ușor de utilizat, tratamentele sunt rapide, nedureroase și cu efecte dovedite, spectaculoase”, explică medicul chirurg estetician Iancu Morad.
În urma unor studii recente s-a descoperit că pacienților care au urmat diferite tratamente cu botox, riscul de depresie a scăzut cu până la 40%. Medicul Iancu Morad este de părere că acest lucru are o foarte stânsă legătură cu stima de sine. Persoanele împăcate cu ele însele și cu ceea ce văd atunci când privesc în oglindă sunt mai puțin predispuse la depresie decât oamenii care nu sunt mulțumiți de felul în care arată.
„Oamenii sunt în general auto-critici. Se privesc în oglindă și își analizează cu atenție toate imperfecțiunile, defectele. Mai ales odată cu înaintarea în vârstă, stima de sine poate scădea, odată cu apariția semnelor îmbătrânirii. Pe acest fond, depresia se poate instala foarte ușor.
Este important ca atât femeile, cât și bărbații, să fie încântați de reflecția lor din oglindă. Văd la toți pacienții mei că pleacă de la clinică cu zâmbetul pe buze, bucuroși de rezultatele tratamentelor. Atunci când faci lucruri pentru tine, tratamente care te ajută să arăți mai bine, și starea ta de spirit este automat mai bună”, adaugă medicul chirurg estetician Iancu Morad.