Odată cu începutul primăverii, românii și-au îndreptat atenția către cadourile pe care să le ofere femeilor din viața lor. Același lucru se întâmplă și cu ocazia zilei de 8 martie. Un studiu realizat de compania de cercetare de piață Reveal Marketing Research pe segmentul cosmeticelor, arată că românii sunt tot mai interesați de cadouri precum parfumuri, produse de machiaj dar și alte cosmetice.
Astfel, 83% dintre bărbați declară că femeile ar aprecia dacă ar primi în dar de 8 martie parfumuri, foarte aproape de așteptările femeilor care în procent de 79% își doresc să primească parfum. Și cosmeticele sunt în topul cadourilor oferite de bărbați, respectiv produsele pentru îngrijirea pielii și tenului, în proporție de 72%. Dorințele femeilor sunt relativ apropiate și când vine vorba de produse pentru îngrijirea pielii și tenului – 68% au declarat că și-ar dori să primească.
65% dintre femei și-ar dori să primească produse de înfrumusețare / make-up, iar 68% dintre bărbați le și oferă, a mai relevat studiul Reveal Marketing Research.
Situția este aproape identică și în privința produselor pentru îngrijirea părului, cu 65% și, respectiv 62%, fiind o diferență de 3% între cele două sexe.
Produse de îngrijire a părului: Hypermarketurile (77%) si supermarketurile (71%) sunt cele mai populare locuri de achiziții a produselor de ingrijire a parului pentru toate categoriile analizate. În schimb, magazinele mono-brand (35%) și cele de specialitate online (36%) sunt cele mai puțin utilizate, cu o ușoară tendință pozitivă pentru tinerele între 18 și 24 de ani.
Produse de îngrijire a tenului: Pentru produsele de îngrijire a tenului, femeile preferă farmaciile (62%) și magazinele online (58%). Observăm diferențe semnificative în rândul tinerelor cu vârste între 18 și 24 de ani și în rândul femeilor cu venituri mari (peste 6000 de lei). La polul opus, magazinele mono-brand sunt cele mai puțin utilizate pentru achiziționarea produselor de îngrijire a tenului.
Produse de make-up: Produsele de make-up sunt cumpărate, în cea mai mare măsură din magazine mono-brand (64%), în special de persoanele între 18-24 de ani (71%) și cele cu venituri mari (76%). Magazinele de specialitate fizice (57%) sau online (54%) sunt următoarele în lista preferințelor, iar supermarketurile (29%) sau farmaciile (28%) sunt cele mai putin utilizate.
Parfumuri: Femeile optează pentru magazinele de specialitate online (57%), atunci când vor să își achiziționeze un parfum, dar și din magazinele de specialitate fizice (55%), în special femeile cu vârste cuprinse între 45-55 ani și cu venituri mari. Cele mai puțin populare surse de achizitie pentru parfumuri sunt farmaciile (17%) și supermarketurile (14%).
Cea mai mare parte din bugetul alocat produselor cosmetice este alocat parfumurilor – 97 de lei. Femeile cu vârste peste 55 de ani alocă o sumă semnificativ mai mare pentru parfumuri – 125 de lei în medie. Pentru toate categoriile de respondenți, parfumul ocupa prima poziție după proporția din buget, mai puțin pentru tinerele între 18 și 24 de ani, care alocă o parte mai mare din buget produselor pentru îngrijirea pielii și tenului (84 lei), dar și pentru îngrijirea părului (81 lei).