Un limfedem sau obstrucţia limfatică este o afecţiune caracterizată prin acumularea în exces de lichide la nivelul ţesuturilor şi edemul (umflarea) acestora. Sistemul limfatic este o parte esenţială a sistemului circulator şi este vital pentru funcţionarea corectă a sistemului imunitar. În momentul în care vasele limfatice sunt obstruate, toxinele, proteinele, lipidele şi alte reziduuri conţinute de acestea se reîntorc în fluxul sangvin şi provoacă tumefierea ţesuturilor.
De cele mai multe ori, limfedemul afectează mâinile sau picioarele, însă unii pacienţi pot experimenta edem la nivelul capului, al organelor genitale sau al pieptului. Tulburările limfatice pot fi ereditare (limfedem primar) sau dobândite (limfedem secundar) , iar simptomele şi metodele de ameliorare a acestora diferă în funcţie de acest aspect.
Deşi este incurabil, limfedemul poate fi ţinut sub control, iar simptomele pot fi ameliorate, cu ajutorul mai multor tehnici. Este foarte important ca aceste măsuri să fie puse în aplicare, pentru a preveni apariţia complicaţiilor.
Principala cauză de limfedem la nivel mondial este infecţia cu parazitul filaria, urmată de intervenţia chirurgicală în cazul cancerului de sân şi radioterapie.
Sistemul limfatic este foarte important pentru funcţionarea întregului organism. Prin vasele limfatice circulă limfa – o combinaţie de bacterii, virusuri şi alte reziduuri produse de organism –, care ajunge la nodulii limfatici şi este filtrată prin intermediul limfocitelor (celulele albe care luptă cu infecţiile din corp), apoi toxinele sunt eliminate din corp.
Dacă vasele limfatice nu sunt capabile să dreneze eficient limfa, aceasta se acumulează în ţesuturi şi cauzează edem, de obicei la nivelul mâinilor sau picioarelor.
Limfedemul poate avea cauze ereditare sau dobândite, însă cele din urmă sunt mai frecvente.
Cauze ale limfedemului primar (ereditar)
Limfedemul primar este o consecinţă a unei afecţiuni congenitale la nivelul sistemului limfatic şi poate fi prezent încă de la naştere, deşi simptomele pot apărea mai târziu în viaţă. În funcţie de momentul la care apar simptomele, cauzele limfedemului primar sunt:
Cauze ale limfedemului secundar (dobândit)
Limfedemul secundar este cauzat de blocarea vaselor limfatice, ca urmare a anumitor afecţiuni sau intervenţii. Cea mai frecventă cauză a limfedemului secundar este combinaţia operaţia-radioterapie utilizată în cazul cancerului mamar, însă orice intervenţie chirurgicală care prespune eliminarea nodulilor limfatici sau lezarea vaselor limfatice poate creşte riscul acestei afecţiuni.
Exemple de astfel de proceduri asociate cu apariţia limfedemului includ: lipectomia (operaţia prin care se îndepărtează excesul de grăsime şi piele de la nivelul abdomenului), vein stripping (operaţia de smulgere a varicelor), excizia cicatricelor hipertrofice (de exemplu, cicatricele cauzate de arsuri) sau operaţiile de refacere a circulaţiei sângelui în cazul bolii arteriale periferice. Alte cauze ale apariţiei limfedemului secundar sunt: traumele, arsurile, radiaţiile, infecţiile sau tumorile.
Infecţia cu parazitul filaria (Wuchecheria bancrofti) – filarioza – este însă o cauză majoră a instalării limfedemului. Acest parazit infestează nodulii limfatici şi determină funcţionarea incorectă a acestora. Infecţia se transmite prin intermediul înţepăturii de ţântar şi afectează milioane de persoane din Africa, Asia şi America Centrală şi Sudică.
Pe lângă cauzele mai sus menţionate, există câţiva factori care pot creşte riscul de limfedem secundar, precum: vârsta înaintată, obezitatea sau excesul ponderal, artrita psoriazică sau reumatoidă.
În lipsa unui tratament de ameliorare a simptomelor, limfedemul poate favoriza apariţia unor complicaţii precum: infecţii ale pielii (celulită), infecţii ale vaselor limfatice (limfangită), limfangiosarcom (o formă rară de cancer care se manifestă prin pete roşii-albăstrii sau violet pe piele).
Principalul simptom al limfedemului constă în umflarea mâinilor sau/şi a picioarelor. De asemenea, pot apărea manifestări precum:
Diagnosticul de limfedem se stabileşte pe baza simptomelor, a istoricului medical şi a analizelor imagistice recomandate de medic. În primul rând, specialistul va examina fizic pacientul şi îi va solicita acestuia istoricul medical, pentru a exclude cauze precum insuficienţă cardiacă ori renală, cheaguri de sânge sau alte afecţiuni asociate cu apariţia limfedemului. De asemenea, medicul îl va întreba pe pacient dacă a urmat un tratament pentru cancer sau dacă a fost supus recent vreunei intervenţii chirurgicale. De asemenea, medicul va lua în calcul factorii de risc asociaţi, precum vârsta înaintată, greutatea corporală, sexul şi alte afecţiuni care pot determina apariţia limfedemului.
Dacă, în urma acestei anamneze, medicul nu poate stabili cu certitudine diagnosticul de limfedem, e posibil să recomande următoarele teste imagistice:
Din păcate, nu există un tratament care să vindece limfedemul, dar anumite măsuri pot ameliora simptomele, în principal edemul şi durerea specific acestei afecţiuni. Iată câteva metode ce pot ameliora disconfortul cauzat de limfedem:
În cazurile severe, medicul poate considera necesară intervenţia chirurgicală pentru eliminarea ţesutului excesiv şi reducerea edemului. În prezent există alternative eficiente la operaţie, precum anastomoza veno-limfatică sau transplantul de noduli limfatici.
Există câteva măsuri pe care le puteţi lua pentru a reduce riscul de limfedem (este vorba de limfedemul secundar, nu de cel primar) sau de complicaţii provocate de această afecţiune. Acestea constau în:
În cazul în care apar semne de inflamaţie sau infecţie, precum roşeaţă, durere, umflarea zonei afectate, căldură locală sau febră, mergeţi urgent la medic!
Surse: webmd.com, mayoclinic.org, medicinenet.com, emedicine.medscape.com, medicalnewstoday.com, healthline.com
Articol actualizat în 2022.
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.