Bronşita cronică: simptome, cauze, tratament

Bronşita cronică: simptome, cauze, tratament

Definiţie

Bronşita reprezintă o inflamaţie a pasajelor bronşice, adică acele tuburi care transportă aerul spre şi de la plămâni. Tusea persistentă, cu mucus, respiraţia şuierătoare, durerea în piept şi senzaţia de lipsă de aer sunt cele mai comune simptome ale bronşitei.

În funcţie de cauză, bronşita poate fi acută sau cronică. Bronşita acută este o consecinţă a infecţiilor tractului respirator, ale cărei simptome se ameliorează pe parcursul câtorva zile. În schimb, bronşita cronică este o afecţiune mult mai gravă, care se dezvoltă pe parcursul timpului şi ale cărei simptome persistă de-a lungul câtorva luni sau chiar ani.

Principalele cauze ale bronşitei cronice sunt fumatul, infecţiile bacteriene sau virale, aşa cum este infecţia cu virusul gripal.

Multe persoane cu bronşită cronică dezvoltă emfizem pulmonar – împreună, aceste două condiţii medicale sunt reunite sub denumirea generică de boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC). Potrivit American Lung Association, peste 11 milioane de persoane din SUA sunt diagnosticate cu BPOC, însă multe alte cazuri rămân nediagnosticate, deoarece simptomele sunt asociate cu o răceală sau cu gripa şi prezenţa la medic este întârziată până în ultimul moment, când boala este deja într-un stadiu foarte avansat.

Cea mai eficientă metodă de prevenire a bronşitei cronice şi a complicaţiilor asociate constă în renunţarea la fumat. În cazul în care nu se iau măsuri la timp, bronşita cronică poate afecta sever sănătatea plămânilor!

Simptome

Principalul simptom al bronşitei cronice este tusea persistentă, pe termen lung, fie seacă, fie cu expectoraţie (mucus galben, verde sau albicios). Producţia excesivă de mucus semnalează o infecţie a tractului respirator sau a plămânilor, dar este şi un semn al pneumoniei. În timp, tusea poate duce la apariţia durerilor în piept şi a crampelor musculare. Alte simptome care pot ridica suspiciunea de bronşită cronică sunt:

  • Wheezing (respiraţie şuierătoare)
  • Senzaţie de lipsă de aer
  • Oboseală
  • Febră
  • Frisoane
  • Congestie sinusală
  • Respiraţie urât mirositoare
  • Cianozarea pielii şi a buzelor, ca urmare a lipsei de oxigen din ţesuturi
  • Umflarea picioarelor şi a gleznelor
  • Infecţii respiratorii frecvente (răceli, gripe)
  • Aritmii sau palpitaţii

Cauze

Bronşita cronică se instalează cu precădere în sezonul rece, când sunt transmise majoritatea infecţiilor de tract respirator. Cu toate acestea, cauza principală nu este vremea rece sau virusurile, aşa cum greşit se consideră, ci fumatul, inclusiv cel pasiv.

De asemenea, inhalarea unor vapori toxici, virusul gripal, infecţiile cu stafilococi, streptococi sau infecţiile respiratorii frecvente sunt posibile cauze ale apariţiei sau agravării bronşitei.

Prin urmare, fumătorii, persoanele vârstnice, cu boli cronice, cu sistemul imunitar compromis, copiii sunt cele mai predispuse categorii la dezvoltarea bronşitei cronice.

De multe ori, bronşita este însoţită de o altă afecţiune respiratori, precum astm, emfizem pulmonar, fibroză pulmonară, sinuzită, tuberculoză etc.

Bronşita cronică nu este contagioasă dacă a fost cauzată de fumat, poluare sau inhalarea unor substanţe chimice. În schimb, bronşita cronică este contagioasă în cazul în care cauza este de natură virală sau bacteriană.

Diagnostic

Diagnosticul de bronşită cronică se stabileşte pe baza simptomelor pacientului, a istoricului medical al acestuia, a examinării clinice, dar şi a testelor imagistice (radiografie toracică, CT), mai ales dacă se suspectează existenţa pneumoniei.

De asemenea, medicul poate recomanda efectuarea spirometriei, pulsoximetriei, a anumitor analize de sânge care pot identifica prezenţa sindromului inflamator, dar şi a unui examen al sputei, pentru depistarea unei eventuale infecţii bacteriene.

Bronşita cronică: tratament

Deşi bronşita cronică nu se vindecă, simptomele acesteia pot fi ameliorate prin tratamente speciale şi schimbarea stilului de viaţă al pacientului, mai ales dacă diagnosticul este stabilit precoce.

În funcţie de severitatea afecţiunii, pot fi recomandate medicamente bronhodilatatoare (sub formă de comprimate sau inhalatoare) sau pe bază de teofiline (acestea ajută la relaxarea musculaturii căilor respiratorii) ori corticosteroizi . În cazul în care bronşita este cauzată de o infecţie bacteriană, pot fi necesare antibioticele, dar acestea se iau numai la recomandarea medicului, după efectuarea antibiogramei. Cazurile severe pot necesita terapie cu oxigen.

De asemenea, în planul de tratament al bronşitei cronice, cel mai important aspect este renunţarea la fumat.

Alte metode prin care pot fi ameliorate simptomele bronşitei cronice constau în:

  • Folosirea unui umidificator în camera de locuit
  • Evitarea expunerii la substanţe toxice (fum de ţigară, praf, gaze de eşapament etc.)
  • Exerciţiile fizice şi tehnicile de respiraţie profundă
  • Consumul adecvat de lichide (apă, supe, sucuri naturale)
  • Consumul de ceai de lămâie cu miere şi ghimbir
  • Evitarea spaţiilor închise şi aglomerate, precum şi a persoanelor bolnave
  • Spălarea frecventă a mâinilor

 

Când e cazul să mergi la doctor

 

Cele mai multe cazuri de bronșită se ameliorează cu medicamente anti-inflamatorii non-steroidiene, odihnă și multe lichide. Dacă, apar anumite simptome, precum cele enumerate mai jos, e nevoie să mergi la medic:

  • Ai o tuse severă sau care durează mai mult de 3 săptămâni
  • Ai o temperatură ridicată mai mult de 3 zile ( ține cont  că poate fi un semn de gripă sau o afecțiune mai gravă, cum ar fi pneumonia)
  • Expectorezi mucus cu firicele de sânge
  • Ai o afecțiune precum astm, insuficiență cardiacă sau emfizem
  • Îți pierzi foarte ușor suflul
  • Ați avut episoade repetate de bronșită

Pentru că unele simptome ale bronșitei cronice sunt asemănătoare cu cele ale pneumoniei, e posibil ca medicul să-ți recomande să faci o radiografie sau o analiză de mucus ori un test de spirometrie.

 

Articol revizuit în 2022.

Surse: hopkinsmedicine.orgemedicinehealth.com, www.nhs.com

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”