Anemia hemolitică: simptome, cauze, tratament

Anemia hemolitică este o afecţiune hematologică autoimună ce poate apărea la orice vârstă şi care constă în producerea unor anticorpi de către sistemul imunitar care atacă celulele roşii într-un ritm mai rapid decât sunt produse, proces care poartă denumirea de hemoliză. Celulele roşii au un rol foarte important pentru organism, ele ajutând la transportul oxigenului şi al substanţelor nutritive din sânge către toate ţesuturile şi organele din corp.

Un nivel foarte scăzut de celule roşii înseamnă un aport insuficient de oxigen şi, prin urmare, organismul nu funcţionează la capacitate normală.

Femeile sunt mai predispuse la apariţia acestei afecţiuni în comparaţie cu bărbaţii şi în peste jumătate din cazuri nu este identificată o cauză precisă – anemie hemolitică autoimună idiopatică.

Anemia hemolitică este de două tipuri: moştenită (când părinţii transmit o genă defectă la copil) sau dobândită (afecţiunea se dezvoltă pe parcursul vieţii, ca urmare a mai multor factori).

Unele persoane care suferă de această afecţiune nu prezintă deloc simptome, în vreme ce altele au simptome precum oboseală, paloare, disconfort abdominal, dificultăţi de respiraţie. Doar testele de sânge specifice pot ajuta la diagnosticarea precisă a anemiei hemolitice şi la identificarea cauzei care determină răspunsul imun exagerat al organismului.

Anemia hemolitică: simptome

Simptomele anemiei hemolitice sunt, în primă fază, destul de vagi, uneori lipsind cu desăvârşire. Pe măsură ce afecţiunea evoluează şi dacă este asociată cu o altă boală, apar manifestări precum:

• Oboseală
• Slăbiciune
• Paloare
• Îngălbenirea pielii şi a albului ochilor
• Febră
• Dureri în piept
• Senzaţie de leşin
• Ameţeală
• Creşterea în volum a splinei sau a ficatului
• Cianozarea extremităţilor (mâinile şi/sau picioarele capătă o tentă albăstruie şi sunt reci)
• Inflamarea ganglionilor limfatici
• Dureri puternice de spate sau de picioare
• Migrene
• Vărsături
• Diaree
• Urină de culoare închisă, tulbure
• Capacitate redusă de efort fizic
• Tahicardie
• Murmur cardiac

Anemia hemolitică: cauze

În cazul anemiei hemolitice moştenite, cauza este clară: transmiterea de la părinţi la copil a unor gene anormale. Două dintre cele mai comune cauze ale anemiei hemolitice moştenite sunt siclemia (anemia cu celule în seceră) şi talasemia, afecţiuni hematologice în care celulele roşii produse de măduva spinării au o durată de viaţă mult prea scurtă decât în mod normal.

Pe de altă parte, anemia hemolitică dobândită poate avea o sumedenie de cauze, cum ar fi:

• Anumite infecţii virale sau bacteriene (hepatita, infecţia cu virusul Epstein-Barr, cu E.coli etc.)
• Administrarea anumitor medicamente (antimalarice, antibiotice, acetaminofen, ibuprofen)
• Diverse tipuri de cancere de sânge (leucemie, limfom)
• Boli autoimune (lupus, artrita reumatoidă, colita ulcerativă)
• Anumite tumori
• Febra tifoidă
• Hipersplenism
• Afecţiuni cardiace
• Reacţii severe la transfuzii sanguine incompatibile

Anemia hemolitică la nou-născuţi

Anemia hemolitică la nou-născuţi apare din cauza incompatibilităţii grupei sanguine (când mama are o grupă de sânge Rh negativ, iar copilul Rh pozitiv) şi mai este cunoscută sub denumirea de eritroblastoză fetală. Efectele acestei afecţiuni sunt similare cu transfuziile sanguine incompatibile – organismul mamei consideră Rh-ul fătului ca un inamic şi, prin urmare, determină producerea de anticorpi care atacă celulele roşii ale acestuia. Pentru a preveni această problemă, gravida poate primi o injecţie cu imunoglobulină în săptămâna 28 de sarcină, iar dacă nou-născutul are Rh pozitiv, se va administra o nouă injecţie, la 72 de ore de la naştere.

Diagnostic

Pe baza simptomelor, a istoricului medical şi a examenului clinic, medicul poate suspiciona existenţa anemiei hemolitice, dar diagnosticul precis se stabileşte doar pe baza analizelor de sânge şi a altor teste specifice – hemoleucogramă, teste de urină, aspiraţie şi biopsie de măduvă osoasă.

Anemia hemolitică: tratament

Tratamentul anemiei hemolitice va ţine cont de vârsta, istoricul medical şi starea generală de sănătate a pacientului, dar şi de cauza bolii, reacţia organismului la anumite terapii ori alte afecţiuni asociate.

Aceasta poate include transfuzii sanguine, medicamente pe bază de corticosteroizi sau administrare intravenoasă de imunoglobulină. În cazurile severe, tratamentul poate consta în intervenţie chirurgicală pentru înlăturarea splinei (splenectomie).

Pentru a reduce riscul de complicaţii, se recomandă evitarea frigului şi a spaţiilor aglomerate, spălarea frecventă pe mâini cu apă şi săpun antibacterian, vaccinarea antigripală anuală şi consumul de alimente gătite corect.

Autor: Paula Rotaru

Surse: healthline.com, hopkinsmedicine.org, msdmanuals.com