Mulți ani, am fugit de poncho ca de mere pădurețe. Pur și simplu nu îi vedeam rostul în garderoba mea de zi cu zi. Mai ales că îl asociam cu modelele tradiționale din America de Sud. În secret, așteptam momentul să ajung într-una dintre țările mamă și să găsesc un poncho colorat de la artizanii locali și să-i descopăr poveștile și întrebuințările chiar la el acasă. Dar pandemia a schimbat dinamica întâmplărilor. Iar eu am găsit mult mai repede și mai aproape un poncho perfect.
”Poncho”, ”pontro”, ”quechua” denumesc obiectul vestimentar specific nativilor americani din munții Anzi, astăzi Ecuador, Columbia, Bolivia, Argentina, Chile, Peru etc. Păturica menită să țină de cald are diverse modele și imprimeuri, adesori inspirate de portul tradițional al zonei. La scară mult mai largă este utilizat poncho pentru ploaie, fabricat din materiale impermeabile. Din New York, până în Beijing și în Paris, Berlin sau București nu ai cum să nu observi pe vreme ploiasă celebrele pelerine de ploaie galbene inspirate de poncho.
În ceea ce privește garderoba mea, deși îmi place să experimentez fel și fel de piese și să le dau utilități noi (fuste purtate ca rochii, topuri create din eșarfe, bluze din mătase purtate pe post de turban etc), nu am îndrăznit să iau un poncho. Probabil aveam în minte variantele cu motive tradiționale din America de Sud cu care nu mă identificam. Asta până când într-un magazin cu haine la reduceri mi-a ajuns în mâini un poncho albastru electric, fără imprimeuri. Pe lângă culoare (atrăgătoare, dar nu ușor de purtat), m-au fascinat atât forma (se poate purta în ”n” feluri) cât și finețea materialului (85% mătase și 15% cașmir). Este tricotat, dar datorită fibrelor are o finețe și o lejeritate incredibile. În plus, deși are o lungime medie este ușor. Asta îl face și mai simpatic căci este ușor de pus în poșetă atunci când pleci în oraș și revii seara, când deja este frig.
Un alt motiv pentru care m-am îndrăgostit (pe lângă reducerea de 75% din prețul original) este că îl pot lua ușor în avion și îl pot folosi atât ca eșarfă, bluză sau păturică. Cu un poncho tricotat dintr-un material bun (bumbac, cașmir, lână, alpaca, mătase) și o curea de talie sau un cordon te poți juca în fel și chip. Spre exemplu, îl puteți prinde în talie cu cureaua și crea o vestă cu mâneci scurte. Seara sau când simțiti răcoarea, e de ajuns să lăsați materialul să ”curgă” peste umeri și ați rezolvat problema Cine îndrăznește poate crea chiar un turban din acest tip de poncho tricotat.
Cu orice. Dacă este de bună calitate și fără imprimeuri poncho vine ca o mănușă atât peste un costum elegant, cât și peste o rochie sau un outfit dintr-o pereche de jeanși și o cămașă de exemplu. Și dacă purtați o fustă cu un tricou vă puteți bucura de ”îmbrățișarea” catifelată a unui poncho. Puteți să asortați ton pe ton sau să creați constraste. Spre exemplu, eu sunt îndrăgostită de combinația dintre albastru electric și fucsia, dar și albastru electric și gri. Îi puteți da oricând o nouă ”viață”, dacă îl accesorizați cu o broșă prețioasă.
Dacă vă hotărâți să cumpărați sau să scoateți la lumină un poncho pe care îl aveți deja aveți grijă să respectați indicațiile de curățare de pe etichetă. Cel pe care îl am se spală manual în apă rece. În ceea ce privește curățarea, spălarea, uscarea căutați informații specifice tipului de fibră. O perie specială pentru îndepărtarea scamelor este utilă pentru tricot. Un alt sfat este să îndepărtați cu grijă etichetele (dar să le păstrați pe cele de curățare într-un sertar) pentru a avea maximă libertate atunci când creați look-urile în fața oglinzii.