Chic Rock, Noblesse şi Ethnic Remix în tendinţele de toamnă iarnă 2012-2013

Păstrându-şi stilul caracteristic franţuzesc, La Redoute colaborează pentru colecţia acestei toamne cu Maison Rabih Kayrouz, Les Prairies de Paris, Delphine Manivet, Athe Vanessa Bruno şi Madame a Paris, axându-se în principal pe trei stiluri: Chic Rock, Noblesse Quotidienne şi Ethnic Remix.
  • Publicat:
Chic Rock, Noblesse şi Ethnic Remix în tendinţele de toamnă iarnă 2012-2013

Păstrându-şi stilul caracteristic franţuzesc, La Redoute colaborează pentru colecţia acestei  toamne cu Maison Rabih Kayrouz, Les Prairies de Paris, Delphine Manivet, Athe Vanessa Bruno şi Madame a Paris, axându-se în principal pe trei stiluri: Chic Rock, Noblesse Quotidienne şi Ethnic Remix.

CHIC ROCK

Spiritul rock, regăsit de altfel de câteva sezoane pe podiumurile modei, învăluie şi toamna-iarna 2012-2013, însă într-o manieră mult mai rafinată şi puternic amprentată de feminitate.
Look-ul este epurat astfel de elementele punk-grunge şi de accentele pe alocuri stranii cuprinse în imprimeuri şi este purtat înspre o zonă mult mai stilată, însă nu mai puţin provocatoare şi senzuală.

Pielea, declinată în tonuri de vişiniu, camel sau negru, încântă prin moliciune şi prin senzorialitate, conturând armonios silueta sub forma rochiilor mini/midi, a fustelor conice, a jachetelor biker/trench-urilor sau prelingându-se ca accent pe reverele şi manşetele mantourilor din stofă de lână.

Pantalonii nu mai prezintă decupaje, rupturi sau elemente preluate din echipamentul motocicliştilor, ci devin extrem de feminini, urmând îndeaproape linia gambelor (skinny) şi abordând o paletă consistentă de tonuri aurii şi cupru.

Voalurile negre se juxtapun într-o euforie a transparenţelor, stârnind imaginaţia şi lăsând loc misterului.

Materiale: piele naturală şi piele ecologică, voal, mătase.

Culori: auriu, bronz, cupru, negru, maro, vişiniu.

NOBLESSE QUOTIDIENNENOBLESSE QUOTIDIENNE

Look-ul mult prea relaxat şi aparent neglijent, lasă loc toamna aceasta unei eleganţe extreme, studiate, care îşi găseşte modalităţile ideale de expresie prin minimum de artificii stilistice şi materiale nobile, sofisticate.

Siluetele şi formele descinse cu graţie din arhivele întinse pe trei decade (anii ’50, ’60, ’70), creionează o noua feminitate, profund ancorată în mediul urban, care îmbrăţişează nestingherit, micile detalii preţioase ascunse în design-ul pieselor vestimentare.

Fustele creion din dantela, cămăşile şi twin set-urile rămân fidele clasicului negru, însă se dezvăluie şi într-o serie de versiuni cromatice autumnale cel puţin la fel de rafinate: bleumarin, vişiniu închis, maro ciocolatiu, dispuse în tandem sau monocrom.

Rochiile sunt fie ajustate în zona taliei, pentru a contura o siluetă de clepsidra şi declinate în tonuri neutre, fie urmeaza un croi în A şi abordează o paletă inspirată de tuşele regăsite în natură (verde închis, galben muştar), pantalonii lejeri cu pense şi talie înalta detronează în codul eleganţei nocturne variantele slim, iar fustele-pantalon cu pliuri până la jumatatea genunchiului sunt revitalizate pentru o imagine proaspătă şi modernă.

Materialele predominante în acest stil: dantela, caşmir, satin de lână, mătase, brocart, catifea.
Culori: bordo, roşu veneţian, burgund, ivoire, alb imaculat, ecru-rose, roz trandafiriu, albastru safir, mov, bleumarin, galben muştar, cafe-au-lait, antracit, gri deschis, auriu, negru.


ETHNIC REMIX

ETHNIC REMIX

Confortul şi lejeritatea tricotajelor se alătură toamna aceasta imprimeurilor etnice, într-un mix care care ne poartă pe rând în fascinantul Maroc, în mijlocul junglei africane sau pe tărâmurile nordice.

Imprimeurile şi motivele specifice fiecărei zone de inspiraţie, îşi joacă poate cel mai important rol pe scena modei în toamna-iarna 2012-2013, când obsesiile sunt lăsate de o parte şi când individualităţile puternic amprentate încep să iasă la iveală.

Mantourile drepte din lână şi mohair sunt prevăzute cu revere prelungi decorate cu blană, jachetele scurte cu buzunare false şi sisteme de închidere dublate au ataşate glugi de eschimos, rochiile petrecute sunt purtate pe sub cardigane ample tricotate, firele de lână se împletesc pentru a da naştere unor structuri în relief, gri-ul urban prăfuit capătă mai multă luminozitate şi se transformă în argintiu, iar cardiganele din bumbac cu mâneci din lână sunt purtate fie peste cămăşi în carouri, fie peste rochii de zi imprimate cu mâneci trei sferturi.

Materiale: lână, caşmir, mohair, blană, bumbac catifelat, tricotaje fine/mari, tweed, jacquard.

Culori: vişiniu, maro ciocolatiu, cupru, khaki, mahon, argintiu, camel, gri şi ciment, albastru, burgund, alb, negru, ocru.

 

 

 

 

 

moda moda
moda, tendinte moda, tendinte
moda, tendinte moda, tendinte
moda, tendinte moda, tendinte
moda, tendinte moda, tendinte
moda, tendinte, pantofi moda, tendinte

Puteţi vedea şi alte ţinute din colecţia de toamnă-iarnă 2012-2013 pe www.laredoute.ro.

Citeşte şi: Pantalonii înfloraţi, must have de sezon

Blake Lively în Gossip Girl: mai şic de atât nu există!

Urmărește CSID.ro pe Google News