Odată cu creşterea temperaturilor reapare în discuţie o veche problemă: mirosul urât al picioarelor. Aproape 20% dintre adulţi se confruntă cu această problemă jenantă. Prin urmare, ne-am propus să aflăm care sunt cauzele, dar şi soluţiile pe care le avem la îndemână.
Pe lângă transpiraţia excesivă, mirosul neplăcut al picioarelor poate fi cauzat şi de infecţiile fungice ale unghiilor, stres sau de… sarcină.
Iată mai jos care sunt posibilele cauze ale mirosului urât al picioarelor şi soluţiile care pot rezolva această problemă.
Pe suprafaţa tălpilor există nu mai puţin de 250.000 de glande sudoripare, aşa că nu este de mirare faptul că acestea produc zilnic aproximativ 500 ml de sudoare. În combinaţie cu bacteriile care se dezvoltă în mediul umed, picioarele capătă acel miros neplăcut de care suntem jenaţi atunci când ne descălţăm.
Alte posibile cauze ale mirosului neplăcut al picioarelor sunt:
Poliesterul este cunoscut pentru faptul că reţine umezeala şi ajută astfel la dezvoltarea bacteriilor. Pirn urmare, sunt indicate şosetele din bumbac 100% sau cele din lână de merinos. Pentru a reduce riscul de dezvoltare a bacteriilor pe suprafaţa tălpilor şi între degete, poţi folosi şi un spray antibacterian pentru picioare.
La fel ca şosetele, încălţămintea nu trebuie purtată două zile la rând. Ideal ar fi să deţii mai multe perechi de încălţări, comode, care să nu te strângă, pe care să le schimbi între ele. Dacă, totuşi, nu îţi permiţi să cumperi mai multe perechi de încălţăminte sau eşti nevoit, prin natura locului de muncă, să porţi aceeaşi încălţăminte zi de zi, ai grijă la igienă: spală-te zilnic pe picioare cu săpun antibacterian şi înlătură porţiunile de piele întărită cu ajutorul unei pietre ponce. Grijă mare şi la îngrijirea unghiilor!
Mirosul urât al picioarelor poate fi şi o consecinţă a unei infecţii fungice la nivelul unghiilor, afecţiune numită „piciorul atletului” sau tinea pedis. Aceasta este specifică persoanelor care fac regulat mişcare, deoarece le transpiră picioarele şi materialele din care sunt confecţionaţi pantofii sport reţin umezeala, favorizând astfel dezvoltarea bacteriilor.
Pentru a scăpa de micoza piciorului, este indicată pudra aplicată între degete, nu crema, deoarece aceasta reţine şi mai multă umezeală. Ca să previi apariţia micozei piciorului, optează pentru şosete din materiale de calitate şi pentru încălţări comode, care lasă piciorul să respire. Pentru cazurile în care micoza recidivează sau nu reacţionează la acţiunea pudrei antimicotice se recomandă vizita la medic!
Activitatea glandelor sudoripare poate fi influenţată şi de nivelul hormonal. De exemplu, femeile însărcinate, cele la menopauză şi adolescentele sunt mai predispuse transpiraţiei excesive, inclusiv la nivelul picioarelor.
Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul că un eveniment stresant este un factor declanşator al transpiraţiei excesive. Mai puţin ştiut este însă faptul că transpiraţia cauzată de stres are un miros mult mai neplăcut, din cauza unei substanţe chimice produse în cazul unei situaţii stresante sau atunci când o persoană este bolnavă.
De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit că transpiraţia produsă de glandele apocrine (situate la nivelul organelor genitale şi la subraţ) este mai lipicioasă şi mai abundentă în comparaţie cu transpiraţia produsă de glandele ecrine (prezente pe suprafaţa întregului corp). În plus, se pare că cea dintâi este compusă în mare parte din lipide şi proteine, care favorizează apariţia mirosului neplăcut în combinaţie cu bacteriile de pe suprafaţa corpului, în timp ce transpiraţia produsă de glandele ecrine este compusă în mare parte din apă şi sare.
Transpiraţia excesivă poate fi cauzată şi de anumite boli, cum ar fi diabetul (hipoglicemia), endocardita, anxietatea, infarctul, infecţia cu HIV, leucemia, malaria, limfomul non-Hodgkin, obezitatea sau tuberculoza. Aşadar, dacă te confrunţi frecvent cu transpiraţia excesivă, chiar dacă temperaturile mediului ambiant sunt normale, nu strică să faci o programare la medic, pentru a afla cu exactitate cauza acestei probleme.
Mirosul urât al picioarelor poate fi eliminat şi prevenit urmând câteva sfaturi simple:
În cazul în care aceste remedii naturale nu au efect, există tratamente medicale care pot rezolva problema. Unul dintre acestea este iontoforeza, o procedură care constă în aplicarea de mici şocuri electrice la nivelul tălpilor care pot reduce activitatea glandelor sudoripare, prevenind astfel transpiraţia excesivă a picioarelor şi mirosul neplăcut (bromodoza).
O altă soluţie pentru reducerea transpiraţiei la nivelul tălpilor este reprezentată de injecţiile cu toxină botulinică, dar acestea au efecte temporare (3-4 luni).