Cardiolog: cum decurge un consult cardiologic?

Inima este unul dintre organele cele mai sensibile ale românilor, dacă vizualizăm statisticile. Iată în ce constă o consultaţie de rutină la medicul cardiolog.
  • Publicat:
Cardiolog: cum decurge un consult cardiologic?
foto 123RF.com

Deşi au în familie cazuri de boli cardiovasculare apărute la vârstă tânără (sub 55 de ani la bărbaţi şi sub 60 de ani la femei), mulţi români amână vizita la medici specialişti deoarece le este teamă de ceea ce li se întâmplă. Sau mai bine zis, nu ştiu la ce să se aştepte. Iată cum decurge o vizită de rutină la medicul cardiolog. Consultant de specialitate – Dr. Oana Gheorghe-Fronea, medic specialist cardiolog.

Cardiologia este ramura medicală ce se ocupă cu studiu funcţionării cordului, al bolilor care ating cordul şi vasele sangvine. În timpul unei consultaţii de cardiologie, medicul cardiolog efectuează în primul rând anamneza, un fel de interviu cu pacientul, în care sunt detaliate principalele simptome ale pacientului. Se prezintă istoricul acestora (când au debutat semnele şi simptomele, frecvenţa lor, durata, ce stimuli le declanşează, ce obiceiuri le ameliorează, etc). Apoi discuţia dintre pacient şi medicul cardiolog se mută către istoricul bolilor pe care pacientul le are deja diagnosticate (este important ca pacientul să ştie inclusiv vechimea lor, eventualul tratament specific).

Consult cardiologic – istoric familial al bolilor cardiovasculare

Sunt de mare ajutor şi informaţii despre eventualele boli cardiovasculare ale membrilor familiei (părinţi, fraţi, surori). Ideal ar fi ca pacientul să cunoască detalii de genul – vârsta la care rude de gradul I au fost diagnosticate cu afecţiuni ale inimii. Mai concis, pentru medicul cardiolog este important să ştie dacă au primit diagnostice de boli cardiovasculare rudele de sex masculin sub 55 de ani pentru şi respectiv sub 60 de ani rudele de sex feminin. Deci, înainte de o vizită de rutină la medicul cardiolog, este bine să aveţi notate acest tip de informaţii.

Consult cardiologic – examinarea clinică completă

Urmează apoi examinarea clinică completă a pacientului ce include examinarea aparatului cardiovascular cu evaluarea dimensiunilor cordului, măsurarea pulsului, a frecvenţei cardiace, a tensiunii arteriale, auscultaţia cordului şi a vaselor de sânge, evalurea pulsului la nivelul arterelor periferice (atât la mâini cât şi la picioare).

Este important să se efectueze un examen clinic complet şi nu numai o examinare a aparatului cardiovascular deoarece organismul uman este un tot unitar şi nu putem face abstracţie de celelalte organe şi sisteme în evaluarea cardiovasculară, pentru a putea aveam o imagine de ansamblu.
Alte organe precum ficatul, rinichii, plămânii ş.a.m.d. pot suferi simultan cu inima sau care pot fi afectate secundar de către suferinţa cardiacă.

Consult cardiologic – traseu ECG

Nu în ultimul rând în cadrul unui consult cardiologic de rutină se efectuează şi interpretarea unui traseu ECG în 12 derivaţii ce aduce informaţii privind activitatea electrică a inimii (ritmul cardiac) şi furnizează de asemenea date privind o posibilă afectare a cordului.
Consult cardiologic – ce se întâmplă apoi cu toate aceste date?

Datele de anamneză, informaţiile de la examenul clinic şi aspectul ECG sunt apoi integrate de către medicul examinator. Pe baza acestora se poate formula un diagnostic clinic.

În funcţie de elementele patologice descoperite în cadrul consultului cardiologic pot fi recomandate o serie de alte investigaţii, de laborator, paraclinice, menite a preciza diagnosticul pozitiv de boală al pacientului şi pentru a putea stabili un tratament specific. Durata totală a unui consult cardiologic complet şi corect nu poate fi astfel mai scurtă de 30 de minute.

Consult cardiologic – alte investigaţii

În funcţie de concluziile medicului cardiolog, pacientul poate primi recomandări pentru următoarele teste şi investigaţii cardiologice. ecocardiografia transtoracică, Holter ECG şi TA, ecografia Doppler, ECG de efort, IRM cardiac.

Dr. Oana Gheorghe-Fronea, medic specialist cardiolog 

Dr. Oana Gheorghe-Fronea
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
VSH: o analiză importantă
VSH: o analiză importantă