Tratamente cosmetice bizare folosite de vedete

Noi alegem măştile cu miere şi banane, ele (vedetele) apelează la lipitori şi caviar tras prin aur. Ce, vi se pare prea mult? Nimic nu e prea mult când vorbim despre vedete. Mai ales că au la dispoziţie atâţia bani cât să încerce terapii cosmetice cât mai ieşite din comun, dar care, spun ele, au efecte miraculoase asupra pielii. Să vedem ce alte preferinţe dubioase mai au vedetele în privinţa îngrijirii pielii.
  • Publicat:
Tratamente cosmetice bizare folosite de vedete

Noi alegem măştile cu miere şi banane, ele (vedetele) apelează la lipitori şi caviar tras prin aur. Ce, vi se pare prea mult? Nimic nu e prea mult când vorbim despre vedete. Mai ales că au la dispoziţie atâţia bani cât să încerce terapii cosmetice cât mai ieşite din comun, dar care, spun ele, au efecte miraculoase asupra pielii.

Nu demult, Shania Twain a recunoscut într-un interviu că îşi menţine frumuseţea tenului cu o cremă destinată…ugerului de vacă, iritat după muls. Iar Demi Moore recunoaşte că apelează frecvent la terapia cu lipitori pentru a-şi detoxifia sângele.

Să vedem ce alte preferinţe dubioase mai au vedetele în privinţa îngrijirii pielii.

Top-modelul Cindy Crawford, în vârstă de 47 de ani, arată impecabil, iar pielea ei este tot timpul hidratată. Secretul constă în folosirea unui spray facial cu lapte (poţi face şi tu asta – pui lapte în sticluţa de parfum care s-a terminat), ingredient care asigură tenului necesarul de calciu şi proteine, astfel încât pielea va fi în permanenţă hidratată şi ferită de apariţia ridurilor.

Sandra Bullock are frecvent probleme cu cearcănele din cauza programului încărcat, motiv pentru care a apelat la diverse terapii naturiste, cunoscute şi de către omul de rând, cum ar fi pliculeţele de ceai sau feliile de castravete aplicate pe ochi, dar la care a renunţat în favoarea miraculoasei creme contra…hemoroizilor. Actriţa spune că de când foloseşte această cremă nu mai are probleme cu pungile şi cearcănele de sub ochi şi, mai mult, nici ridurile nu îşi fac simţită prezenţa.

Nevasta disperată Terri Hatcher adoră vinul roşu…atât să îl bea, cât şi să se îmbăieze în el. Ea crede că antioxidanţii din struguri îi fac pielea să strălucească şi menţin elasticitatea pielii. Prin urmare, sticla de vin roşu (de preferat, de cea mai bună calitate) este, cel puţin în cazul ei, elixirul frumuseţii veşnice.

Terapia cu ventuze, deşi nu poate fi considerată întocmai o metodă de înfrumuseţare a chipului, este folosită de numeroase vedete, printre care se numărăr Victoria Beckham, Gwyneth Paltrow, Jennifer Aniston şi Jessica Simpson. Această practică este folosită de mii de ani în China, ca remediu împotriva stresului şi pentru îmbunătăţirea circulaţiei sângelui şi întărirea sistemului imunitar. Divele cred însă că aceste efecte benefice au mare legătură şi cu aspectul pielii, care, după o şedinţă de vaccum masaj, străluceşte ca soarele pe cer şi le aduce zâmbetul pe buze.

Sienna Miller, actriţa din celebra ecranizare “Alfie”, recunoaşte că apelează frecvent la împachetările faciale pe bază de alge, care, spune ea, îi împrospătează instantaneu pielea, curăţă în profunzime şi hidratează, singurul dezavantaj fiind mirosul puternic emanat de ingrediente.

Iar dacă te întrebi cum îşi menţine Kate Moss frumuseţea pielii la 40 de ani, află că săptămânal îşi „îneacă” faţa timp de câteva minute într-un recipient cu gheaţă şi apă de castraveţi ( o poţi face şi tu acasă foarte simplu: ai nevoie de 1 litru de apă plată, 3-4 castraveţi de grădină, jumătate de lămâie tăiată felii, 4-5 frunze de busuioc verde, 3-4 frunze de mentă – toate se pun într-un recipient şi se lasă la frigider câteva ore).

Fumatul este una dintre principalele cauze ale îmbătrânirii pielii, iar de acest lucru s-au convins şi vedetele de peste Ocean. Pentru a scăpa de acest viciu şi pentru că se temeau că nu vor mai da la fel de bine pe sticlă, Brad Pitt, Charlize Theron, Ellen Degeneres, Matt Damon şi Lily Allen au apelat la hipnoterapie. În plus, hipnoterapia i-ar fi ajutat nu doar să se lase de fumat, ci şi să slăbească, potrivit declaraţiilor oferita în presa glossy.

Simon Cowell, juratul de la X Factor America, a testat (şi declară că va repeta figura) masca pe bază de…placentă de oaie, care costă în jur de 300 de dolari. Sună scârbos şi scump, nu-i aşa? Avem şi varianta mai cheap, mai exact pe Tom Cruise adorând masca pe bază de găinaţ de porumbel. Închipuie-ţi numai cum pândeşti un porumbel să…îşi facă nevoile, iar tu să strângi “bucuria” într-un borcănel şi să te răsfeţi dându-te cu ea pe faţă?

Şi ultima, dar nu cea din urmă – pentru că mai sunt cu siguranţă şi alte bizarerii şi excentricităţi la care apelează bogaţii şi obsedaţii de frumuseţe – este terapia SPA care include măşti faciale pe bază de venin de albine amestecat cu praf de aur de 24 de carate. O astfel de şedinţă aurită costă 600 de dolari şi se recomandă ca fiind „noul botox” – oferă fermitate, luminozitate şi catifelare pielii.
Cât de eficientă este această terapie facială? Trebuie doar să admirăm frumuseţea ducesei de Cambridge, Kate Middleton, care se pare apelează la această metodă de înfrumuseţare frecvent. Plus că are şi discount, având în vedere că inventatoarea cremei “cu aur” este nimeni alta decât Deborah Mitchell, esteticiana care se ocupă de aspectul impecabil al prinţesei.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandări: