Roşul este culoarea pasiunii şi a seducţiei, iar aplicat pe buze devine irezistibil şi elegant. Ca să nu mai vorbim de faptul că este o culoare mereu la modă, clasică şi atemporală!
Însă, tocmai pe cât mă atrăgea atunci când îl vedeam pe buzele altora, pe atât de teamă îmi era să îl folosesc.
Şi am înţeles în toţi anii în care am avut de-a face cu universul produselor cosmetice că rujul roşu trebuie “îmblânzit”, a se citi “trebuie cunoscută tehnică de aplicare”.
Dacă la rujurile deschise îţi mai poţi permite o greşeală de aplicare, la cel roşu nu, căci se va observa în mod inestetic.
Iată 5 paşi datorită cărora eu port azi cele mai îndrăzneţe nuanţe de roşu (atât de în trend şi în sezonul asta).
Pasul 1
În primul rând, este foarte important că buzele să fie bine hidratate şi să nu aibă pieliţe (amestecă o linguriţă de miere şi una de zahăr şi exfoliază buzele, după care hidratateaza cu balsam de buze). Poţi folosi şi o periuţă de dinţi, cu care să masezi buzele înainte de a trece la paşii următori.
Pasul 2
Pasul următor este aplicarea primer-ului (sau a unui corector crema). Acesta va prelungi durata de rezistenţă a rujului şi va împiedică migrarea acestuia în afară conturului buzelor.
Pasul 3
Trasează conturul buzelor cu un creion într-o nuanţă apropiată de cea rujului (NU cu mult mai închisă), având grijă să nu depăşeşti linia naturală a acestora, iar apoi colorează buzele în interiorul conturului, tot cu creionul.
Pasul 4
Acum poţi aplica rujul roşu, cu ajutorul unei pensule potrivite, care permite o mai mare precizie. Tamponează apoi buzele cu un şerveţel şi aplică şi al doilea strat de ruj.
Ca tuşa finală, pune un şerveţel deasupra buzelor şi aplică un strat subţire de pudră translucidă cu ajutorul unei pensule.
Pasul 5
Lipgloss pentru strălucire! Aplică o cantitate mică pe centrul buzelor şi distribuie-o pe toată suprafaţă lor şi Voilà!, buzele tale sunt mai pline şi mai senzuale.
Şi nu uitaţi de atitudine!