Fructe care albesc în mod natural dinţii

Vara este unul dintre anotimpurile care ne oferă multe beneficii mai ales prin bogăţia de fructe şi legume. Unul dintre marile secrete ale sănătăţii şi a unui zâmbet de succes este acela de a folosi resursele naturale în favoarea noastră. Ritualurile de îngrijire ale danturii şi o relaţie apropiată şi sinceră cu medicul dentist sunt, de asemenea, alte secrete pentru un zâmbet sănătos.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Fructe care albesc în mod natural dinţii

Vara este unul dintre anotimpurile care ne oferă multe beneficii mai ales prin bogăţia de fructe şi legume.

Unul dintre marile secrete ale sănătăţii şi a unui zâmbet de succes este acela de a folosi resursele naturale în favoarea noastră.

Ritualurile de îngrijire ale danturii şi o relaţie apropiată şi sinceră cu medicul dentist sunt, de asemenea, alte secrete pentru un zâmbet sănătos.

Medicul dentist Dr. Taner Chemal încurajează ca obiceiurile de zi cu zi ale fiecărui pacient să implice şi remedii naturale pentru o sănătate optimă a cavităţii orale.

Un măr pe zi va ţine nu numai medicul departe, ci şi dentistul!”. „Fructul de aur”, mărul, curăţă şi albeşte dinţii – mestecatul mărului îndepărtează mecanic resturile alimentare şi de placă bacteriană de pe şi dintre dinţi, stimulând totodată secreţia de salivă şi contribuind astfel la menţinerea unui pH salivar neutru.

Dinţii sunt ancoraţi în oasele maxilare – florizina, o substanţă din compoziţia mărului creşte densitatea osoasă, iar borul, un alt ingredient conţinut de mere, întăreşte oasele”, explică doctor Chemal.

De asemenea, beneficii grozave pentru dinţi putem obţine şi folosind căpşunile. Mai ales în ceea ce priveşte albirea: ”Graţie acidului malic din conţinutul căpşunilor, smalţul poate fi albit într-un mod natural! Striviţi 2-3 căpşuni, amestecaţi pasta rezultată cu puţină apă minerală şi aplicaţi conţinutul pe suprafaţa dinţilor cu ajutorul unei periuţe dentare moi.

După circa 5 minute periaţi dinţii cu o periuţă de consistenţă medie, clătiţi gura şi gata. Veţi observa clar că dinţii dvs sunt mai albi. (asiguraţi-vă că îndepărtaţi sâmburii mici ai căpşunilor dintre dinţi cu ajutorul aţei dentare)”, punctează dr. Chemal.

Nu uitaţi că orice problemă stomatologică se poate rezolva cu ajutorul tehnicilor avangardiste şi a tehnologiei de ultima oră. Aveţi grijă de sănătatea dinţilor dvs pentru un zâmbet de succes.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Imunoterapie împotriva leucemiei!
Imunoterapie împotriva leucemiei!