Blefarospasmul benign esential

Descriere

Este o contractie anormala, necontrolata a pleoapelor, cauzata de o distrofie focala si poate fi primar sau secundar. Cel mai frecvent este intalnit blefarospasmul benign esential care are drept cauza o anomalie neurologica, ce se manifesta prin contractii involuntare si nestiute ale musculaturii palpebrale.

Termenul “esential”se refera la faptul ca blefarospasmul nu are o cauza unoscuta, dar exista factorii declansatori. De exemplu: oboseala, stresul, tensiunea emotionala, lumina puternica si iritatia oculara.

De obicei, simptomatologia debuteaza gradat, la unul sau mai frecvent la ambii ochi, iar pe masura ce boala progreseaza, dureaza cateva zile si apoi dispare fara tratament.

Exista si cazuri in care spasmul  este cronic si persista toata viata, putand duce in cazuri grave pana la orbire functionala. (Pacientul isi simte pleoapele strans inchise si trebuie sa depuna un efort semnificativ pentru a le deschide; din punct de vedere organic si anatomic, globul ocular este normal).

Blefarospasmul este o boala rara ( 1 caz la 20.000 persoane), fiind deseori confundat initial cu alergii sau sindrom de ochi uscat. De obicei apare la persoane de peste 56 de ani, varsta medie, la mai mult de 2 treimi din pacienti, fiind mai mare de 60 de ani. Femeile mult mai frecvent afectate, raportul femei/ barbati fiind de 1,8 la 1.

Cauzele blefarospasmului benign

De cele mai multe ori cauzele blefarospasmului raman necunoscute dar factorul ereditar este important. Pot exista in familie membrii cu distonie in diferite regimuri ale corpului, sau chiar cu blefarospasm.

Unii pacienti relateaza in antecedente sensibilitate la lumina sau au istoric de sindrom de ochi uscat. Studii clinice recente sugereaza o legatura intre blefarospasm si sifilis, care inca nu a fost pe deplin confirmata. Simptomele pot aparea frecvent pe parcursul zilei, dar spasmele dispar in timpul somnului si nu se declanseaza in primele ore de la trezire.

Unele medicamente sunt incriminate in declansarea blefarospasmului, cum ar fi cele folosite in tratamentul bolii Parkinson, tratamente hormonale ( substitutie estrogenica la femeile in menopauza) sau dupa intreruperea brusca a benzodiazepinei la pacientii dependenti de aceasta substanta.

Printre alti factori incriminati se citeaza functionarea anormala a ganglionilor bazali cerebrali (care pot fi lezati ca urmare a unui traumatism in zona occipitala), sindromul Meige, (distonie oromandibulara si simptome caracteristice blefarospasmului) scleroza multipla, sindromul Tourette, boala Wilson etc.

Diagnosticul de blefarospasm

Se bazeaza pe informatii furnizate de pacient si pe examinarea fizica si neurologica.

In prezent nu exista teste ce pot confirma diagnosticul de blefarospasm si in cele mai multe cazuri, testele de laborator sunt normale.

Tratamentul pentru blefarospasm benign

Masarea si relaxarea anumitor muschi ai obrazului, mandibulei si gingiilor pot conduce deseori la ameliorarea imediata sau chiar permanenta a simptomelor.

Terapia medicamentoasa s-a dovedit de multe ori a fi impredictibila si eficace doar pe termen scurt. In unele cazuri, suplimentarea alimentatie cu magneziu s-a dovedit a fi eficace, sau se pot administra si clorazepane, lorazepam sau trihexifenidil.

Injectiile cu toxina botulinica produc o paralizie temporara, partiala si localizata, fiind metoda terapeutica de electie. Acestea  sunt administrate o data la 3 luni, cu variatii in functie de raspunsul fiecarui pacient, eficacitatea tratamentului putand sa scada dupa mai multi ani. In cazuri rare s-a constatat instalarea ptozei palpebrale ca urmare a injectiilor cu botox, efectul fiind reversibil in timp.

Tratamentul chirurgical este rezervat celor care nu raspund la injectiile cu toxina botulinica sau la tratamentul medicamentos si consta in  miectomia muschilor protractori ( indepartarea partiala a muschilor responsabili de inchiderea pleoapelor).

Se recomanda purtarea  ochelarilor de soare inchisi la culoare pentru a diminua sensibilitatea la lumina si de asemenea din motive estetice.

Consilierea psihologica si managementul stresului pot preveni izolarea sociala a pacientilor