Raluca Bădulescu s-a numărat printre primele cliente care au apelat la medicul chirurg estetician Iancu Morad în prima zi când clinica acestuia şi-a redeschis uşile după relaxarea restricţiilor sociale. Vedeta mărturiseşte că săptămânile în care a stat în casă, în cea mai mare parte a timpului cu ochii aţintiţi în telefonul mobil sau televizor, şi-au pus amprenta asupra aspectului său estetic. Astfel se face că cea mai mare dorinţă a sa a fost ca, odată ce va putea ieşi din casă, să îşi viziteze medicul estetician pentru tratarea semnelor lăsate de perioada stresantă pe care a traversat-o.
Prin urmare, în prima zi în care clinica medicului Iancu Morad şi-a reluat activitatea, Raluca Bădulescu s-a prezentat la consultaţie şi a reuşit să scape de ridurile apărute în zona frunţii şi a ochilor.
„În aceste aproape trei luni de stat în casă simţeam că îmbătrâneam pe zi ce trece fără medicul meu, Iancu Morad! Nu a existat zi de la Dumnezeu să nu mă gândesc la el. Abia aşteptam redeschiderea asta! Am stat în această perioadă mai tot timpul cu ochii în telefon şi la televizor. M-am încruntat mult! Stresul s-a lăsat cu ceva riduri de care vreau acum să scap!”, declară Raluca Bădulescu.
Pentru a-i reînprospăta aspectul estetic, medicul estetician i-a aplicat injecţii fine cu toxină botulinică în zona frunţii, dintre sprâncene şi la colţul ochilor.
„Simt cum intră frumuseţea şi tinereţea în mine! Valuri, valuri!”, declara vedeta în timp ce medicul injecta substanţa menită să şteargă ridurile.
„Toate femeile merită un tratament de reîntinerire după această perioadă stresantă. Abia aşteptam să îl revăd pe medicul meu! Abia aştept să revin ca să refacem şi conturul buzelor. E important să fim mulţumiţi de noi însine, de modul în care arătăm, să ne îngrijim şi să avem alături un medic excelent, care lucrează fin şi ne pune în valoare frumuseţea”, adaugă Raluca Bădulescu.
“În primul rând consultaţile le facem online, prin telemedicină, iar apoi pacienţii sunt triaţi începând cu primul telefon. Al doilea triaj se face la intrarea în clinică, când li se măsoară temperatura. Am instalat un aparat special la intrare în clinică care lipeşte o folie de plastic peste încălţămintea pacientului, iar apoi procedăm la dezinfectarea mâinilor. Toţi pacienţii sunt obligaţi să poarte mască până ajung în cabinet. Noi, ca personal al clincii, facem teste de anticorpi zilnic, iar în cazul procedurilor mai complexe, ce durează peste 30 de minute, pacienţii vor fi testaţi înainte, gratuit. Am achiziţionat în acest sens peste 300 de teste. Cabinetele se dezinfectează după fiecare pacient în parte, iar în fiecare seară dezinfectăm clinica cu ajutorul unui nebulizator. Nu mai există sală de aşteptare, avem mai multe cabinete de lucru, iar clientelor li se cere să ajungă la intervalul programat”, declară chirurgul estetician Iancu Morad.