Adenom hipofizar: simptome, tratament

Un adenom hipofizar se numără printre cele mai comune afecţiuni ale glandei hipofize şi se situează pe locul patru în topul celor mai frecvente tumori intracraniene, după glioame, meningioame şi swannoame. Majoritatea cazurilor de adenom hipofizar sunt benigne, deci nu implică dezvoltarea celulelor canceroase, dar asta nu înseamnă că nu pot crea probleme. Cu cât tumorile sunt mai mari, cu atât riscul de apariţie a complicaţiilor este mai crescut.

Tumorile hipofizare apar la persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani, dar au existat cazuri când afecţiunea a fost diagnosticată chiar şi la copii.
Statisticile arată că adenoamele hipofizare afectează 77 din 100.000 de persoane, deşi se consideră că incidenţa acestora este mult mai crescută, 20% din oameni dezvoltând, pe parcursul vieţii, o formă de adenom hipofizar. Din cauza dezechilibrelor hormonale, femeile sunt mai expuse riscului de a dezvolta această afecţiune, în comparaţie cu bărbaţii. Totuşi, majoritatea tumorilor de acest tip (peste 90%) nu prezintă simptome şi nici nu cauzează complicaţii, cu excepţi cazurilor când acestea cresc în dimensiuni şi determină apariţia problemelor hormonale şi neurologice. Între 5-10% din adenoamele hipofizare determină apariţia simptomelor şi mai puţin de 1% dintre acestea sunt maligne.

Adenoamele hipofizare sunt împărţite în două categorii principale: adenoame funcţionale (care produc hormoni în exces – prolactina PRL, adenocorticotropina ACTH, vasopresina, hormon de creştere, hormon de stimulare tiroidiană TSH, hormonul luteinizant LH,  hormonul foliculostimulant  FSH etc.) şi adenoame nonfuncţionale (care nu produc hormoni).

De asemenea, în funcţie de dimensiunea tumorii, adenomul hipofizar se împarte în: microadenom (dimensiune mai mică de 1 cm) şi macroadenom (dimensiune peste 1 cm).

Hipofiza este o glandă endocrină de mărimea unui bob de mazăre, situată în centrul creierului (deasupra părţii din spate a nasului), care are însă un rol foarte important în organism. Ea controlează eliberarea hormonilor şi, de asemenea, influenţează şi producţia hormonală a altor glande secretoare (rinichi, tiroidă, sâni, uter etc.).

Adenom hipofizar: simptome

Adenomul hipofizar poate fi asimptomatic în cazul în care tumora este foarte mică şi, mai ales, dacă nu are implicaţii hormonale. Manifestările apar, de cele mai multe ori, în cazul adenoamelor funcţionale, care determină hipersecreţia anumitor hormoni. Acest dezechilibru hormonal poate duce la afecţiuni precum acromegalie, hipertiroidism, infertilitate sau tulburări de vedere.

Iată care sunt principalele simptome şi afecţiuni care pot semnala prezenţa adenomului hipofizar:

• Dureri de cap, în special la nivelul frunţii
• Greaţă şi vărsături frecvente
• Pierderea simţului mirosului
• Oboseală extremă
• Creştere întârziată
• Scădere sau creştere nejustificată în greutate
• Vânătăi care apar cu uşurinţă
• Dureri articulare
• Sindromul de tunel carpian
• Menopauză precoce
• Tulburări menstruale (menstruaţie întârziată sau absenţa menstruaţiei pe perioade lungi)
• Creşterea cantităţii de urină
• Exces de grăsime în zona abdominală şi la nivelul umerilor
• Creşterea tensiunii arteriale
• Acnee
• Vergeturi
• Faţa rotunjită exagerat
• Transpiraţie excesivă
• Creşterea pilozităţii corporale
• Infertilitate
• Disfuncţii sexuale (tulburără erectile)
• Scăderea libidoului
• Creşterea exagerată a sânilor (ginecomastie – la bărbaţi)
• Tahicardie
• Vedere în ceaţă sau dublă
• Depresie
• Osteoporoză
• Slăbiciune musculară
• Galactoree
• Gigantism (copii) sau acromegalie (adulţi)
• Sindromul Cushing
• Hipertiroidism
• Păr şi piele uscate
• Intoleranţă la frig
• Lipsa poftei de mâncare
• Ameţeală

Cauze

Din păcate, cauza apariţiei adenomului hipofizar nu este deocamdată cunoscută. Există însă teorii conform cărora anumite modificări ale ADN-ului suferite pe parcursul vieţii ar putea favoriza apariţia tulburărilor hipofizei. De asemenea, aceste modificări genetice ar putea fi transmise şi pe cale ereditară. De exemplu, genele oncogene şi cele supresoare tumorale, dobândite la naştere, pot suferi modificări pe parcursul vieţii, ca urmare a anumitor factori, cum ar fi fumatul, expunerea la radiaţii (inclusiv radioterapia),  tratamentele chimioterapice etc. De asemenea, unele studii indică şi obezitatea ca factor de risc în apariţia adenomului hipofizar.

Factorii genetici pot, de asemenea, să crească riscul de adenom hipofizar. Exemple de afecţiuni ereditare care pot favoriza anomalii genetice pe parcursul vieţii ce cresc riscul de adenom hipofizar sunt: neoplazia multiplă endocrină tip I (mutaţii MEN1), neoplazia endocrină multiplă tip IV (mutaţii MEN4), sindromul McCune -Albright, complexul Carney.

Diagnostic

Dacă simptomele indică un adenom hipofizar, adresaţi-vă unui medic specialist (endocrinolog) pentru un diagnostic precis. Acesta va realiza un examen fizic şi diverse teste oftalmologice pentru verificarea vederii (câmp vizual, acuitate vizuală, fund de ochi), dar va recomanda şi anumite analize hormonale (ACTH, cortizol, TSH, T4, LH, FSH, estradiol, testosteron, hormon de creştere, IGF-1, prolactină etc.), de sânge sau de urină. De asemenea, pot fi necesare investigaţii imagistice, precum tomografia computerizată (CT) sau imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM sau RMN) cu sau fără substanţă de contrast.

Adenom hipofizar: tratament

Adenomul hipofizar poate fi tratat, iar rata de succes depinde de dimensiunea tumorii, de tipul acesteia, de impactul asupra structurilor din jur, de vârsta şi de starea generală de sănătate a pacientului, precum şi de momentul la care se intervine. Cu cât tratamentul se instituie mai devreme, cu atât şansele de succes sunt mai ridicate, iar riscul de complicaţii este mai redus.

Există trei opţiuni terapeutice în ceea ce priveşte adenomul hipofizar, în funţie de tipul acestuia: chirurgie (rezecarea tumorii), radioterapie (pentru eliminarea celulelor tumorale) şi medicaţie (care are rolul de a reduce dimensiunea tumorii până la dispariţia acesteia).

Intervenţia chirurgicală – este indicată în cazul adenoamelor funcţionale de mici dimensiuni, dar şi în cazul macroadenoamelor, cu excepţia prolactinoamelor.

Tumorile hipofizare pot fi îndepărtate utilizând una dintre următoarele operaţii: chirurgie endoscopică transsfenoidală (este minim invazivă şi prezintă rată mare de succes, pacienţii nu prezintă reacţii adverse severe şi pot merge acasă după 2-3 zile de la operaţie) sau craniotomie (mai rar utilizată, în cazul tumorilor foarte mari sau care au metastazat).

Radioterapie – utilizează raze X cu energie mare sau alte tipuri de radiaţii pentru a distruge celulele tumorale sau pentru a le stopa dezvoltarea. Există trei tipuri de radioterapie care pot fi luate în calcul: radioterapia externă, radioterapia cu protoni şi  radioterapia  stereotactică (Gamma Knife, CybeKnife, Novalis BrainLab, LINAC).

Medicaţie – această opţiune terapeutică presupune administrarea de medicamente care restabilesc echilibrul hormonal, determină micşorarea tumorii şi, implicit, ameliorează simptomatologia.

Prevenţie

Din păcate, nu există metode prin care adenomul hipofizar poate fi prevenit, însă există anumite căi prin care puteţi reduce riscul altor afecţiuni ce cauzează disfuncţii ale glandei hipofize. Acestea presupun renunţarea la fumat, menţinerea unei greutăţi normale, regimul alimentar sănătos, diminuarea stresului şi odihna corespunzătoare.

Persoanele care au un istoric familial de afecţiuni endocrine sunt sfătuite să îşi facă regulat analize de sânge şi teste endocrine. În eventualitatea unei afecţiuni endocrine dobândite la naştere, riscul de adenom hipofizar este mai crescut. Se recomandă prezentarea la medic cât mai curând în cazul în care prezentaţi simptome specifice adenomului hipofizar. Cu cât acesta este descoperit mai devreme,  cu atât riscul de complicaţii este mai redus, iar tratamentul are o rată mai mare de succes.

Autor: Paula Rotaru