Artroza: simptome, tratament

Artroza reprezintă o boală degenerativă a articulaţiilor care afectează predominant persoanele în vârstă şi este caracterizată prin alterarea integrităţii cartilajului articular, cu apariţia unei reacţii hipertrofice a osului subcondral (scleroză) şi formare de os (osteofite), afectând şi structurile periarticulare (ligamente, tendoane, muşchi, capsula).

Artroza este cea mai frecventă boală cronică articulară, fiind o cauză importantă de dizabilitate fizică ce ocupă locul al doilea în cadrul bolilor cronice după afecţiunile ischemice cardiovasculare. Incidenţa artrozei creşte cu vârsta şi prezintă o frecvenţă mai mare la femei decât la bărbaţi. Artroza reprezintă prototipul bolilor legate de înaintarea în vârstă, afectând persoanele după 65 ani astfel: la 80% se evidenţiază modificări radiografice de artroză la cel puţin o articulaţie; 40% prezintă apariţia simptomatologiei şi numai 10% relatează limitarea activităţilor zilnice din cauza artrozei.

Factori de risc

Cei mai importanţi factori de risc studiaţi în dezvoltarea artrozei (cu diferite localizări: genunchi, şold, mână, coloana vertebrală şi piciorul) sunt: înaintarea în vârstă, sexul, rasa, predispoziţia genetică, obezitatea, traumatisme, tulburări de aliniament articular. Alţi factori de risc: densitatea osoasă, boli metabolice.

Vârsta este factorul corelat cel mai mult cu artroza. Dovada radiografică a artrozei este prezentă la majoritatea persoanelor peste 65 de ani. Mai mult de 80% din persoanele cu vârsta de peste 75 de ani sunt afectate, însă modificările radiologice nu se corelează întotdeauna cu simptomele clinice.

Sexul: femeile au o prevalenţă mai scăzută decât bărbaţii înainte de 50 de ani, dar după această vârstă există o creştere majoră a riscului de artroză la femei. Prevalenţa gonartrozei şi artrozei mâinii este mai mare la femei decât la bărbaţi, în timp ce coxartroza este mai frecventă la bărbaţi. Incidenţa diferită după 50 de ani între sexe poate fi rezultatul deficienţei post-menopauză de estrogen. Studii recente au asociat terapia de substituţie cu estrogeni cu un risc mai scăzut de gonartroză şi coxartroză în perioada post-menopauză.

Predispoziţia genetică: Artroza cu implicarea mai multor articulaţii, inclusiv cu noduli Heberden şi localizarea la genunchi, este de două ori mai probabil să apară la rudele de gradul întâi.

Obezitatea este un factor de risc modificabil şi este asociat cu un risc ridicat pentru artroză mai ales la nivelul genunchiului. Creşterea forţelor mecanice asupra articulaţiilor care suportă greutatea reprezintă factorul principal ce conduce la degradarea şi deformarea articulaţiilor, scăderea ponderală ameliorează simptomatologia. Obezitatea este recent descrisă ca factor de risc sistemic deoarece s-a demonstrat că ţesutul adipos are un rol central în activarea cascadei inflamatorii, astfel este explicat motivul pentru care obezitatea nu este asociată doar cu artroza de la nivelul articulaţiilor portante.

Tulburări de aliniament articular (inegalitatea de membre inferioare, displazia de şold, tulburări de statică) şi traumatismele osteoarticulare (subluxaţii, luxaţii, fracturi, activităţi fizice excesive) reprezintă cauze locale.

Artroza: simptome

Diagnostic

• Artroza poate determina modificări ale mersului mai ales când afectează articulaţiile portante (şold, genunchi, glezne şi picior). Alterarea mersului participă la întreţinerea durerii locale, însă are consecinţe şi asupra celorlalte articulaţii portante şi coloanei lombare.
• Palparea interliniului articular şi a structurilor periarticulare determină apariţia durerii.
• Tumefacţia articulară poate fi urmarea sinovitei, cu acumulare de lichid sinovial intraarticular în exces, ce poate fi uneori însoţită de căldură locală.
• Deformările articulare apar în stadiile avansate, contribuind la alinierea incorectă şi instabilitate. În special la nivelul membrelor inferioare poate cauza scurtarea, devierea în varus sau valgus a genunchilor.

Explorări paraclinice

a. Investigaţii de laborator

Artroza: tratament