Silicoane de vedetă: unele recunosc intervenţia, altele nu!

Implanturile mamare sunt atat de comune si nu mai mira pe nimeni un bust impresionant aparut peste noapte. Printre staruri insa, exista inca rezerve in a recunoaste ca siliconul face toti banii.
  • Publicat:
Silicoane de vedetă: unele recunosc intervenţia, altele nu!

Implanturile mamare sunt atât de comune şi nu mai miră pe nimeni un bust impresionant apărut peste noapte. Printre staruri însă, există încă rezerve în a recunoaşte că siliconul face toţi banii.  

Sofia Vergara a trecut printr-o operaţie de reducere a bustului când era foarte tânără. Pe măsură ce au trecut anii, şi-a modelat trupul cum a vrut, iar ulterior a ajuns şi la la implanturi mamare.
“După sarcină, a trebuit să fac ceva pentru sâni. Acum port un sutien de susţinere tot timpul şi pentru prima oară în viaţă îmi aplic cremă de protecţie solară cu SFP 50”, spune ea.


Halle Berry a purtat implanturi mamare false pentru o comedie, “Truth or Dare”. În viaţa reală însă a negat tot timpul prezenţa implantului. Dar fotografiile vorbesc de la sine. În plus, la un moment dat declara că-şi va face augumentare mamară “când va fi nevoie”. Cert e că diva de la Hollywood merge regulat la un program special de sport care se adresează muşchilor pectorali.


Când s-a lansat, Christina Aguilera era adolescentă, iar sânii ei arătau modest. Acum poartă mărimea C la cupele sutienului şi, cu toate acestea, implanturile nu par exagerate. “Toate sutienele mele sunt speciale, pentru că le urăsc pe cele care au sârme în cupă. Aşa că îmi fac sutiene pe comandă”, spune ea. Şi apropo, cântăreaţa îşi tonifică zilnic toată musculatura superioară. Implanturile ei se află situate sub muşchi.


Katy Perry se bucură de o siluetă silfidă şi afişează sâni enormi. Ea spune că n-a trecut pe la medicul estetician. Şi cu toate acestea, fotografii au observat că în timpul liber poartă doar sutiene recomandate celor care fac augumentare mamară.

Sharon Stone a refuzat întotdeauna implanturile. Asta până într-o zi când s-a hotărât să mai slăbească, deşi se ştie că peste 50 de ani e periculos să pierzi kilograme. A slăbit exact cât şi-a dorit, apoi s-a afişat la o premieră cu sâni perfect rotunzi şi neafectaţi de scăderea ponderală. De ce şi-a dorit vedeta să slăbească, nimeni nu ştie, mai ales că acum câţiva ani a apărut pe o copertă cu sânii goi şi arăta senzaţional. Acum mănâncă numai după ce îşi cântăreşte atent fiecare gram de mâncare. Asta ca să fie sigură că nu mai pierde şi alte kilograme.

Christina Hendrick are un aspect natural, voluptos şi nimeni n-ar băga mâna în foc că sub muşchii pectorali există implanturi. Şi, totuşi, laureata premiilor Emmy, şi-a schimbat toate sutienele, iar acum, când merge la alergări, are un costum special care îi imobilizează perfect sânii. În felul acesta, nu are cum să-şi deranjeze silicoanele.


Amy Adams şi-a modelat nasul, a apelat la botox şi şi-a făcut implanturi mamare. N-a recunoscut niciuna dintre aceste artificii cosmetice. Amy are 34 de ani, exact vârsta la care cele mai multe femei din Statele Unite încep să dea bani chirurgilor esteticieni. “Vreau să mă înscriu şi eu în acest curent, dar nu ştiu cum”, e declaraţia ei nu foarte inteligentă despre faptul că îşi doreşte modificări ale aspectului. După ce şi-a făcut reconstrucţia mamară, Amy a evitat să se expună la soare. Se ştie că soarele nu are un efect benefic asupra sânilor şi, mai ales, asupra sânilor care au trecut printr-un traumatism.


Kim Kardashian a postat pe blog-ul ei o poză de la 14 ani în care avea un bust cu adevărat proeminent. “Am mărimea C la cupa sutienului de la 11 ani! Am vrut să nu mai apară zvonuri cum că aş avea implanturi”, spune ea. Kim a declarat la vremea respectivă  prin toate tabloidele că aşteaptă să aibă copii, ca mai apoi să lucreze la aspectul ei. Cu toate acestea, chirurgicii esteticieni spun că şi-a definit bustul într-un mod inteligent, iar sânii ei, deşi mari, arată într-adevăr ca la 17 ani! 


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”