Poartă hainele mai mult, redu consumul!

Pandemia de coronavirus schimbă obiceiurile de consum în întreaga lume. Industria textilă este una dintre industriile cele mai afectate.
  • Publicat:
Poartă hainele mai mult, redu consumul!
Anunțul unei curățătorii în Berlin, foto Mădălina Drăgoi

Chiar dacă dulapul cu haine și (cel cu încălțăminte) sunt neîncăpătoare, multe persoane se trezesc că nu mai au haine în care să se simtă bine. Fascinația pentru nou, bucuria de a fi în pas cu tendințele în modă, plăcerea de a avea mereu un look impecabil ne împing de ani de zile către consum. Pandemia de coronavirus prin restricțiile specifice și distanțarea socială, nesiguranța joburilor au tăiat din elanul consumatorilor de modă.

Pe de-o parte suntem asaltați de mesaje despre reducerea cheltuielilor și păstrarea economiilor, pe de altă parte, suntem copleșiți de mesajele ispititoare ale comercianților privind promoții, comercianți aflați într-o criză profundă.

Lucrând de acasă, îmbrăcăm mai puține haine, cumpărăm mai puțin!

Toate restricțiile legate de distanțarea socială, opțiunea de a lucra de acasă au dus la reducerea nivelului cumpărăturilor de haine, accesorii. În Berlin de exemplu, aflat încă în lockdown multe magazine practică așa numitul window-shopping. Iar clienții pot comada telefonic ori via email obiectul dorit din vitrină și îl pot ridica din magazin pe baza unei programări. Unii comercianți însă, au afișat anuțuri în care exprimă clar și onest criza prin care industria textilă trece, costurile enorme privind depozitarea stocurilor și roagă clienții să se alăture eforturilor lor și să cumpere. Este și perioada reducerilor, deci un motiv în plus de a cumpăra.

Și noi cu cine votăm/ pardon, noi mai cumpărăm?

Da. Dar cumpăram! Calculat și în funcție de nevoile reale. Cumpărăm, dar după alte criterii decât cele de până acum, în cazul în care înainte de pandemie vă ghidați după tendințele fast fashion. Cumpărați local și sprijiniți producătorii români. Cumpărați calitate. Cumpărați ”vise”, aka haine care vă fac să visați sau la care ați visat. Cumpărați calculând timpul estimat al purtărilor. Cumpărați, calculând cât costă fiecare purtare. Cumpărați calculând cât costă întreținerea acelei piese fie că este vorba despre o piesă care se spală la mașina automată, fie că este vorba despre o piesă care se curăță doar chimic. Purtați mai mult hainele, poluați mai puțin!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult