Pe tot parcursul anului trebuie să e ferim de expunerea la razele UVA şi UVB, dar mai ales în timpul lunilor de vară unde ne petrecem mai mult timp în aer liber sau la plajă. Domnul doctor Laurenţiu Vladau, specialist dermatolog, a recomandat câţiva paşi prin care ne putem bucura de sezonul cald fără grija de a pune în pericol frumuseţea şi sănătatea pielii.
SPF. Deja ne intră în reflex să situăm factorul de protecţie pe primul loc, asta pentru că este cel mai important pas în rutina de îngrijire a pielii. Specialistul recomandă folosirea unui produs de protecţie solară cu SPF de cel puţin 30, care va apăra pielea de împotriva radiaţiilor UV, vinovate pentru apariţia ridurilor, hiperpigmentarii, şi chiar de formarea cancerului de piele.
“Deşi razele UVB sunt mult mai slabe în timpul iernii, nivelul de raze UVA – responsabile de îmbătrânirea pieli – nu fluctuează atât de mult, fapt pentru care este recomandată folosirea de protecţie solară pe tot parcursul anului. Recomandarea mea este de a purta un SPF între 30-50 pe faţă, mâini, picioare şi oricare altă zonă care urmează să fie expusă la soare. Foarte important este ca protecţia solară să fie aplicată cu 20 de minute înainte de expunerea la soare, această fiind durata necesară pentru activarea factorului SPF”, explică specialistul dermatolog.
Curăţarea pielii. Spre deosebire de restul anului, căldura şi umiditatea sunt mai ridicate şi fac ca glandele sebacee să devină hiperactive şi să producă exces de sebum, dar asta nu înseamnă că pielea trebuie curăţată în exces.
“Spălarea sau exfolierea în exces va avea în acest caz un efect invers: va determina producţia unei cantităţi şi mai mari de sebum. Curăţarea tenului de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, cu produsele adecvate tipului de piele, este suficientă chiar şi în sezonul cald. Sunt recomandate produsele lejere, care nu conţin uleiuri, parabeni, sulfaţi şi parfum. Seara curăţarea tenului trebuie să se facă cu atenţie, pentru a îndepărta în totalitate produsele cu SPF, excesul de sebum, machiajul şi impurităţile adunate de-a lungul zilei”, atenţionează domnul doctor Laurenţiu Vladau.
Piese vestimentare cu ţesături respirabile. Pentru a face faţă temperasturilor ridicate, ţesăturile uşoare sunt o necesitate. Hainele din materiale sintetice, pot provoca iritaţii, favorizând transpiraţia în exces.
“Sunt recomandate obiectele vestimentare alcătuite din materiale care permit pielii să respire, ideal bumbac sau în şi, în general, îmbrăcămintea lejeră, care poate asigura fluxul necesar pentru eliminarea transpiraţiei”, spune specialistul dermatolog.
Antioxidanţi. Foarte benefice pentru piele s-au dovedit produsele de îngrijire (seruri, loţiuni hidratante şi produse de protecţie solară) care au un conţinut suplimentar de antioxidanţi.
“Studiile au arătat că utilizarea topică a antioxidanţilor poate oferi o protecţie suplimentară împotriva efectelor negative ale radicalilor liberi, datorită proprietăţilor lor foto-protectoare, anti-bacteriene, antivirale şi anti-carcinogene fiind observate îmbunătăţirea aspectului ridurilor fine, precum şi ameliorarea roşeţii şi hiperpigmentarii. Vitamina C, de exemplu, protejează pielea împotriva efectelor negative ale factorilor externi şi stimulează producţia de colagen”, explică domnul doctor Laurenţiu Vladau.
Hidratarea. Hidratarea este un pas care nu trebuie sărit dacă ne dorim o piele hidratată şi luminoasă pe tot parcursul anului, nu doar vara. Este recomandat să bem cel puţin 2 litri de apă pe zi, chiar mai mult dacă efectuăm activităţi solicitante, care determină transpiraţia în exces, sau petrecem mai mult timp sub soare.