Odată cu înaintarea în vârstă sau după ce au născut, multe femei îşi fac griji de aspectul din ce în ce mai flasc al sânilor lor.
Deşi de cele mai multe ori sunt deranjate de mărimea acestora, ele acorda o atenţie sporită şi fermităţii sau aspectului tânăr al sânilor.
La fel ca pielea feţei, şi pielea din jurul sânilor îşi pierde din elasticitate, iar aceştia se lăsă în timp sub influenţa unor anumiţi factori.
Aspectul sânilor se modifică în timpul sarcinii şi alăptatului, aceştia crescând în dimensiuni şi întinzând astfel pielea. După alăptare, sânii încep să se dezumfle, iar pielea care era înainte fermă, acum este slăbită şi atârna. De asemenea, atât fluctuaţiile de greutate, schimbările hormonale, cât şi simplul proces de îmbătrânire cauzează lăsarea sânilor.
„Mastopexia este singura soluţie pentru ridicarea sânilor, alte aşa-zise tratamente precum cremele sau anumite exerciţii fizice nu oferă niciun rezultat vizibil.
La acest tip de operaţie apelează paciente care au sâni căzuţi, deşi au o mărime satisfăcătoare, atunci când sânii sunt lipsiţi de consistenta sau fermitate ori atunci când zona areolară este îndreptată în jos.
De multe ori intervenţia de lifting mamar se realizează odată cu mărirea cu implant, pentru ca sânii să fie din nou voluptoşi şi cu aspect tânăr”, explică dr. chirurg estetician Calin Doboş.
Mastopexia (liftingul mamar) este o operaţie de ridicare a sânilor lăsaţi şi se realizează prin excizia tegumentului în exces. Intervenţia poate fi efectuată prin mai multe tehnici, în funcţie de anatomia pacientei şi gradul de complexitate.
Acum, cea mai bună metodă e cea cu cicatrici minime, doar verticale, renunţându-se la metoda cu incizie sub formă de ancoră. Se îndepărtează apoi excesul de tegument şi se repozitioneaza mamelonul şi areola, cât şi glanda de pe muşchiul pectoral.
Uneori, când sânii sunt mari şi grei, ce pot cauza dureri de colona cervicală, operaţiile de lifting mamar e completată cu cea de reducere a sânilor. Prin realizarea ambelor tipuri de intervenţii, aspectul sânilor redevine unul tânăr şi ferm, fiind completat de mărimea dorită.
În cazul în care se doreşte şi mărirea sânilor, prin aceleaşi incizii realizate în jurul areolei şi cele verticale se va introduce şi implantul. Fiind realizate două intervenţii, operaţia este mai complexă şi durează cam 2 ore, iar anestezia este generală. Mai întâi se aplică implanturile, iar apoi se îndepărtează excesul de piele şi se repozitionează areolele mamare, şi nu invers!
Intervenţia se realizează cu radioplasma ELLMAN, ceea ce asigură o vindecare mult mai rapidă. În aproximativ o săptămână se pot relua activităţile obişnuite, însă efortul intens trebuie evitat timp de patru săptămâni după operaţie, pentru a permite corpului să se vindece.
După operaţie se recomandă purtarea unui sutien compresiv care asigură confort şi suport până ce recuperarea este completă.
Durerile resimţite sunt minore şi pot fi ameliorate cu ajutorul calmantelor obişnuite, iar vânătăile şi umflăturile ce pot apărea în jurul areolei dispar în câteva săptămâni.
Orice intervenţie chirurgicală implica riscuri, iar cele ce pot exista în urma mastopexiei sunt complicaţii generate de anestezia generală, infecţii sau hematoame.
Nouă formă şi poziţie a sânilor este vizibilă la scurt timp după operaţie, urmând ca rezultatul final să se observe în câteva săptămâni. Cicatricile în urma intervenţiei se estompează în timp până devin aproape invizibile. Rezultatele acestui tip de intervenţie nu sunt însă definitive, acestea putând fi alterate de o nouă sarcină, spre exemplu. Liftingul mamar simplu are ca rezultat un contur mai tânăr şi mai ferm al sânilor, ireductia mamara îi ridică şi îi micşorează, în timp ce liftingul cu implant aduce în plus şi mărirea volumului sânilor.
Preţul unei operaţii de lifting mamar este de 2200 de euro, iar cel al unei intervenţii de ridicare şi mărire cu implant a sânilor este de aproximativ 4000 de euro, în funcţie de tipul de implant ales.