Alergia la polen: simptome, tratament

Alergia la polen, sau rinita alergică, aşa cum mai este numită, este una dintre cele mai frecvente tipuri de alergii, care afectează în principal copiii şi adolescenţii cu vârsta între 8 şi 16 ani, dar asta nu înseamnă că adulţii sunt feriţi de această problemă. Potrivit statisticilor American Academy of Allergy, Asthma and Immunology, aproximativ 8% dintre americani se confruntă cu alergia la polen.

Odată cu venirea primăverii, dar şi la sfârşitul verii, cazurile de rinită alergică pur şi simplu explodează, din cauza expunerii la polen – o pudră gălbuie produsă de plante, care este purtată de vânt, de păsări, insecte sau animale. Împrăştierea polenului ajută la fertilizarea plantelor, dar vestea proastă este că această substanţă poate cauza reacţii alergice, simptomele fiind uneori severe.

În cazul alergiei la polen, sistemul imunitar al anumitor persoane reacţionează exagerat la prezenţa polenului şi declanşează un răspuns imun, care constă în eliberarea unor chimicale care duc la apariţia simptomelor neplăcute, cele mai frecvente fiind nasul înfundat, cu secreţii apoase, lăcrimarea ochilor şi strănutul.

Deşi vindecarea completă nu este posibilă, există metode prin care simptomele alergiei la polen pot fi ameliorate.

Alergia la polen: simptome

Persoanele alergice la polen pot prezenta simptome precum:

• Strănut
• Congestie nazală
• Secreţii nazale apoase
• Lăcrimarea şi înroşirea ochilor
• Mâncărimi în gât, pe piele sau la nivelul ochilor
• Respiraţie şuierătoare
• Presiune la nivelul sinusurilor
• Umflarea zonei ochilor şi apariţia petelor de culoare vineţie
• Diminuarea simţului mirosului sau gustului

În cazul persoanelor astmatice, alergia la polen poate agrava simptomele, în special tusea şi respiraţia cu dificultate. De asemenea, alergia la polen poate favoriza  apariţia anumitor complicaţii, cum ar fi anafilaxisul,  crizele de astm, sinuzita, infecţiile frecvente pulmonare sau otita.

Cauze

Atunci când o persoană inhalează particule de polen, care secretă proteine solubile în apă, acestea pot fi considerate, în mod eronat, de către sistemul imunitar drept un pericol. În mod normal, aceste proteine sunt inofensive, dar uneori corpul unei persoane le percepe ca fiind dăunătoare pentru organism şi reacţionează prin producţia de anticorpi IgE (imunoglobuline). Aceştia atacă celulele albe, care, în apărarea lor, provoacă secreţia de histamină, substanţa responsabilă de apariţia simptomelor alergiei la polen.

Însă există şi alţi factori declanşatori ai histaminei, cum ar fi praful, blana animalelor sau mucegaiul.

Alergia la polen este o reacţie excesivă a corpului la particulele de polen aeropurtate şi produse de unele specii de plante:

• copaci (stejar, frasin, arin, cedru, ulm, alun, plop, mesteacăn, pecan, fag, pin, tei)
• buruieni (ambrozie, salvie, ştir, pelin)
• ierburi (iarba Timotei, iarba de primăvară, secară, pătlagină, măcriş, urzică).

Încă nu se cunoaşte cu exactitate de ce anumite persoane sunt alergice la polen, iar altele nu. E posibil ca această reacţie disproporţionată a sistemului imunitar să fie transmisă genetic. O altă teorie ar fi că persoana respectivă a avut contact prelungit cu alergenul într-o perioadă când sistemul imunitar era slăbit sau insuficient dezvoltat. De asemenea, o persoană alergică la praf sau mucegaiuri are un risc mai crescut de a dezvolta şi alergie la polen sau viceversa.

Diagnostic

Diagnosticul de alergie la polen se stabileşte uşor, pe baza testului alergologic cutanat şi a analizelor de sânge IgE specifice. Desigur, vor fi luate în considerare şi simptomele relatate de pacient, istoricul medical şi familial al acestuia.

Testul alergologic cutanat presupune expunerea controlată a pielii la acţiunea anumitor alergeni implicaţi în declanşarea alergiei şi apoi observarea eventualelor reacţii alergie. Dacă apar mâncărimi, roşeaţă, tumefiere la cel mult 20 de minute de la expunerea la un anumit factor alergen, se consideră că persoana respectivă este alergică.

Analizele de sânge IgE specifice sunt recomandate în cazul persoanelor care suferă de anumite afecţiuni ale pielii sau care urmează un tratament ce nu permite testul alergologic, dar şi în cazul copiilor mici. Această analiză constă în prelevarea unei mostre de sânge şi examinarea acesteia în laborator, unde i se adaugă diferite tipuri de alergeni.

Un alt test cu precizie ridicată în identificarea alergenului care determină apariţia reacţiei alergice este testul ImmunoCap, care permite măsurarea anticorpilor IgE specifici dintr-o singură picătură de sânge capilar, plasmă sau ser. Astfel, sunt identificate componentele alergenice relevante responsabile de stabilizarea împreună cu alergenul principal.

Alergia la polen: tratament

Tratamentul alergiei la polen presupune administrarea de antihistaminice, preventiv sau pentru ameliorarea simptomelor, folosirea spray-urilor nazale decongestionante (pentru eliminarea congestiei nazale) sau pe bază de corticosteroizi (pentru reducerea inflamaţiilor de la nivelul căilor respiratorii).

O altă metodă de tratament este imunoterapia, care presupune administrarea de comprimate sau injecţiile periodice care „obişnuiesc” corpul să reacţioneze normal în prezenţa alergenului, însă această efectele benefice ale acestei proceduri pot fi observate pe termen lung, de la 1 la 3 ani.

Pentru ameliorarea simptomelor, unele remedii naturale pot fi de ajutor. Acestea constau în consumul de ceaiuri (ginkbo biloba, cuişoare, armurariu, urzică sau coada şoricelului), suplimente cu ceapă (Allium cepa) sau iarbă de silur (Euphrasia) sau folosirea irigatoarelor nazale. Beneficiile acestor remedii nu sunt certificate prin studii ştiinţifice, aşadar cereţi opinia medicului înainte de a le încerca!

Cel mai bun tratament constă însă în evitarea alergenului, aspect care, în cazul de faţă, este dificil, dar nu imposibil de realizat.

Prevenţie

Există câteva măsuri care pot reduce riscul de expunere la polen şi, implicit, alergia la polen, cum ar fi:

• Evitarea ieşirilor în aer liber în zilele cu vânt puternic
• Purtarea unei măşti de protecţie
• Închiderea uşilor şi a ferestrelor când nivelurile de polen sunt maxime (primăvara şi la începutul toamnei)
• Spălarea hainelor purtate afară şi uscarea acestora într-un uscător, nu în aer liber
• Folosirea unui dezumidificator sau a unui purificator de aer
• Spălarea lenjeriei de pat la temperaturi ridicate, o dată pe săptămână
• Purtarea de ochelari de soare şi a unei pălării care împiedică pătrunderea polenului în ochi şi în păr
• Spălarea părului şi a corpului zilnic, înainte de culcare

Surse: acaai.org, healthline.com, medicalnewstoday.com, aafa.org

Autor: Paula Rotaru