Corina Bud se menţine în formă în timpul iernii făcând snowboard şi aproape în fiecare weekend, între deplasări prin ţară la concerte, artista merge la munte unde “munceşte” într-o zi pe pârtie cât pentru o luna întreagă la sala de fitness.
Weekend-ul trecut şi-a depăşit propriul record şi a reuşit 14 coborâri cu placă în doar câteva ore!
Artista s-a bucurat alături de familie şi prieteni de un week-end solar, dar bogat în zăpadă, în pregătirea vacanţei intensive de snowboard din Austria pe care şi-a programat-o pentru luna februarie.
“A fost o zi superbă pe pârtie. Mi-a plăcut la nebunie, am avut multă adrenalină şi m-am simţit că după multe ore petrecute la sala de sport. Chiar râdeam cu prietenii după ziua asta şi le spuneam că “nimeni altcineva” nu-şi mai lucrează posteriorul că mine pe pârtii”, glumeşte artista.
Popasul acesta la snowboard l-a avut după un maraton de concerte în staţiunile montane unde a avut bucuria de a i se cere şi 3 bis-uri pentru piesa “Nimeni altcineva” pe care şi-a lansat-o de curând, care are aproape 5 milioane de vizualizări pe Youtube şi este în topul celor mai ascultate 10 piese româneşti la radiouri.