Este surprinzător cât de uşor poţi să realizezi un astfel de look. Trebuie doar să urmezi câţiva paşi simpli indicaţi de beauty director-ul InStyle Bianca Poptean.
De ce îmi place acest look
Este accesoriul care ilustrează perfect trendul alb-negru al momentului. Asta în cazul în care te întrebi cum să-ţi transformi T-shirt-ul alb şi un blazer negru în ceva uşor de imortalizat pe Instagram.
Merge cu orice.
Alb şi negru, fireşte. Dar ce faci cu jeanşii cu imprimeu floral de vara trecută? Sau fusta aceea mini din piele? Poţi purta această manichiură cu absolut orice, fără să te gândeşti la sticluţa de acetonă.
Este îndrăzneaţă şi e grafică exact ca manichiura all black, doar că este mult mai friendly.
Evident, unghiile colorate în nuanţe închise pot fi purtate tot anul, dar nu-i aşa că vrei ceva de sezon? Albul se vede bine pe orice nuanţă de piele – chiar şi pe cea mai deschisă – fiind un look inedit, care iese în evidenţă.
ABC-ul ojei albe
Este destul de dificil să aplici oja opacă fără urme. Nu te îngrijora prea tare, cu răbdare şi produsele potrivite, poţi realiza o adevărată operă de artă.
1. Aplică o bază
Ştii că nu poţi sări peste aplicarea unei baze. Îţi reamintesc cât de importantă este în ABC-ul unei manichiuri reuşite: prelungeşte „viaţa“ ojei, plus că aplicarea lacului va fi mai lină.
2. Un strat de ojă
După ce ai şters pensula de gâtul sticlei, aplică trei picături de ojă: una în mijlocul unghiei şi două în părţi. Apoi încearcă să le uniformizezi. Nu te speria dacă nu arată din prima impecabil.
3. Matifiază
Între cele două straturi de lac de unghii, aplică şi un topcoat matifiant. Acesta fixează primul strat, plus că, atunci când îl vei aplica pe ultimul, rezultatul va arăta impecabil.
4. Reaplică
Şi acum cel de-al doilea strat. Nu-i aşa că, după ce ai folosit un topcoat matifiant, unghia arată mult mai bine? Aplică la sfârşit şi un topcoat incolor: fixează şi ajută la uscarea rapidă.