Cunoscutul hairstylist Cristi Pascu dezvăluie că, în anul 2016, coafurile masculine vor fi mai îndrăzneţe, mai extravagante şi mai agresive ca niciodată.
Cristi Pascu a fost recent invitat special la Salon International 2015 de la Londra, cel mai mare eveniment dedicat stiliştilor profesionişti, unde au fost trasate şi comunicate principalele tendinţe în coafura pentru anul 2016.
“2015 a fost un an extraordinar de colorat. Tendinţa se va mentine şi pentru anul viitor şi se va manifesta şi în cazul bărbatilor. Cu alte cuvinte se poartă părul vopsit, însă culorile sunt mai reci. Vor predomina nuanţele de albastru electric, gri metalizat sau violet. Vom întâlni mai puţin galben, roşu sau roz, cu toate că nu este exclus ca aceste nuanţe calde să fie combinate inedit cu gri metalizat”, declară Cristi Pascu.
Pe de altă parte, curentul neo-punk vine in întâmpinarea bărbaţilor care îşi doresc coafuri unice şi cu totul speciale.
“În anul 2016 accentul cade pe îndrăzneală, însă păstrând o agresivitate masculină. Părul ras pe părţi, cu tot felul de modele, simboluri sau cruci întoarse defineşte cel mai bine curentul neo-punk”, continuă Cristi Pascu.
Epoca lumbersexualilor (a bărbaţilor care poartă barbă) nu apune în 2016, barba fiind încă un element cheie şi definitoriu în conturarea unui look de efect.
“Barba încă este pe val şi poate atinge foarte multe forme, dimensiuni şi modele, în funcţie de fizionomia feţei sau de cât de agresiv ne dorim să avem look-ul”, mai spune stilistul.
Cristi Pascu este unul din cei mai experimentaţi hairstylişti din România, cu o activitate în domeniu de peste 20 de ani.
Iniţiatorul concursului anual “Cel mai bun hairstylist din Romania”, Cristi Pascu le oferă şansa celor talentaţi şi pasionaţi de coafură să devină hairstylişti profesionişti, prin Academia de Coafură Cristi Pascu. Înscrierile pentru noul sezon de cursuri sunt în toi, iar detalii pot fi găsite pe www.cristipascu.ro.