Eşti pe plajă sau urmează să pleci la mare. Nimic nu e mai important acum decât să ai la îndemână loţiunea cu factor de protecţie.
Ştii deja care sunt regulile de bază ale unui bronz sănătos: alegerea loţiunii de soare în funcţie de fototipul pielii tale, aplicarea ei cu cel puţin jumătate de oră înainte de a merge la soare, reaplicarea la 2 ore, evitarea expunerii la soare între orele 10.00 şi 16.00 sau în zilele în care sunt explozii solare, hidratarea în timpul expunerii la soare, plus folosirea pălăriilor şi ochelarilor de soare.
Altfel, expunerea la soare devine foarte nocivă, cauzând arsuri solare sau putând duce chiar la apariţia cancerului de piele.