Aplicarea unei măști faciale bune oferă senzația de piele fermă și tonificată după o singură utilizare. Ar trebui ca toată lumea să folosească o mască facială? Absolut. Atât femeile, cât și bărbații pot beneficia în mod semnificativ de utilizarea măștilor faciale. Ele nu sunt doar pentru frumusețe: sunt tratamentul perfect pentru a te ajuta cu problemele de îngrijire a pielii.
O mască facială este folosită în mod obișnuit pentru:
Un alt beneficiu este sentimentul de răsfăț ca la spa, în confortul propriei case. Adăugarea măștilor faciale la rutina de îngrijire a pielii (și de îngrijire personală) poate face minuni.
De Ziua Mondială a Frumuseții, sărbătorită în fiecare an, pe 9 septembrie, Laura Chacon-Garbato, Director la Worldwide Nutrition Education and Training, Herbalife Nutrition explică care sunt cele mai importante beneficii ale utilizării regulate a măștilor faciale.
Măștile faciale nu oferă doar rezultate care îmbunătățesc aspectul general al pielii tale. Ele pot avea și un rol terapeutic. Atunci când sunt infuzate cu uleiuri esențiale aromatice, cum ar fi menta și rozmarinul, ele pot îmbunătăți dispoziția, prin stimularea simțurilor.
Ar trebui să aplici o mască ori de câte ori ai 20-30 de minute de „timp personal”. Ar putea fi orice activitate care te relaxează: să te uiți la serialul tău preferat de pe Netflix, să te uiți la videoclipuri amuzante sau să faci o baie fierbinte. Aceasta îți va oferi o experiență senzorială minunată, care nu numai că îți va relaxa mintea și spiritul, dar îți va lăsa și o piele cu un aspect fabulos.
Sigur, curățarea de zi cu zi ajută la curățarea pielii prin îndepărtarea murdăriei, a sebumului, a machiajului și a impurităților de la suprafață, dar știai că o mască adecvată duce procesul de curățare la un cu totul alt nivel?
Numai o mască facială bună poate ajuta la eliminarea impurităților care se ascund sub straturile superficiale ale epidermei. Unele persoane spun că pielea lor trece printr-un proces de „detoxifiere” atunci când folosesc o mască, deoarece observă rapid schimbările la nivelul tenului.
Măștile sunt incredibile pentru a asigura acest proces de curățare mai profundă, care duce la o îmbunătățire a aspectului porilor, pe care o poți vedea și simți. Cui nu-i place asta?
Aplicarea unei măști care conține argilă bentonită sau argilă caolinică ajută la îndepărtarea murdăriei și la absorbția excesului de sebum. De asemenea, contribuie la îndepărtarea celulelor moarte care se acumulează pe piele. Atunci când îndepărtezi toate resturile de la suprafața pielii, vei contribui și la desfundarea porilor, ceea ce va conferi un aspect de pori mai mici și mai strânși.
Știm cu toții că porii înfundați nu creează decât probleme. Mizeria și impuritățile rămân blocate în pori și sunt împinse adânc în pori, unde se pot dezvolta bacterii. Odată ce bacteriile încep să se dezvolte, vom avea în curând o imperfecțiune, o serie de erupții sau chiar un coș uriaș care ne va distruge toată dispoziția timp de câteva zile.
Măștile faciale aplicate regulat ajută la menținerea suprafeței pielii curate și a porilor neobstrucționați. Acesta este un motiv excelent pentru a folosi o mască facială chiar acum.
Măștile, în special cele care au în compoziție mentă, pot ajuta la stimularea circulației sângelui. Procesul prin care masca se usucă pe piele și începe să se întărească, împreună cu îndepărtarea măștii, provoacă o expansiune a vaselor de sânge din piele.
Acest lucru asigură o îmbunătățire generală a tonusului pielii. Vei avea o piele mai fină și mai netedă și vei observa, de asemenea, o strălucire radiantă și un aspect mai odihnit. Așadar, relaxează-te, simte furnicăturile, respiră aroma de mentă și așteaptă transformarea pielii tale.
Aplicarea măștilor ajută toate celelalte produse de îngrijire a pielii să acționeze mai eficient. Dacă vrei ca loțiunile de zi, serumurile și produsele de îngrijire pe timp de noapte să fie absorbite mai repede și mai profund în piele, atunci o mască facială este absolut necesară. Prin aplicarea regulată de măști, te poți asigura că produsele de tonifiere, hidratare și protecție vor funcționa mai bine, oferindu-ți rezultatele dorite într-un ritm mult mai rapid.
Dacă ai de gând să aplici o mască în timp ce te relaxezi în cadă, nu trebuie să îți faci griji că vei face mizerie. Îți poți acoperi fața și gâtul și te poți relaxa. Dacă nu ai timp pentru o baie, fă-ți timp să-ți prinzi părul, astfel încât să nu fie în apropierea feței.
Asigură-te că porți haine care nu acoperă zona gâtului, astfel încât să nu îți murdărești hainele. Partea mai complicată ar putea fi aplicarea, dar odată ce este aplicată, se va usca și va fi ușor de îndepărtat.
Folosește produsul de curățare zilnică pentru a îndepărta toată murdăria de la suprafață, sebumul și machiajul înainte de a aplica masca. Astfel, te vei putea bucura la maxim de toate beneficiile oferite de mască.
Sfat profesional: Înainte de a aplica masca pe față, aplică o cantitate mică de gel sau de cremă în jurul ochilor. Astfel, vei proteja zona delicată a ochilor împotriva deshidratării.
Nu uita, nu degeaba se numește mască facială. Ar trebui să arăți ca și cum porți o mască. Nu freca niciodată masca direct pe piele.
Masca trebuie să arate ca glazura de pe o prăjitură. Ai grijă să eviți zona ochilor, să nu acoperi nările și să întinzi masca pe față și în jos spre gât. Nimic mai rău decât o față tânără și un gât bătrân și ridat, nu? Întotdeauna trebuie să tratezi gâtul ca pe o extensie a feței.
Poți folosi aceste 10-20 de minute pentru a te relaxa, pentru a-ți coafa părul, pentru a verifica e-mailul – orice dorești. Trebuie doar să ai grijă la timp și să urmezi instrucțiunile de pe etichetă pentru momentul îndepărtării. Beneficiile produsului sunt legate de instrucțiunile de utilizare. Asigură-te că le urmezi pentru a obține beneficii optime.
Măștile sunt concepute pentru a adera la piele. Ele nu trebuie îndepărtate într-un mod dur. Folosește multă apă și o lavetă pentru a spăla ușor masca. Tamponează – nu freca pielea cu un prosop.
Nu poate fi mai ușor decât atât atunci când vine vorba de utilizarea unei măști.
Sfat profesional: Când masca de față s-a uscat și este timpul să o scoți, pune o lavetă caldă și umedă pe față și ține-o pe piele câteva secunde. Repetă acest procedeu de câteva ori pentru a ajuta la desprinderea și dizolvarea măștii. Acest sfat va face ca procesul de clătire să fie mult mai ușor și mai blând pentru pielea ta.
Orice regim sănătos de îngrijire a pielii include produse de uz zilnic și săptămânal. Puteți folosi o mască facială o dată pe săptămână sau de până la trei ori pe săptămână, în funcție de tipul de piele. Pentru un ten normal până la uscat, frecvența ar trebuie să fie mai redusă, iar pentru un ten normal până la gras, se poate folosi mai des.
Toată lumea ar trebui să introducă masca în regimul de îngrijire a pielii, dacă nu a făcut-o deja. Timp de doar câteva minute (de relaxare) pe zi, pielea ta va suferi o transformare vizibilă, pe care o poți vedea și simți. Îți va plăcea cum arată pielea ta.