Statisticile arată că acneea nu este întâlnită doar în rândul adolescenţilor, ci şi adulţii suferă de această afecţiune a pielii. Însă acest inconvenient estetic poate fi anihilat folosind cele mai eficiente produse sau apelând la tehnologie de ultimă generaţie. La fel de importantă este însă şi vizita anuală la medicul dermatolog.
Acneea este cea mai răspândită boală dermatologică ce constă într-o afecţiune a epidermei care apare în urma unei hipersecreţii a glandelor sebacee. Cunoscută ca şi condiţie medicală printre adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, se estimează că peste 40 de milioane de persoane din lumea întreagă suferă de o formă sau alta de acnee.
Specialiştii în dermatologie precizează că această maladie este întâlnită mai des în rândul femeilor comparativ cu bărbaţii, rata de incidenţă fiind 3:1. De la apa cu care ne spălăm pe faţă, aerul cu care intram în contact până la alegerile gastronomice, toate reprezintă influenţe în niveul de sănătate al tenului.
Puncte negre, albe sau coşuri
Rozaceea sau acneea adultului reprezintă o afecţiune des întâlnită în rândul persoanelor de mult trecute de vârsta adolescenţei (între 30 şi 60 de ani) care se manifestă după expunerea la căldură, la lumina soarelui sau la stres. Pe lângă aceşti 3 factori principali, şi consumul unor alimente în cantităţi mari poate întreţine această afecţiunie dermatologică.
Pe această listă se află alimente precum: ciocolata, roşiile, băuturile calde, carnea picantă, spanacul, bananele, carnea marinată, usturoiul, ardeiul, berea, brânza, iaurtul, smântâna şi dozele mari de vitamina B6 şi B12.
De asemenea, acneea rozacee poate fi determinată şi de anumite modificări ale reactivităţii vasculare, ale compoziţiei şi structurii ţesutului conjunctiv de la nivelul dermei. Cert este că, pe lângă disconfortul estetic, primele erupţii nu trebuie ignorate deoarece pot avansa la o formă mai severă. Punctele negre, albe sau coşurile pot degenera în leziuni profunde – chisturi.
Tratamente cosmetice
Printre produsele ce şi-au dovedit eficienţa în cadrul tratamentelor cosmetice se numără cele apicole pentru îngrijirea tenului. Specialiştii subliniază faptul că, de exemplu, lăptişorul de matcă folosit în tratamentele periodice lunare, reuşeşte să normalizeze gradul de hidratare a unui ten uscat, dezhidratat, propolisul are un efect benefic asupra tenului gras, ameliorând secreţia excesivă de sebum, iar polenul utilizat la tenul cu accente de îmbătrânire (riduri, tonus diminuat, culoare modificată) determină o revigorare a ţesutului – riduri estompate, fermitate crescută şi luminozitate.
De asemenea, o bază premachiaj pentru tenurile rozacee este o achiziţie inspirată. Atenuează aspectul porilor şi al ridurilor fine, facilitează aplicarea şi aspectul fondului de ten. Este indicată pentru tenurile prea roz sau care prezintă cuperoză. Redă strălucirea tenurilor obosite şi estompează cuperoza.
IPL, UV sau LED pentru coşuri
Rozaceea se manifestă prin iritarea şi înroşirea pielii în zona gâtului, feţei sau decolteului, usturime şi apariţia unor pustule pe tegumentele obrajilor, nasului, buzelor sau în jurul gâtului. Pielea devine foarte sensibilă, uscată şi crăpată. În cazuri izolate, rozaceea poate evolua până la rinofimă, stagiu în care mici vase cutanate se dilată şi formează papulopustule pe faţă.
Atunci când apare un coş, cel mai adesea suntem tentate să îl stoarcem, fără să ne dăm seama că în acel moment pereţii foliculului suportă o presiune imensă. Atenţie! Când aceştia se sparg, grăsimea care conţine microbi se împrăştie în dermă cauzând apariţia mai multor coşuri. Soluţia? Se poate apela cu încredere la tratamente dermatologice care nu prevăd efecte secundare bazate pe terapia cu lumină laser (IPL, UV sau LED) menite să combată acneea rapid şi sigur. Bineînţeles, în funcţie de fiecare pacient în parte, se administrează şi tratamente medicamentoase, tablete sau soluţii locale.
Citeşte şi: Cum se tratează acneea? Primul pas: vizita la dermatolog
S-a descoperit cauza apariţiei rozaceei
Phytopeeling, calea naturală către un ten perfect