Serumurile pentru gene au devenit destul de populare și nu este greu să ne dăm seama de acest aspect. Fiecare femeie tânjește după gene lungi, motiv pentru care apelăm la diferite trucuri, printre care și tratamente care să ne ajute în acest sens. Deși efectele sunt promițătoare, există câteva aspecte mai puțin plăcute pe care trebuie să le luăm în calcul. Muneeb Shah, medic rezident dermatolog, susține că unele formule pot schimba culoarea ochilor sau pot închide la culoare pielea din jurul ochilor.
Postarea a făcut furori pe Instagram, în special după ce a menționat ingredientele pe care astfel de serumuri le conțin: prostaglandine sau analog de prostaglandină, care pot cauza hiperpigmentarea din jurul ochilor sau pot închide culoarea ochilor.
Prostaglandinele sunt lipide care conțin diferiți homoni ce vin la pachet cu efecte asupra organismului. Unul dintre efecte este că pot accelera creșterea genelor, dar analogul de prostaglandină, care face parte din formulele serumurilor pentru gene, este un compus similar prostaglandinelor și poate stimula hormonii receptori ai organismului responsabili pentru creșterea genelor.
Latisse, este singurul ser pentru creșterea genelor care se eliberează pe bază de prescripție medicală, deoarece conține bimatoprost, un analog prostaglandin care are potențialul de alungire a genelor. Închiderea la culoare a pleoapelor, iritațiile de la nivelul ochilor, uscăciune, roșeață și creșterea pigmentării irisului sunt listate ca efecte adverse pe site-ul oficial. Din fericire, odată ce încetezi să mai folosești produsul, lucrurile revin la normal.
Genele, la fel ca restul părului, sunt formate din 90% proteină, iar aminoacizii joacă un rol important în această ecuație, deoarece ajută și la repararea firelor deteriorate. Multe pranduri însă, includ aminoacizii în formula lor, dar sub o altă formă: peptide. La rândul lor, acestea redau sănătatea și structura genelor. Pentru că am menționat prezența proteinei, colagenul este una dintre cele mai abundente proteine din corpul uman. Și, așa cum bine știm, are beneficii atât pentru piele, cât și pentru păr, motiv pentru care se regăsește ca ingredient în produsele pentru gene.