Chiar dacă nu realizăm, suntem alţii la fiecare 28 de zile. La propriu. Pielea noastră se reînnoieşte. Zilnic pierdem circa 4 grame de piele. Regenerarea sa şi refacerea după traume (tăieturi, arsuri etc.) depind de tinereţe, dar şi de alimentaţie.
Fiecare centimetru pătrat de piele este format din circa 500.000 de celule. Fiecare dintre acestea trăieşte pentru noi timp de 4 săptămâni. Apoi moare, de unde şi “pielea moartă” pe care o observăm după duş.
Exfolierea uşoară este recomandată o dată la 3, 4 zile pentru a favoriza regenerarea cutanată şi pătrunderea substanţelor active din creme. În lipsa unui produs cosmetic special pentru exfoliere, se recomandă făina de mălai, zaţul de cafea sau loofa (atenţie la aluniţele proeminente!).
După această operaţiune simplă, pielea are un aspect sănătos, devine mai catifelată şi mai luminoasă.
Ritualul din farfurie
Evident, aspectul pielii depinde de vârstă şi de moştenirea genetică, însă pielea reprezintă o carte deschisă şi vizavi de obiceiurile noastre: somn, îngrijire, grad de hidratare, expunere la soare, consumul de dulciuri rafinate, fumat, consumul de alcool, detoxifiere, exfoliere.
Consumul optim de antioxidanţi prezenţi în fructe proaspete (cătină, goji, fructe de pădure) şi uscate (prunele uscate au o capacitate antioxidantă impresionantă), în legume (varza roşie este campioană la acest capitol) ajută.
Aceste tratamente nu se fac în sezonul cald, iar crema cu SPF înalt este obligatorie. Nu se recomandă însă gravidelor.
Citeşte şi: 16 pasi spre frumusete