Premiile Grammy, 2000. Covorul roşu. Forfotă. Bliţuri. Jennifer Lopez apare într-o rochie cu imprimeu tropical, creaţie vestimentară sub semnătura casei de modă Versace. Aşa a luat naştere una dintre cele mai iconice rochii, reper al industriei, dar mai ales cel mai remarcabil moment din istoria culturii pop. Acum, 20 de ani mai târziu, Jennifer Lopez dezvăluie povestea din spatele rochiei.
Într-o serie nouă de episoade pe canalul său de Youtube, intitulată ”Moments of Fashion”, artista în vârstă de 49 de ani vorbeşte despre ”cel mai important moment al carierei sale”. Surprinzător, cântăreaţa mărturiseşte că alegerea rochiei a fost făcută în ultimul moment, iar asta pentru că nu a avut timp să-şi pregătească ţinuta, fiind aglomerată cu filmarea producţiei ”The Wedding Planner”, iar în acel moment stilistul ei, Andrea Lieberman, a avut doar două opţiuni.
”De obicei când alegem ţinutele pentru apariţiile pe covorul roşu avem foarte multe rochii. Dar în acea zi, în carea aveau loc Premiile Grammy, am avut de ales doar dintre două. Una dintre ele era o rochie albă, iar cealaltă era rochia de la Versace cu imprimeul tropical”, povesteşte cântăreaţa.
Din moment ce rochia de la Versace i se potrivea perfect, chiar dacă mai fusese purtată chiar de Donatella Versace şi alte două celebrităţi, stilistul a încurajat-o să opteze pentru rochia albă, însă decizia artistei s-a îndreptat spre modelul tropical, în ciuda faptului că mai fusese văzut pe covorul roşu. Şi nu doar o dată.
Bineînţeles, pentru că modelul rochiei este unul extrem de îndrăzneţ, cu un decolteu adânc şi provocator, cel mai îngrijorător aspect era dat de faptul că sânii îi puteau ieşi în orice moment din rochie însă, mulţumită benzilor duble adezive, problema s-a rezolvat rapid.
În momentul în care Jennifer Lopez a păşit pe covorul roşu, privirile şi obiectivele aparatelor s-au întors instant către ea, fiind admirată din cap până-n picioare.
”Dintr-o dată s-au auzit şuşoteli. M-am gândit că fiind premiile Grammy, în spatele nostru se afla cineva faimos. Dar bliţurile s-au declanşat ca niciodată. Nu ştiam ce se întâmplă şi habar n-aveam că era vorba despre rochie”, îşi aminteşte J-Lo.
Chiar dacă pentru Jennifer Lopez a fost o seară tristă, pentru că nu câştigase niciun premiu Grammy, a doua zi apariţia sa era pe toate paginile ziarelor, doar pentru că purtase acea rochie.
”Într-un colţ mic apărea Santana care câştigase 11 premii Grammy. Omul acela depăşise un record, dar oamenii voiau să ştie mai multe despre rochie! A fost o nebunie, dar asta arată ce putere are industria modei”, povesteşte artista.