Aflat pentru a doua oară în România, Ramon Monegal, parfumier cu experienţă, introduce patru noi esenţe în colecţiile sale, toate realizate la nivel de artă, compoziţii abstracte şi contraste care se atrag şi se combină în absolut. Speră să nu fie ultima sa vizită în România, ocazie cu care l-am întrebat cum ar arăta un parfum care să ne descrie ţara. Ar fi o idee, dar experienţa îi spune că are nevoie de mult timp pentru a contura valorile şi pentru a alege ingredientele care să ne reprezinte. Nu te joci cu aşa ceva, îmi explică.
Numele Monegal este un simbol al parfumeriei spaniole. Timp de 4 generaţii consecutive, familia Monegal şi-a creat esenţele sub numele brandului Myrurgia, fondat în 1916 de sculptorul catalan Esteban Monegal Prat. Totodată, familia sa a fost furnizor oficial al casei regale spaniole şi este responsabilă de mirosuri istorice precum Embrujo de Sevilla, Sospiro de Granada şi Maderas de Oriente. Pentru Ramon Monegal, parfumeria este dusă la nivel de artă şi, stând faţă-n faţă cu un compozitor olfactiv, am vorbit despre poveşti cu parfum şi cum reuşeşte un autor să scrie cu parfum în loc de cerneală.
CSID: Sunt tare curioasă, cât timp a durat crearea celor patru noi esenţe? Aţi ştiut de la bun început cum vreţi să arate rezultatul?
Ramon Monegal: Eu disting între mai multe etape timpul de creare. Iar formularea şi ultimele etape, evaluarea şi cântărirea sunt foarte rapide în baza experienţei pe care o am acum. Cel mai complicat este să alegi ingredientele care vor reprezenta valorile conceptelor. Eu lucrez foarte îndeaproape şi în sfera literaturii. Este o poveste pe care o reprezinţi într-un scenariu, iar scenariul este cel care adaugă valorile. Iar eu vorbesc despre limbajul mirosurilor, care sunt valorile, în special valorile date de ingrediente.
Este foarte dificil de explicat procesul de creaţie, fără să explic importanţa ingredientelor care compun parfumul. Un exemplu pentru a înţelege foarte rapid: toate ingredientele florale sunt ingrediente de seducţie. Floarea emană un miros care seduce insecta să se apropie şi să aibă loc polenizarea. Un lemn, pentru că există două categorii principale, florale şi lemnoase, provine dintr-un arbore care protejează şi oferă un adăpost pentru mii şi mii de insecte, vieţuitoare. Adică lemnul oferă protecţie, siguranţă, forţă, flexibilitate, iar atunci când începem să înţelegem valorile ingredientelor, nu le mai alegem pentru că aşa vrem noi, de fapt, nu le mai aleg pentru că aşa vreau eu, ci pentru ceea ce reprezintă.
De multe ori noutăţile sunt concepte sau nevoia parfumierului de a se duce în sălbăticie sau în Paradis. Iese la iveală. Când? Ai ideea, ai conceptul, scrii scenariul, alegi ingredientele şi scrii formula. Cât durează? Uneori poate o săptămână, alteori poate dura chiar ani. Dar nu lucrezi toată ziua. Mie nu-mi place să fac prea multe probe. Dacă nu sunt în stare să scriu o poveste din două-trei încercări, schimb povestea.
CSID: Care dintre ele este preferatul dumneavoastră? De care sunteţi complet cucerit?
Ramon Monegal: Eu sunt parfumier şi caut ingrediente, exact aşa cum un bucătar merge la cumpărături. Am găsit un lemn de agar extraordinar, care m-a provocat să creez un parfum în jurul său, Alhambra Oud. De cele mai multe ori eu inventez poveşti ca să-mi pot imagina parfumul. Este un lemn de agar pe care l-am asociat cu Palatul Regal care se găseşte în Alhambra. Îmi place, pentru că îmi place Andalusia. The New Paradise l-am creat, de asemenea, din nevoia pe care eu ca parfumier o simt pentru a mă întoarce la natura aceea utopică din Paradis. Pentru că după ce ai lucrat foarte multe concepte puternice, agresive, cumva simţi nevoia să te întorci în confortul Paradisului.
Dar cel care mi-a plăcut cel mai mult să-l creez, a fost să dezvolt exclamaţia Ole! Este o afirmaţie pe care am dus-o către artă. Adică un ”Ole” spus artei, pentru că spunem ”Ole” vieţii, magiei, oricărui lucru. ”Ole” este o expresie care vine din limba arabă de la cuvântul ”Allah”, care înseamnă ”Dumnezeu”. Este acea exclamaţie pe care o avem atunci când ni se face pielea de găină. Este emoţia. Aşadar, dezvoltând ceva atât de ambiguu, a fost o provocare de a pune culori la care nu s-a gândit nimeni. Am reflectat şi stilul pictorului Miro din Barcelona, minimalist şi infantil. Am vrut să sugerez exclamaţiile pe care le avem în copilărie atunci când ceva ne lasă cu gura căscată. Am folosit fructe, flori, lemn pentru a-mi putea imagina această exclamaţie.
CSID: Povestiţi-mi puţin despre arta parfumului. De la stadiul de idee, la întregul proces şi rezultatul în sine. Cum reuşiţi să scrieţi o poveste cu ajutorul parfumului?
Ramon Monegal: Eu am norocul să fi scris şi un roman, dar este romanul care m-a ajutat să creez această cutie de vopsea şi să am o abordare asupra parfumeriei din perspectivă literară. Un roman, la fel ca un parfum, are trei părţi. Partea introductivă, prin care editorul îmi spunea că trebuie să seduc cititorul, urmat de partea centrală şi finalul. Totul în 250 de pagini. Şi pe fiecare pagină spun ceva diferit. La fel este şi un parfum. Are trei faze: prima fază volatilă, cea de introducere persoanei care-l poartă.
Dacă eu sunt un parfum şi nu am o ieşire bună, nu exist. N-o să mă poarte nimeni. Mai apoi, este partea de definire a atitudinii. Prin ajutorul florilor care seduc, prin lemnul care oferă siguranţă, prin condimentele care excită şi ajungem la partea finală, în care seduc cu mediul meu, cu mosc, vanilie şi aşa mai departe. Un parfum în sine este o poveste care transmite valori prin diferitele sale ingrediente care se regăsesc în diferite faze. Eu scriu scenariu, descriu valorile, aleg ingredientele, scriu formulele, amestec şi cântăresc. E atât de simplu.
CSID: V-aţi aflat vreodată în situaţia în care să doriţi să aduceţi o schimbare unui parfum pe care l-aţi creat, la doar câteva zile, săptămâni, luni de la terminarea lui?
Ramon Monegal: Este o întrebare interesantă pentru că atunci când lucrezi la o operă, fie că vorbim de un roman sau de o pictură, oboseşti. Nu eşti capabil să evaluezi bine. E bine să laşi să treacă un timp, să zicem poate o lună, poate două ca să revii şi să reiei. Contrar a ceea ce pare, dacă revii nu mai vezi atât de multe defecte pe cât vedeai în timp ce lucrai. Desigur, tot timpul poţi să schimbi. Tentaţia este mult mai mare să aduci o schimbare atunci când lucrezi decât dacă revii după un timp. Dacă îi aloci o lună sau poate mai mult să se aşeze, după ce ai revenit nu mai ai aceeaşi tentaţie pentru că percepi altfel. Dar este foarte important- uneori, noi nu avem această lună la dispoziţie.
CSID: Există un miros anume care vă aminteşte de copilărie?
Ramon Monegal: Da, este mirosul de gudron, acea substanţă care se aplica pe lemnul din care se făceau bărcile şi se ardea, negrul acela. Pentru a le realiza aveau nevoie de foc, de gudron şi de presiune. Are chiar şi miros de fum, de lemn aflat la malul mării. Este un miros pe care îl am mereu în cap şi este un loc pe care nu îl am în nicio fotografie, dar de care îmi amintesc mereu. Aveam 5-6 ani, dar mirosul mi-a rămas întipărit în minte. Este foarte important pentru că de multe ori îţi aminteşti ceea ce s-a întâmplat în acea fotografie. Şi aş putea să reproduc mirosul, bineînţeles.
Tocmai de aceea, tot ce are legătură cu parfumurile pielii, iese cumva din zona asta. De asemenea şi partea de lemn afumat. Eu sunt parfumier de lemn. Fac structurile în baza lemnului şi de cele mai multe ori trebuie să arzi lemnul ca să miroasă bine. Originea parfumului este, de fapt, mirosul de lemn ars.
CSID: L-aţi folosit în vreunul dintre parfumurile dumneavoastră?
Ramon Monegal: Da, l-am utilizat. În mod normal pun această notă de gudron. Este o notă de fum.
CSID: De ce aţi alege un miros al copilăriei?
Ramon Monegal: Este foarte important. Mirosurile copilăriei sunt mirosurile cele mai emoţionale şi care îţi dau cea mai mare siguranţă. De exemplu, îmi place mirosul acela de cedru de la creionul pe care îl aveam la şcoală şi pe care îl tot rodeam. Dar îmi place şi mirosul de mandarină. Asta mâncam mereu la şcoală.
CSID: Ştiu că sunteţi şi scriitor. Va lua vreodată literatura locul parfumeriei?
Ramon Monegal: Literatura are o componentă fantastică. Este, de fapt, motorul imaginaţiei. Literatura îţi permite să dezvolţi în interior mirosuri, dar pentru asta trebuie să le scrii. Nu este suficient să te gândeşti la ele. Trebuie să le scrii. Atunci când le citeşti, poţi să intri şi să simţi mirosul. Deseori eu folosesc scrisul ca să descriu, ca mai apoi să mi-l pot imagina. Nu este la voia întâmplării. În primul rând trebuie să fii capabil. Literatura olfactivă este foarte dificil de generat.
CSID: Aţi spus odată, citez: ”Natura este mama tuturor inspiraţiilor”. Ce miros din natură vă inspiră cel mai mult?
Ramon Monegal: Da, natura este mama tuturor. Acolo găsim toate formele, toate culorile şi toate mirosurile şi este total schimbătoare. Nu miroase niciodată la fel. Pentru că ies des în natură, cu bicicleta pe munte, şi descopăr mirosuri în fiecare moment, voi spune unul. La 800 de metri înălţime, trebuie să începi să urci pe jos şi să decoperi mirosul de brad argintiu. Lasă un miros de răşină, ca un balsam dulce, lemnos, care este absolut hipnotic. Dar la fel, reflectă fumul, lemnul. Florile sunt prea evidente.
CSID: Am observat că majoritatea colecţiilor se adresează atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Cum reuşiţi să îmbinaţi note care să se potrivească ambelor sexe?
Ramon Monegal: Mirosul nu are gen. Parfumul nu are gen. Moda a venit şi a zis că femeile trebuie să poarte fustă şi bărbaţii pantaloni, că bărbaţilor li se potrivesc mirosurile lemnoase, iar femeilor cele florale. Totul este marketing. Nu este adevărat. Nu există gen. Defineşti o atitudine. Este adevărat că acum 100 de ani bărbatul era cel care se ducea la război şi femeia stătea acasă. În prezent nu mai e aşa. Mirosul defineşte atitudinea. O femeie are nevoie de atâta lemn cât un bărbat, de aceeaşi putere şi forţă ca acesta. Şi în prezent şi un bărbat are nevoie să seducă cu ajutorul florilor. Deci nu există gen, toate sunt atitudini.
CSID: Atunci când purtăm un parfum, care sunt cele mai mari greşeli pe care le putem face? De exemplu, unde ar trebui să ne dăm cu parfum? Acum mă gândesc la ceea ce spunea Coco Chanel şi anume ”să ne dăm cu parfum acolo unde ne dorim să fim sărutate”.
Ramon Monegal: Poate să fie un punct de vedere, dar să vedem. Parfumul defineşte imaginea noastră olfactivă. Este un mediu de comunicare. Dacă eu vreau să comunic cu tine, trebuie să mă parfumez din faţă. Dacă eu vreau să mă parfumez pentru mine, trebuie să mă parfumez din spate ca să nu saturez nasul. Atunci când te dai cu parfum aproape de nas, simţul se umple şi nu mai percepi. Desigur că persoana cu care voi vorbi mă va simţi.
Există diferite teorii, cea cu arterele, dar asta era pe vremea când parfumul era în soluţie uleioasă, nu pe bază de alcool. În contactul cu gura, din cauza alcoolului, parfumul are un gust amar. Dar într-adevăr, pe vremea lui Chanel, alcoolul era bun. Însă pentru mine, atunci când vreau să mă adresez cuiva, trebuie să mă dau cu parfum din faţă. Este corect şi să te dai cu diferite parfumuri în diferite zone ale corpului. Pe vremuri aşa făceau. Este sistemul de a combina parfumuri fără a le amesteca, iar rezultatul este un parfum personalizat.
CSID: Având în vedere că sunteţi a patra generaţie care duce mai departe tradiţia parfumeriei, cum credeţi că aţi schimbat limbajul parfumului? Cum aţi compara primele creaţii ale familiei cu ceea ce faceţi în prezent?
Şi parfumeria a evoluat. În prezent există o tehnică mai amplă decât era în trecut. S-au schimbat şi ingredientele. Avem la dispoziţie cele mai bune ingrediente care au existat vreodată. Sistemul de extracţie al uleiurilor din flori este de un infinit de ori mai bune decât cele de acum 100 de ani. Formula s-a schimbat. Introducem din ce în ce mai multe molecule care uşurează rezultatul combinării. S-a schimbat.
Acum parfumeria este mai puţin naturală şi mai mult moleculară. Iar în viitor va fi 100% molecular. Pentru că normele de la Bruxelles ne scot toate ingredientele naturale şi nu pe cele chimice. Pentru că un ingredient natural este o combinaţie de sute de compuşi chimici, iar la Bruxelles clar găsesc unul rău. De aceea s-a schimbat şi o să se mai schimbe. Sistemele de formulare, ingredientele, mentalitatea, totul.
Înainte, parfumul era un simbol al identităţii, pentru că o persoană avea întotdeauna aceeaşi imagine vizuală. Se îmbrăca la fel, se coafa la fel. Azi, imaginea vizuală se schimbă complet şi imaginea olfactivă trebuie să se schimbe. Prin urmare, trebuie să ştim cum să le combinăm pentru a şti care sunt cele mai potrivite în funcţie de fiecare moment.
CSID: Copiii dumneavoastră sunt şi ei parte din business-ul familiei. Duc tradiţia mai departe devenind astfel a cincea generaţie. Ce schimbări credeţi că vor aduce asupra mirosurilor?
Ramon Monegal: În primul rând vor îndrăzni mai mult pentru că ei au o educaţie diferită. Eu am avut parte de o formare dură, clasică, care nu îţi permitea să te bucuri atât de mult. Cu noua generaţie lucrurile nu mai stau aşa. Trebuie să le oferi libertate, atât la nivel de proporţii, precum şi la nivelul tipurilor de ingrediente. Prin urmare, ei trebuie să se raporteze la ceea ce au nu am putut face din cauza fricii. Plus, desigur, ce se va mai inventa.
CSID: Este vreun parfum anume pe care v-aţi fi dorit să îl fi creat?
Ramon Monegal: Da, pot să zic asta pentru că a fost dintotdeauna aşa, pentru că de când m-am născut din punct de vedere al parfumului, când am descoperit Chanel 19 mi-am spus ”Acesta este parfumul meu. Este parfumul care mi-ar fi plăcut să fie creat de mine”. Este un parfum pe bază de iris cu o răşină de galban. Eu sunt un mare admirator al irisului, iar aici nu mă refer la floare, ci la rădăcină, pentru că este ingredientul cel mai scump şi cel mai greu de găsit, dar este cel mai dificil ingredient pentru că nu persistă, nu are acel efect de durată. Cumva te provoacă ”să termini cartea”.