TOP 5 lucreaza pentru look-ul tau

Vesti bune! Cele mai tari tehnologii de infrumusetare sunt prezente si in Romania. Recent, la un targ de estetica din Bologna, s-au aflat si foarte multi confrati, ceea ce confirma interesul crescut pentru noutatile din domeniul infrumusetarii rapide si s
  • Publicat:
TOP 5 lucreaza pentru look-ul tau
TOP 5 lucreaza pentru look-ul tau

Avem si noi motive de lauda. Practicam mezoterapia (cu sau fara ac),  electrostimularea asistata de soft-uri performante, terapiile antiageinig si intinerire pentru piele (bazate pe ultrasunete si incalzire in profunzime), masaj endermologic si avem aparate cu vacuum. De asemenea, detinem aparate cu lumina intens pulsata de ultima generatie pentru eliminarea parului nedorit sau a angiectaziilor. Pentru excizia alunitelor, negilor si altor excrescente, utilizam aparatele cu radiofrecventa. Nu trebuie omise nici firele resorbabile de liftare a fetei, o tehnologie ce face furori in Europa Centrala. Cat despre tehnicile de umplere a ridurilor, ce sa mai vorbim… Medicii romani, cu talent innascut, au pus in aplicare procedee pentru eliminarea ridurilor cu ajutorul tuturor tipurilor de acid hialuronic, intinerind cu zeci de ani femeile si barbatii din Romania.

Perfect look cu acid hialuronic
Intr-adevar, efectele sunt spectaculoase, daca ne gandim ca in 5 minute, se pot umple complet santurile profunde nazogeniene sau se pot transforma buzele subtiri in unele carnoase si sexy, ori lifta colturile externe ale ochiului prin injectarea unei cantitati infime de acid hialuronic sub pleoapa inferioara. De asemenea, doamnele cu pometii cazuti beneficiaza din plin de binefacerile acestui acid de umplere. Este adevarat ca exista si dezavantaje. De exemplu, la nivelul ridurilor mai fine din jurul ochilor sau de pe frunte, acidul hialuronic poate face mai mult rau decat bine. Pielea este foarte subtire la acest nivel, iar daca acidul este injectat de o mana neexperimentata, atunci acesta poate „ramane” sub forma unor proeminente vizibile, accentuand cearcanele sau ridurile.

Super rezultate cu toxina botulinica
Pentru „laba gastii” si alte riduri de pe frunte si din zona ochilor, exista insa toxina botulinica. Esteticienii cu experienta au ajuns la concluzia ca totusi, nu este oportuna aplicarea toxinei botulinice doar in scop preventiv, cum se credea acum cativa ani. Astazi, medicii au decis ca toxina botulinica este eficienta cu adevarat doar pentru ridurile profunde din treimea superioara a fetei. Injectarea prea des sau prea devreme a toxinei poate antrena in momentul abandonarii terapiei accentuarea caderea pleoapelor.

Minunile antiageing
Ca terapii de intretinere, locuri fruntase ocupa mezoterapia si microdermabraziunea. Mezoterapia castiga din ce in ce mai multe adepte. Pentru cele mai putin curajoase, tehnologia a venit insa cu solutii – mezoterapia fara ac. Acest tratament se bazeaza pe o tehnica noua, numita aquaforeza, care se adreseaza zonelor de tesut congestionat, cunoscut sub denumirea de celulita. Se utilizeaza tehnica laser si unde electrice, care reactiveaza procesele fiziologice specifice din tesut. Aceste procese includ microcirculatia, drenajul limfatic si intensificarea circulatiei sangelui. Fiecare sedinta dureaza aproximativ 30 de minute, insa pacienta trebuie sa urmeze o serie de 8-10 sedinte, pentru a obtine rezultate. Primele semne de netezire a pielii sunt vizibile dupa 5-6 sedinte, desi acestea depind de cat de grava este situatia fiecarui pacient in parte. Atat mezoterapia cu ac, cat si cea fara ac au aplicatii in domenii vaste in care pot fi utilizate substante cu puternic efect local. De exemplu, terapeutul poate utiliza heparina pentru estomparea rapida a hematoamelor si imbunatatirea vizibila a circulatiei periferice etc.

Tehnologii de top
Aparatul Proellixe Vibration – maseaza intregul corp, incepand de la talpa, trecand prin picioare, spate si pana la gat. Platforma Proellixe produce o unda de vibratii sinusoidala, ce protejeaza coloana vertebrala si produce efecte de masaj anticelulitic, de drenare limfatica, de activare a circulatiei, slabire, remodelare corporala, tonifiere si de intarire a musculaturii. Aparatul beneficiaza de 10 carduri cu diverse programe, personalizate in functie de rezultatul vizat – slabire, tonifiere, relaxare etc. Power-Plate – actioneaza pe acelasi principiu, platforma vibratorie intinde muschii, determinand reflexul tonic oscilant. Deoarece Power-Plate vibreaza intre 30 si 50 de ori pe secunda, aceste contractii involuntare ale muschilor au loc la aceeasi viteza. Astfel se activeaza 95 pana la 97% din fibrele musculare, pana si muschii de sustinere, care de obicei sunt greu de antrenat. Ambele tipuri de aparate necesita un efort de 10 minute de 3 ori pe saptamana.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult