Petele de pe dinţi (coloratiile dentare) – de ce apar şi cum pot fi tratate

Descriere

Oare de câte ori ne uităm în oglindă şi încetăm să zâmbim din cauza unei culori nepotrivite a dinţilor? De câte ori punem mâna la gură când râdem cu poftă? Cred că fiecare dintre noi a trăit momente stânjenitoare din cauza culorii neplăcute a dinţilor.



Poate că nu realizăm că, de fiecare dată când bem dintr-o ceaşcă de cafea, ceai sau dintr-un pahar de suc care conţine cola sau mâncăm ciocol puterată sau fructe puternic colorate, o parte din pigmenţii din băuturi şi alimente rămân pe suprafaţa smalţului. Iar dacă situaţia se repetă zi de zi, fără un periaj adecvat seara şi dimineaţa, dinţii capătă o culoare neplăcută.

Acesta însă reprezintă un caz fericit, deoarece tot ce se depune se şi poate îndepărta prin diverse manevre, printr-un simplu detartraj însoţit de airflow şi un periaj profesional până la albirea dinţilor.

Ca să putem înţelege mai bine coloraţiile, trebuie să le împărţim de la bun început în două categorii: coloraţii extrinseci (de natura externă) cum ar fi coloraţiile date de ţigări, mâncare, băuturi şi medicamente orale şi cele intrinseci (de cauză internă) unde coloraţiile pot fi din perioada preeruptivă a dinţilor (până să iasă pe arcadă), cauzate de amelogeneză şi dentinogeneză imperfectă, fluoroză, tetraciclină etc., sau din perioada posteruptivă, coloraţiile fiind date de vârstă, obturaţii din amalgam sau răşini acrilice, recesie pulpară, fisuri sau fracturi.

Acum că am reuşit să înţelegem coloraţiile şi cauzele apariţiei lor, putem să diferenţiem pe cele reversibile şi mai uşor de tratat de cele de cauză internă preeruptivă de cauză medicamentoasă şi de formare incompletă a smalţului şi dentinei, ce nu pot fi îndepărtate decât parţial prin albiri sau uşoare cosmetizări- de cele mai multe ori, se recurge la metode mai invazive prin aplicare de faţete dentare pentru a ascunde coloraţia din interiorul dintelui.

Alimente care îţi pătează dinţii

Anumite alimente pătează dinţii mai mult decât altele. Băuturile închise la culoare, cum ar fi cafeaua, băuturile tip cola, vinul roşu şi anumite ceaiuri, sunt în topul listei. Din fericire, nu trebuie neapărat să eliminaţi din dietă astfel de alimente sau băuturi, pentru a vă păstra dinţii albi.

Asiguraţi-vă doar că limitaţi consumul lor, clătiţi-vă gura cu multă apă, periaţi-vă dinţii şi folosiţi aţa dentară după ce le consumaţi.

Ceaiul
Are aceeaşi putere de a păta dinţii ca şi cafeaua. Asta din cauza taninurilor pe care le conţine şi pentru că, în general, ceaiul este consumat la temperaturi ridicate. Pentru a evita orice deteriorare a dinţilor, evitaţi ceaiurile de culoare închisă şi alegeţi-le pe cele de culoare verde, albă sau alte culori mai deschise.

Sfecla
Sfecla conţine agenţi de colorare foarte puternici. Sfecla în formă lichidă pătează cel mai rău dinţii, din cauza concentraţiei de coloranţi naturali. Periaţi-vă dinţii la o oră de la consumul de sfeclă sau suc de sfeclă pentru ca, astfel, petele să nu aibă timp să se formeze.

Sucurile acidulate închise la culoare
Sucurile de culoare închisă, inclusiv cele fără adaos de zahăr pot păta destul de serios dinţii din cauza culorii pe care o au.

Temperatura de servire poate fi un alt factor care ar putea determina deteriorarea smalţului. Se recomandă sorbirea lor cu paiul şi consumul acestora maxim de 2 ori pe săptămână.
Temperaturile extreme (cald sau rece) cauzează contracţia dinţilor şi îi face mai poroşi şi mai uşor de pătat. În plus, acidul fosforic, acidul citric şi îndulcitorii din sucurile carbogazoase, închise la culoare, favorizează apariţia cariilor dentare.

Cafeaua
Cafeaua, însă, este pe primul loc în topul băuturilor care pătează dinţii. Cu toate acestea, cafeaua are şi efecte benefice pentru organism. Puteţi bea o ceaşca de cafea în care să adaugaţi un pic de lapte, pentru a preveni pătarea dinţilor.

Sosul de soia
Nu doar băuturile închise la culoare pot păta dinţii, ci şi aproape toate lichidele închise la culoare utilizate pentru a oferi aroma sau a colora produsele alimentare – cum ar fi sosul de soia.
Un aliment care poate păta hainele este posibil sa aibă acelaşi efect asupra smalţului, lucru valabil şi în cazul sosului de soia. De aceea este indicat să consumaţi cu moderaţie sosul de soia.

Coacăze, zmeura, mure şi afinele
Din păcate aceste fructe, care sunt recomandate pentru aportul lor de antioxidanţi şi vitamina C, conţin şi un colorant semi-permanent foarte puternic ce pătează dinţii. Coacăzele, zmeura, murele şi afinele pătează dinţii mai ales dacă sunt consumate sub formă de suc. O variantă practică ar fi să bei sucurile din aceste fructe cu un pai.

Vinul roşu
Se ştie că strugurii negri pătează, iar dinţii nu fac excepţie. Din păcate, strugurii negri fermentaţi au un efect mult mai puternic, motiv pentru care se recomandă ca vinul roşu (considerat aliment) să fie consumat mai rar sau chiar evitat dacă ţinem la culoarea albă a dinţilor noştri.

Ciocolata
Din cauza conţinutului ridicat de cacao, ciocolata este un alt aliment care, în timp, va modifica nuanţa dinţilor sau îi va păta. Mai mult decât atât, ciocolata duce la carierea dinţilor din cauza cantităţii mari de zahăr pe care o conţine. O bucăţică de ciocolată nu a omorât încă pe nimeni, însă totul stă în consumul cu moderaţie.

Citricele
Fructele precum lămâia, portocala şi grapefruitul, dar şi sucurile acestora, conţin acizi care erodează smalţul dintelui, rezultând decolorarea dinţilor. Din păcate, nu se pot anula total daunele provocate de acizi. Este recomandat să limitaţi consumul acestor fructe la numai câteva pe săptămână.

Băuturi pentru sportive
Alimentele şi băuturile acide pot duce, de asemenea, la decolorarea dinţilor. Cercetările recente constată că băuturile foarte acide – cum sunt cele pentru sportivi sau băuturile energizante – pot eroda smalţul dinţilor. Limitaţi aportul acestor băuturi atunci când faceţi sport. Apa poate fi o alegere mai bună – nu doar pentru dinţi.

Metode de tratament

Revenind la coloraţiile externe date de mâncare, băutură, fumat, aflaţi că acestea pot fi îndepărtate într-o singură şedinţă de profilaxie (detartraj, airflow şi periaj).
Iar ca metodă preventivă şi de întreţinere, pacientul trebuie să fie învăţat să folosească corect o periuţă de dinţi manuală care se alege în funcţie de duritatea perilor sau o periuţă electrică cu cap special pentru albire şi uneori să aleagă o pastă de dinţi specializată, pentru a avea o eficacitate maximă.

De cele mai multe ori, un periaj susţinut şi corect (seara şi dimineaţa) cu o perie soft sau medium şi o pastă uşor specializată este mai mult decât util şi are rezultate foarte bune.

Coloraţiile posteruptive cauzate de imbătrânirea dinţilor au drept cauză retragerea uşoară a camerei pulpare ce lasă în urmă depunerea de dentină secundară şi totodată colorarea în galben –maro a întregului dinte. Aceasta poate că reprezintă indicaţia majoră pentru albirea dinţilor neexistând posibilitatea prevenirii “îmbătrânirii” dinţilor.

Obturaţiile de metal cauzează trecerea ionilor metalici în suprafaţa smalţului şi a dentinei şi de aici coloraţia gri-neagră a dintelui, iar de cele mai multe ori, simpla înlocuire a obturaţiilor cu unele moderne din compozit sau cu ajutorul încrustaţiilor ceramice rezolvă problemă.

Acelaşi tratament se pretează şi acelor obturaţii din materiale moderne ce în timp îşi pierd culoarea iniţială datorită impregnării. Consultul o dată la 6 luni duce la observarea din timp a coloraţiilor şi de aici înlocuirea fără efecte secundare a acelor obturaţii inestetice.

Ultimul aspect e cel legat de traumele cauzatoare de fisuri sau fracturi cu interes superficial sau profund ce pot duce la uşoare hemoragii în interiorul dintelui, acesta capătând un spect uşor roz-roşiatic şi în timp uşor maroniu.

Traumele pot fi reversibile fără interes asupra camerei pulpare şi atunci procesul colorării este şi el reversibil parţial sau total sau cu interes asupra camerei şi atunci se ajunge la necroză în interiorul camerei, deci pierderea vitalităţii, urmarea fiind tratamentul de canal şi albirea internă şi externă după izolarea perfectă a canalelor. Până când nu se poate face un diagnostic diferenţial între cele două situaţii, nu se instituie nici un plan de tratament.