Alina Puşcaş, mai în formă decât atunci când era model!

Pe Alina am fotografiat-o acum 5 ani, pe când era model. Am reîntâlnit-o de curând sub postura de prezentatoare a show-ului “Te cunosc de undeva”, de la Antena 1. Anul trecut a început un curs de echitaţie, a încercat şi scuba diving, însă silueta şi-o păstrează datorită antrenamentului din sala de sport.
  • Publicat:

Pe Alina am fotografiat-o acum 5 ani, pe când era model.

Am reîntâlnit-o de curând sub postura de prezentatoare a show-ului “Te cunosc de undeva”, de la Antena 1.

Anul trecut a început un curs de echitaţie, a încercat şi scuba diving, însă silueta şi-o păstrează datorită antrenamentului din sala de sport.

Am însoţit-o la un antrenament.

CSÎD: Alina, eşti mai slabă decât pe vremea în care erai fotomodel. Ce s-a întamplat între timp?

Alina Puşcaş: În anii în care am început cu modelingul, mă bazam mai mult pe o alimentaţie controlată şi ceva mai puţin pe sport. Odată cu înaintarea în vârstă şi constatarea ca o dată cu cei 25 de ani nu îmi mai era atât de uşor să slăbesc, am început să dau mult mai multă importanţă sportului. Iar odată cu 30 de ani a devenit efectiv un stil de viaţă şi probabil că aşa va rămâne până la adânci bătrâneţi. Să dea Dumnezeu să mă ţină! 🙂

CSÎD: Care era alimentaţia ta pe vremea când erai model şi care e acum?

A.P.: Pe atunci mâncam absolut orice dar în cantităţi destul de bine controlate. Acum mi-am facut cu ajutorul antrenorului o alimentaţie sănătoasă bazata pe legume, fructe, carne roşie şi peşte şi foarte puţini carbohidraţi (adică evit cartofii, pastele faănoase, pâinea). În 2013, am decis ca, timp de 1 an şi 3 luni, să adopt un regim alimentar vegetarian ceea ce mi-a făcut foarte bine dar nu m-a ajutat absolut deloc la partea de definire musculară pentru că era foarte clar că aveam nevoie de proteină animală. Aşadar, mănânc sănătos în combinaţii sănătoase, mănânc o dată la 2 zile orice desert îmi doresc; nu folosesc deloc zahărul în ceai, cafea, salate de fructe; nu mănânc între mese; beau multă apă plată; consum zilnic fructe; mănânc de maximum 2 ori pe săptămână paste făinoase; evit preparatele prăjite sau pane.

CSÎD: Cum te-ai schimbat în ultimii 10 ani din punct de vedere fizic şi psihic?

A.P.: Am avut parte de tot soiul de schimbări fizice, în special oscilaţii ale greutăţii. Am avut perioade în care sportul a fost o prioritate, alte perioade în care alimentaţia prima, cert este că nu am reuşit niciodată să-mi păstrez aceeaşi greutate pentru o lungă perioadă de timp. Am implanturi mamare de ani de zile şi atâta timp cât nu îmi vor crea probleme nu văd de ce aş renunţa la ele. Momentan nu sunt tentată să schimb chirurgical altceva. Poate după 50 de ani dacă va fi nevoie. Din punct de vedere psihic, aşa cum se întâmplă în mod normal după ce treci prin tot felul de experienţe mai mult sau mai puţin plăcute, după ce viaţa ţi-a servit nişte lecţii ce nu pot fi cu siguranţă uitate vreodată, cred că evoluţia mea s-a îndreptat spre o maturizare ceva mai rapidă decât era cazul, aspect ce poate m-a ajutat foarte mult în timp. 

CSÎD: Ce sporturi practici acum şi cu ce frecvenţă?

A.P.: Din pură plăcere şi cu frecvenţă redusă fac echitaţie şi înot iar obligat – forţat, indiferent dacă am sau nu dispoziţia necesară, o dată la 2 zile fitness şi stretching. Mi-am propus să fac tot posibilul să ajung să consider ora de sport ca o masă obligatorie din zi. Aşa cum mă alimentez de 3 ori pe zi aşa trebuie să ajung să trec pe la sală 1 oră pe zi. 

CSÎD: Cât de important este antrenorul personal pentru menţinerea rezultatelor?

A.P.: Este foarte important pentru că, atâta timp cât ai un antrenor foarte bun care îţi construieşte un program bine definit şi îţi ţine evidenţa antrenamentelor şi alimentaţiei, va şti foarte bine ca atunci când mai scapi în păpuşoi sau uiţi să mai treci pe la sala câteva zile bune, când poate în 2 zile ai reuşit să pui 1 kg, să-ţi readapteze antrenamentul pentru rezultate imediate, lucru care de obicei noi singuri nu prea ştim să-l facem sau poate chiar dacă ştim, ne urnim ceva mai greu sau nu suntem suficient de motivaţi. În plus, atât timp cât stă lângă tine cineva care să-ţi numere exerciţiile, parcă îţi este şi ruşine să nu duci până la capăt task-ul. 🙂

CSÎD: În ce proiecte eşti implicată în acest moment?

A.P.: Începutul de an este rezervat show-ului “Te cunosc de undeva” care va ţine până undeva la sfârşitul lui aprilie. Pe 14 februarie a început cel de-al şaptelea sezon, avem concurenţi noi, aşa că vă daţi seama cam ce distracţie iese la filmări cu Alina Eremia, Lidia Buble, Oana Sârbu, fetele de la Bambi, Liviu Vârciu, Daniel Iordăchioaie, Cezar Ouatu şi băieţii de la Alb Negru. Emisiunea aceasta este un proiect extrem de drag mie, avem o echipă minunată şi suntem foarte bucuroşi că şi publicul apreciază munca noastră.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandări: