În 2017, trendul în materie de coafuri de ocazie este dat de coafurile romantice, de inspiraţie greco-romană sau de inspiraţie retro, cu influenţe din epoca disco a anilor ’80.
Cristi Pascu aduce în România tendinţele prezentate la Salon International 2016 de la Londra, cel mai mare eveniment din Europa dedicat stiliştilor profesionişti.
„2017 în materie de coafuri de ocazie este dominat de romantism. Genul acesta de coafură, întâlnit în filme precum Lords of the Rings sau în serialul Game of Thrones, capătă acum noi interpretări în viziunea celor mai mari hairstylişti din lume. Aceste împletituri sunt lejere şi se fac foarte uşor. Este suficient să-ţi ondulezi părul pentru ca apoi să-ţi împleteşti două codiţe simple. Se mai poate prinde părul într-o coadă, pe care ulterior o putem lărgi uşor pentru a da impresia de messy hair”, spune Cristi Pascu.
Bob-ul nu se dezminte şi nu iese niciodată din tendinţe. În fiecare an se reinventează, mergând acum pe aspectul retro. Aceasta este o coafură specială, care te va scoate tot timpul din anonimat şi te va face vedeta serii. „Recomand o astfel de coafură doar la petrecerile cu etichetă. Pentru acest look, hairstylistul trebuie să cunoască foarte bine tehnica ondulării părului. Ulterior, bob-ul poate fi accesorizat după cum vă doriţi. Accesoriile masive, metalice şi colorate sunt la mare căutare în 2017”, adaugă Cristi Pascu.
„Este cea mai uşor de executat coafura, adaptabilă fără mari eforturi atât unui look de zi cât şi unui look de seară, diferenţa făcându-se prin simpla accesorizare. Cărarea într-o parte este în trend şi dă un aer spectaculos. Aceasta este o coafură inspirată din epoca disco a anilor ’80, însă reinterpretată şi adaptată tendinţelor actuale”, conchide hairstylistul.