Poliomielita: simptome, tratament

Poliomielita este o boală infecto-contagioasă sistemică ce afectează primordial sistemul nervos central şi determină uneori paralizii.

Tabloul clinic poate varia de la manifestări nespecifice respiratorii sau digestive, până la îmbolnăviri severe, encefalite sau menigoencefalite cu paralizii şi tulburări respiratorii. Infecţia cu virusul polio atinge, în mod tipic, pragul maxim în lunile de vară în ţările cu climă temperată. În ţările cu climă tropicală nu există diferenţiere pe anotimpuri. Frecvenţa manifestărilor severe la poliomielită este de 1 caz de paralizie la 200 de infecţii subclinice.

Poliomielita- etiologie:
– virusurile poliomielitice, tip 1,2,3, familia Picornaviridae, gen Enterovirus;
– sunt rezistente la alcool, detergenţi cationici (Bromocet), frig;
– sunt sensibile la: agenţi oxidanţi, căldură, UV, clorinare

Poliomielita: diagnostic

Incubaţia este în medie 7-14 zile dar poate varia între 3 şi 21 de zile. Prodromul sau boala minoră, durează 2-4 zile şi este caracterizată prin febră, semne catarale respiratorii (coriză, faringită), dureri musculare („gripa de vară”), sindrom digestiv cu anorexie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, afectare nervoasă cu cefalee, iritabilitate, insomnie sau somnolenţă. Infecţia se poate opri la acest stadiu (forme abortive). În 5-10 % din cazuri, mai frecvent la copii, lipseşte prodromul, poliomielita începând cu „paraliziile de dimineaţă” (forme decapitate).
Perioada de latenţă: 2-4 zile
Perioada de stare sau boala majoră ce se caracterizează prin febră înaltă şi fenomene nervoase încadrate într-un stadiu preparalitic şi un stadiu paralitic.

Poliomielita și diagnosticul de laborator

Produsele patologice: exudat faringian sau preferabil lichid de spălătură nasofaringiană recoltat steril, fecale (deoarece excreţia de virus poate fi intermitentă, recoltarea materiilor fecale se repetă în cazul unui rezultat iniţial negativ), sânge, lichidul cefalorahidian.
Recoltarea acestora se face la internarea bolnavului cu suspiciune de poliomielită şi se repetă examenul serologic la 2 săptămâni de la internare. Transportul probelor la laboratorul de referinţă se face cât mai rapid într-un container cu gheaţă. Examenul LCR este important, dar modificările constatate nu sunt caracteristice, deoarece pot să apară şi în alte meningite virale (LCR clar, uşor hipertensiv; citologie: 5-6-100 elemente/mm3, iniţial domină PMN, apoi limfocitele în proporţie mai mare de 80 %; albuminorahie uşor crescută, iniţial disociaţie cito-albuminoasă, apoi disociaţie albumino-citologică).

Care sunt stadiile poliomielitei

Stadiul preparalitic care durează între câteva ore până la 5 zile şi se manifestă prin febră, cefalee, indispoziţie, iritabilitate, nevralgii, mialgii, parestezii, hiperestezie cutanată. Pot fi prezente fasciculaţii cutanate; există o stare de adinamie cu scăderea forţei musculare segmentare şi a rezistenţei la mişcările pasive, „inerţia cefei”. Reflexele cutanate pot să dispară, iar reflexele osteotendinoase sunt modificate (hiper sau hipo-reactivitate). Conştienţa este păstrată (nu în encefalita polio). Este prezent sindromul meningean.

Stadiul paralitic în care se menţine sindromul meningean, concomitent cu instalarea unor paralizii flasce, hipotone, cu reducerea până la abolire a ROT care sunt asimetrice, inegale şi predomină la rădăcinile membrelor. De asemenea, apar tulburări neurovegetative ca transpiraţii abundente, răcirea membrelor, pareză vezicală cu retenţie de urină însoţite de durere care nu cedează la antalgice ci la comprese calde, şi care duce la poziţii antalgice sau la schimbări frecvente ale poziţiei. Mai sunt prezente spasme musculare în muşchii antagonişti celor paralizaţi (contractură reflexă şi exagerată prin leziuni de ganglio-radiculită), incoordonare psihomotorie,
mişcări paradoxale, atitudini vicioase, deformante. Conştienţa este păstrată, dar bolnavul este anxios şi suferă de insomnie. Afectarea cardiovasculară se manifestă prin tahicardie, extrasistolie, dureri precordiale şi modificări ECG de miocardită. Perioada de retrocedare a paraliziilor şi de recuperare începe după 10-14 zile de la debutul bolii majore şi durează luni până la 1-2 ani; se încheie cu vindecare
sau cu sechele definitive. Retrocedarea paraliziilor se face în ordine inversă apariţiei lor; muşchii de la nivelul extremităţilor îşi revin mai repede decât cei de la nivelul rădăcinilor membrelor. Recuperarea este maximă în primele 3 luni. Perioada de sechele cu paralizii definitive, atrofii musculare, deformaţii, tulburări trofice ca: picior varus ecvin, valgus, deformaţii ale coloanei şi ale bazinului. Tulburările trofice, duc la scurtarea membrului la copii în creştere; se manifestă prin tegument subţire, atrofiat, palid, rece, cu tulburări sudorale şi edem. După 10-20 de ani de la boala acută se poate instala un sindrom post poliomielitic de atrofie musculară progresivă.

Poliomielita: profilaxie şi tratament

Măsuri faţă de izvorul de infecţie. Orice caz de PAF apărut la copilul până la 15 ani este declarat în primele 24 h, nominal şi izolat în termen de 24h. Se vor recolta probe de materii fecale şi secreţii nazo-faringiene care vor fi expediate în recipiente cu gheaţă la laboratorul de referinţă. Recoltarea şi expedierea probelor trebuie să se efectueze în maxim primele 14 zile de la debut (2 probe la interval de 24-48h una de alta). Se recomandă recoltarea de probe de materii fecale de la 5 copii în vârstă de până la 5 ani, pentru fiecare caz de PAF. În cazul poliomielitei cu virus sălbatic izolarea este de 6 săptămâni şi se realizează în secţiile de boli infecţioase. Este recomandată supravegherea contacţilor timp de 21 de zile. Copiii vor fi izolaţi la domiciliu, indicându-se repaus, evitarea
aglomeraţiilor, a tratamentelor parenterale. Vor fi recoltate materii fecale pentru diagnostic virusologic. Adulţii care lucrează în sectoare cu risc vor fi scoşi pe durata incubaţiei maxime. În funcţie de caz se va face vaccinarea sau revaccinarea acestora. Reintrarea în colectivitate a copiilor se va face la 1 lună de la externare, iar a adulţilor la 3 luni de la debut (cei din sectoare cu risc având obligaţia decontaminării scaunelor timp de 6 luni).

Măsurile faţă de căile de transmitere vor include dezinfecţia continuă pentru secreţiile nazo-faringiene, materiile fecale şi obiectele bolnavului (pe bază de clor), dezinfecţia terminală prin curăţenie şi formolizare; dezinsecţie, eventual deratizare.
Măsuri faţă de populaţia receptivă vizează imunizarea activă cu vaccin antipolio viu atenuat (VPOT), oral sau vaccin inactivat, parenteral (la imunosupresaţi, gravide).
Educaţia sanitară urmăreşte adoptarea unui comportament igienic corespunzător şi a unei alimentaţii sănătoase. Apariţia de cazuri de poliomielită cu virus sălbatic de import şi o acoperire vaccinală cu VPOT de sub 80% la nivel de judeţ constitue situaţii de risc epidemiologic, cand se procedează la vaccinarea cu 2 doze de VPOT a tuturor copiilor până la 5 ani, din poartă în poartă (mopping-up).

Tratament.

Nu există tratament antiviral eficient.
– igieno-dietetic: repaus la pat, alimentaţie bogată în lichide şi zaharuri;
– simptomatic: antitermice, antalgice, compresele umede şi calde pot ameliora durerea din perioada de stare;
– patogenic: vitamine din grup B administrate oral sau intravenos (se contraindică injecţiile i.m.), tratamentul meningitei virale.

Poliomielita poate fi prevenită prin vaccinare

Vaccinarea împotriva poliomielitei a fost introdusă în calendarul național de vaccinare încă din 1956. Până în 2008, la copiii din România s-a administrat vaccinul polio oral (VPO, vaccin viu atenuat), iar din 2009, acesta a fost înlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, vaccin inactivat).

Surse: Boli infecţioase. Diagnostic şi tratament, Editura “Gr.T.Popa”, U.M.F. Iaşi, 2012, www.nhs.uk, www.cnscbt.ro

Articol actualizat în 2022.