Alina Eremia: Sportul îi dă energie pozitivă

Alina a crescut în ochii publicul. Actriţa şi cântăreaţa din serialul “O nouă viaţă” are acum 20 de ani, însă dă dovadă de maturitate şi seriozitate nu doar în viaţa profesională ci şi atunci când vine vorba despre stilul de viaţă sănătos. A slăbit, iar acum se întreţine prin sport. Mai ales că mişcării fizice i se datorează starea de bine.
  • Publicat:

Alina a crescut în ochii publicul. Actriţa şi cântăreaţa din serialul “O nouă viaţă” are acum 20 de ani, însă dă dovadă de maturitate şi seriozitate nu doar în viaţa profesională ci şi atunci când vine vorba despre stilul de viaţă sănătos.

A slăbit, iar acum se întreţine prin sport. Mai ales că mişcării fizice i se datorează starea de bine.

 

O ştiu pe Alina din vara lui 2012 când am însoţit-o la o degustare de prăjituri, bomboane şi torturi. Ce-i drept, erau raw vegan, însă totuşi erau dulciuri! Acum însă nu pariez că aş mai putea-o convinge atât de uşor să se înfrupte din bunătăţi calorice.

Chiar dacă abia a trecut de majorat, Alina Eremia exprimă siguranţă de sine, încredere în propriile puteri şi alegeri. De ceva vreme a descoperit că se distrează foarte bine la orele de kangoo jumps. “Fac sport destul de des pentru că am un tonus foarte bun în perioadele în care sunt activă. Ajung de 3, 4 ori pe săptămână. Îmi place să combin fitness, cu kangoo sau zumba” spune ea.

De ce kangoo? “Pe lângă faptul că mă ajută să lucrez toţi muşchii, este o modalitate bună de destresare. De obicei, eman o energie pozitivă, uneori se acumulează multe şi mă stresez, mă enervez. Sportul este o modalitate foarte bună de a mă destresa şi de a fi pozitivă.” Sinceră să fiu, eu la 32 de ani sunt plăcut surprinsă şi poate puţin geloasă că în ziua de astăzi, la 20 de ani poţi şti atât de multe despre stilul de viaţă sănătos, despre importanţa mişcării, despre alimentaţia echilibrată, despre pericolul unei diete bazate pe fast-food, dulciuri şi sucuri carbogazoase.

Mi-ar fi plăcut să ştiu mai multe despre toate aceste aspecte şi să nu consider mersul la fast-food o ieşire de “gală”. Vreau totuşi să iau pulsul despre acest subiect chiar de la un reprezentant al noii generaţii. O întreb dacă în era sedentarismului şi a obezităţii, cei de vârsta ei preferă să facă sport sau mai degrabă să stea în fast-fooduri: “Lucrurile sunt împărţite. Am văzut mulţi tineri în sala de sport – ceea ce este minunat, dar şi fast foodurile sunt destul de pline. Ceea ce mă întristează.”

Trage aer în piept şi continuă: “Mi-am dat seama că toată munca depusă la sport, se duce de râpă când dau iama în fast-food. E normal să-ţi faci poftele, dar trebuie să echilibrezi şi cu sport.” Cum a ajuns la această înţelepciune? “Am avut şi multe exemple pozitive în jur. Părinţii mei m-au încurajat să fac orice tip de sport. Am înţeles că sportul mă va ajuta şi pe termen lung.

De asemenea, mă inspiră şi revistele. Citesc multe articole despre sănătate, sport, nutriţie.” Evident, atunci când eşti de mic sub lumina reflectoarelor, atunci când susţii concerte, atunci când ai săptămânal şedinţe foto, atunci când intri în contact cu specialişti în imagine, cu fotografi, regizori, make-up artişti, fashion stylisti, vedete, mecanismele alimentaţiei sănătoase şi ale sportului regulat nu ar trebuie să fie un secret. 

Ce vedete o inspiră? O ador pe Beyonce atât din punct de vedere al vieţii personale, cât şi profesional.

Am ales să fac o escapadă la Dublin, să o văd  în concert. Este o femeie independentă, talentată, care ştie ce vrea şi în ciuda conformaţiei ei de negresă, petrece foarte multe ore la sala de sport şi reuşeşte să arate minunat. O altă vedetă este Nicole Scherzinger – are un trup de invidiat. O urmăresc pe Facebook şi sunt multe fotografii cu ea făcând yoga pe plajă şi multe alte sporturi. Îmi place că încurajează stilul de viaţă sănătos.

Din România, o admir pe Adela Popescu.” La finalul şedinţei foto, am încercat să găsim explicaţii despre sedentarismul multor români. Dacă stai să analizezi, se pare că mulţi dintre noi nu au în ADN întipărită gena sportului. Câţi dintre părinţii noştri fac sport? Spre deosebire de alte ţări, unde vezi oameni de toate vârstele care fac mişcare în parcuri. “Părinţii mei au avut o conformaţie atletică, însă s-au lăsat purtaţi de griji, şi-au concentrat atenţia asupra mea şi asupra fratelului meu. S-au neglijat din punct de vedere fizic. Însă ne-au încurajat să facem mişcare”.

Cum a slăbit? “De ceva timp am mâncat respectând principiile dietei Dukan, am scăpat de surplusul de kilograme. Nu este o dietă pe care o recomand neapărat, încurajez mersul la nutriţionist pentru crearea unor diete personalizate, bazate pe alimentele preferate şi pe stilul de viaţă. M-am menţinut prin sport, e un factor principal în ceea ce înseamnă aspectul meu fizic. Am simţit pe pielea mea cum se completează”.

Fotograf: Octav Ganea
Make-up artist: Mirela Păvăloiu
Vestimentaţie: Intersport, Adidas
Locaţie: Club Kangoo by Diana Ştirbu

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandări: