Hipercolesterolemie poligenica: tratament

Hipercolesterolemie poligenica: tratament

Descriere generala

Hipercolesterolemie poligenica este cea mai frecventa cauza de crestere a colesterolului, reprezentand cresterea moderata a LDL-Colesterol ( 140-300 mg/dl). LDL- Colesterolul este fractiunea de “colesterol rau” a carei crestere este un important factor de risc pentru boli cardio-vasculare.

O alta fractiune importanta este HDL-Colesterol “ colesterol bun” a carei scadere predispune la depunerea grasimilor pe vasele sanguine. Colesterolul este insa o component esentiala a organismului, avand rol in mentinerea integritatii celulare, sinteza vitaminelor liposolubile A,D,E,K, reglarea vascozitatii sangelui, sinteza unor hormoni si a bilei.

Cauzele producerii hipercolesterolemiei poligenice

Valorile colesterolului sunt influentate de factori fiziologici (varsta, sex, zona geografica, graviditate), ca si de factori patologici (boli de tiroida, pancreas, ficat).

In hipercolesterolemia poligenica, exista un genotip susceptibil, asociat insa unui stil de viata nesanatos: dieta dezechilibrata, sedentarism, fumat. Mai rar hipercolesterolemia poate fi data de anumite boli (hipotiroidie, boli hepatice sau renale) sau de anumite medicamente (anticonceptionale, cortizon).

Cei mai importanti factori de risc pentru hipercolesterolemia poligenica sunt dieta dezechilibrata (cu un consum mare de grasimi saturate- produse tip fast-food, mezeluri, cascavaluri, sosuri, prajeli), fumatul si  sedentarismul, toti fiind factori de risc pentru obezitate si diabet zaharat de tip 2.

Simptome de hipercolesterolemie poligenica

Nu exista simptome, cel mai frecvent hipercolesterolemia poligenica fiind descoperita intamplator la testele de rutina.

Diagnosticul de hipercolesterolemie poligenica

Este necesara efectuarea unui profil lipidic complet pentru diagnostic. Recoltarea sangelui se face pe nemancate (dupa 12 ore de post alimentar). Este important sa nu se schimbe regimul alimentar in saptamana dinaintea recoltarii si sa nu se consume alcool cu 24-48 ore inainte.

Diagnosticul hipercolesterolemiei se face pe baza profilului lipidic ce cuprinde:

– colesterol total,

– HDL-colesterol,

– trigliceride(TG)

LDL colesterol se calculeaza pe baza formulei: Colesterol total- HDL-colesterol – TG/5 ( daca TG sunt sub 300 mg/dl).

Tratamentul pentru hipercolesterolemie poligenica

O componenta importanta a tratamentului o reprezinta regimul de viata: miscarea, cresterea consumului de fructe/legume proaspete, cresterea consumului de peste oceanic, renuntarea la fumat. Pentru o mai buna complianta pe termen lung obiceiurile alimentare nu trebuie radical modificate brusc.

Pacientilor care au boli cardio-vasculare (hipertensiune esentiala, ateroscleroza, boala cardiaca ischemica) sau echivalente de boli cardio-vasculare (ex. diabet), in paralel cu modificarea stilului de viata, le este necesara si terapia medicamentoasa.

Evolutie, Complicatii si Recomandari medicale

Hipercolesterolemia este un important factor de risc pentru ateroscleroza si boli cardio-vasculare.

Un pacient care descopera intamplator o crestere a colesterolului la analizele de rutina trebuie sa se adreseze medicului de familie sau unui medic internist, diabetolog sau cardiolog.

Statinele sunt medicamentele cele mai folosite si care au revolutionat tratamentul hipercolesterolemiilor, fiind foarte eficiente in scaderea LDL-Colesterolului si bine tolerate pe termen lung.

S-a dovedit ca statinele scad riscul evenimentelor de cauza cardio-vasculara (infarct miocardic, accident vascular cerebral) si mortalitatea de cauza cardio-vasculara. Daca nu se ajunge la valorile tinta prin dieta si terpia cu statine, se mai pot asocia: acid nicotinic (care este eficient si in cresterea HDL-colesterol) sau medicamente ce inhiba absorbtia colesterolului.

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Dr. Stan Cristina
Studii: Absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie I. Haţieganu, Cluj- Napoca, promoţia 2000. Rezidentiat: Medicina Interna  in cadrul Spitalului Clinic Coltea si a Spitalului Clinic de Urgenta Sf Ioan, Bucuresti. Cursuri: curs de Ultrasonografie generală în cadrul Spitalului ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”