Se spune adesea că vârsta unei femei se citește mai ales privindu-i mâinile. ”De multe ori ne concentrăm prea mult asupra feței și uităm să tratăm cum se cuvine pielea mâinilor. Adesea rămân în urmă cu procedurile estetice și se creează o discrepanță semnificativă față de alte regiuni, cum ar fi fața care este tratată de obicei la superlativ” explică dr. Andrei Popa, medic dermatolog. Am aflat mai multe detalii despre acest subiect.
CSÎD: La ce vârstă este recomandată rejuvenarea mâinilor?
Dr. Andrei Popa: Corpul tău începe să piardă colagen când ne apropiem de vârsta de 30 de ani. Dar efectele devin vizibile după câțiva ani. Chiar dacă acesta este un proces natural, este posibil să-l accelerăm cu expunerea la UV,
poluare, obiceiuri proaste, fumat și alegeri slabe în dietă. Deși este posibil să accelerați pierderea de colagen, este și posibil să o încetiniți prin metode revoluționare de biostimulare a colagenului pierdut. Dacă stăm să ne gândim bine, momentul ideal da a începe acest gen de proceduri este exact acela când observăm modificări de aspect
chiar și înainte de 30 de ani.
CSÎD: Dacă procedura este începută din timp, înainte ca pielea să fie vizibil afectată, procesul de îmbătrânire se desfășoară mai lent?
Dr. Andrei Popa: Prevenția este cheia succesului când vorbim de anti-aging. De fiecare dată când lucrurile avansează într-un mod negativ procedurile devin mai complexe și mai costisitoare. De multe ori primesc întrebări legate de o anume procedură dacă este prea devreme. Dacă vorbim despre o procedură minim invazivă de biostimulare a colagenului, cum ar fi laser, radiofrecvența, cristale de calciu, nu este niciodată prea devreme mai
ales la femeile aflate în jurul vârstei de 30 de ani. Sunt proceduri ce nu duc către o dependență la tratament, din contră amâna proceduri mai complexe și mai costisitoare.