Îngrijirea părului este extrem de importantă pentru a putea menţine părul sănătos şi strălucitor. Pe timpul verii în special trebuie să ţinem cont de condiţiile de mediu ce intervin agresiv asupra părului:
1 – Acţiunea soarelui poate activa mai puternic producţia de sebum, astfel încât dacă avem un scalp cu exces de sebum, atunci ar trebui să-l spălam ceva mai des, pentru a putea îndepărta sebumul şi impurităţile ce se pot acumula la rădăcina firului de păr.
Atenţie, un scalp cu exces de sebum înseamnă că se încarcă în 24 de ore de la ultima spălare, şi nu la 3-4 zile (dealtfel un ritm normal de spălare). Acumularea de sebum, impurităţi şi resturi de produse de styling pot duce la sufocarea şi căderea firului de păr.
2 – După expunerea la soare, este recomandată folosirea unui şampon şi balsam special pe timp de vară, pentru o hidratare în profunzime a părului şi o refacere a structurii. Încearcă SP SUN Shampoo Hair & Body, care poate fi folosit şi pentru corp, şi SP Sun Conditioner, ambele produse ajută şi la descurcarea părului şi îi readuc luciul şi rezistenta.
3 – Pe timpul expunerii la soare, folosiţi o loţiune spray cu factor de protecţie şi pentru păr, nu numai pentru piele. Un păr expus razelor UV, vântului, apei sărate îşi pierde vitalitatea, gradul de hidratare, culoarea şi devine casant. Loţiunea se aplică la fel ca şi protecţia pentru piele, adică cu 30 de minute înainte de expunere se pulverizează pe păr şi se mai reaplică din când în când, mai ales dacă părul va fi udat.
4 – De asemenea trebuie să acordăm o atenţie mai specială vârfurilor: reprezintă partea cea mai ”bătrână” a firului de păr, asta înseamnă că au fost expuse de mult mai multe ori mediului extern şi diferitelor procese chimice şi mecanice. Dacă nu sunt protejate, vârfurile despicate se pot agrava.
Aplicaţi un ser cu ulei de avocado pentru protecţia vârfurilor (Wella Oil Reflections sau Hair Ends Elixir) şi lăsaţi să acţioneze, de regulă acest tip de ser nu se clăteşte. Puteţi reaplica ori de câte ori simţiţi nevoia.
5 – Apa sărată poate afecta grav firul de păr. După o baie în mare, apa sărată din păr se evaporă iar pe păr şi scalp rămân cristale de sare, care absorb umiditatea şi sebumul. Aceste cristale acţionează că nişte lupe care amplifică acţiunea razelor UV şi astfel duc la pierderea pigmenţilor şi a cheratinei din structura firului de păr. Părul devine casant, mat şi se încurcă foarte tare.
Ce trebuie să faci: în mod ideal ar trebui clătit părul cu apă dulce, sau spălat seara cu un şampon light, de utilizare frecventă şi hidratant, sau să fie protejat cu o cască.