Vara ridică temperaturile la cote care nu pot fi suportate, astfel că picioarele sunt predispuse transpirației, chiar mai mult decât alte părți ale corpului. Iată câteva soluții la îndemână pentru a scăpa de mirosul greu al picioarelor.
Bacteriile, lipsa de aerisire și umiditatea sunt factorii care duc la apariția mirosului. Atunci când bacteriile și celulele moarte ale pielii sunt izolate în mediul închis al încălțămintei, apare mirosul neplăcut. Această nu este o problemă medicală, dar este o temă de îngrijorare pentru persoanele în cauză, încât le poate afecta viața socială și stima de sine.
Cercetătorii au constatat că mirosul urât al picioarelor se datorează în mare parte unei bacterii, care se ”hrănește” cu celulele moarte și cu transpirația eliminată. Cu unele produse pe care le ai la îndemână, chiar în bucătărie sau în cămară, poți rezolva această problemă!
Într-un lighean cu apă caldă, dizolvă o jumătate de pungă de sare și stai cu picioarele acolo timp de 20 de minute. Sarea va extrage umezeala din tălpi și va ataca bacteria. Repetă procedeul zilnic, timp de două săptămâni și picioarele tale nu vor mai transpira atât de tare.
Băile cu oțet, benefice si acestea
Înmoaie-ți picioarele într-un amestec de oțet și apă (o parte oțet, două părți apă) și stai acolo o jumătate de oră, o zi pe săptămână.
Citește și: De ce se umflă picioarele când pleci în vacanță?
Încearcă și ceaiul negru, cel de salvie sau de ghimbir
Ține picioarele înmuiate în ceai negru (3-4 pliculețe de ceai, la două-trei căni de apă) timp de 20 de minute, în fiecare zi, timp de cel puțin o săptămână.
Și frunzele de salvie pot fi benefice. În plus, ele conferă picioarelor miros plăcut. Așadar, ține înmuiate picioarele în ceai de salvie, înainte de culcare.
Și ghimbirul e bun. Pune pireul de la o rădăcină de ghimbir într-o cană cu apă fierbinte, timp de 15 minute. După ce strecori soluția obținută, fă masaj picioarelor cu acest lichid, înainte de culcare. Repetă procedura timp de cel puțin două săptămâni.
FOTO: Shutterstock | SURSA: OK DIARIO