După aproape 2 ani în care ne-am îmbrăcat în mare parte în pijamale sau în haine de casă din cauză că pandemia ne-a tăiat la propriu și la figurat pofta de ieșiri, iată că vine iar întrebare: ”Eu cu ce mă îmbrac de Revelion?”
Ei bine, nu contează dacă Noul An te va prinde acasă cu familia, singur, la o petrecere, la un restaurant, la o cabană la munte, la un hotel la mare, în străinătate, într-o piață în aer liber. Trebuie să strălucești. În interior și în exterior. Acordă-ți atenție. Da, ție personal. Chiar dacă tu ești bine oricum și nu ai nevoie de artificii. După ce am lucrat în calitate de stilist de modă la sute de ședințe foto, cu vedete dar și persoane reale, știu clar că nu doar hainele, machiajul, luminile, coafura, măiestria fotografului au rolul de a face protagosnistul să strălucească. Ci (mai ales) atenția care i se acordă de către fiecare membru al echipei în parte. Fără atmosferă bună, nici chiar o rochie de 10.000 de euro nu vor aduce strălucirea interioară. Acea licărire de care este nevoie ca o fotografie să fie cu adevărat una bună.
Ei bine, la fel cu drumul până la destinație este de fapt cel mai interesant, așadar și pregătirile pentru un eveniment precum Revelionul sunt cele care fac deliciul.
Poate că anul 2021 a fost destul de agitat ca să vă agitați în ultima clipă cu fel și fel de detalii despre 10 feluri de mâncare, curățenie, mesaje către alții. Poate că este timpul să vă acordați 5 ore în ultima zi a anului doar pentru dumneavoastră. O oră să vă amintiți ce lecții ați învățat în noul an, ce prieteni noi au apărut în viața dumneavoastră, ce realizări aveți, pentru ce sunteți recunoscători. Apoi să vă imaginați cum veți fi în cel mai frumos scenariu în noul an. Apoi să dormiți. Să faceți o baie, să vă machiați/aranjați. Și să luați pe voi cea mai frumoasă rochie pe care o aveți în dulap. Chiar dacă nu e merge la nicio petrecere fancy, să fie un Revelion care să aducă cea mai frumoasă versiune a fiecăruia dintre noi!