Hemoroizii: simptome, tratament

Hemoroizii: simptome, tratament

Cu toţii am auzit măcar o dată la muncă, la şcoală, sau în familie de cineva că are probleme cu hemoroizii.
În prezent, 6 din 10 adulţi aflaţi la o vârstă de peste 50 de ani suferă de hemoroizi, dar asta nu înseamnă că cei mai tineri nu pot fi în pericol! Milioane de oameni sunt afectaţi de hemoroizi şi aceştia reprezintă o problemă medicală şi socioeconomică majoră.

Ce sunt hemoroizii?

Hemoroizii se manifestă prin dilatarea şi mărirea venelor situate la nivelul canalului anal şi al anusului. Aceştia pot atinge dimensiuni supărătoare şi se pot exterioriza sau fisura, rezultând dureri insuportabile şi sângerări.

Cauzele hemoroizilor

La baza afecţiunilor hemoroidale stă disfuncţia congenitală a vaselor sangvine din segmentul terminal al rectului, care se dilată în anumite condiţii, cum ar fi:

  • Statul prelungit pe scaun;
  • Consumul de condimente picante, mâncare fast food;
  • Kilogramele în plus;
  • Constipaţia prelungită;
  • Abuzul de alcool;
  • Ridicarea frecventă de greutăţi mari;
  • Eforturi repetate depuse la defecaţie;

Persoanele care suferă de hemoroizi vor experimenta cel mai probabil constipaţia, urmată de scaune cu sânge.

Hemoroizii: simptome

Cele mai frecvente simptome ale hemoroizilor sunt:

  • Durere în timpul scaunului;
  • Senzaţie de jenă atunci când stăm jos;
  • Sensibilitatea zonei anusului – chiar şi o tuse poate provoca senzaţii de usturime;
  • Prurit – mâncărime la nivelul anusului;
  • Apariţia hemoroizilor în zona orificiului anal.

Pentru a înţelege mai bine simptomele hemoroizilor, trebuie să analizăm cele două tipuri ale acestei boli.

Hemoroizii externi – se formează prin dilatarea plexului venos rectal inferior. Aceştia sunt poziţionaţi inferior de aşa numita linie zimţată şi sunt acoperiţi de epiteliu stratificat pavimentos.

Hemoroizii externi se manifestă prin:
• Apariţia durerilor rectale în timpul scaunului;
• Acumulări de sânge sub mucoasa anala;
• Apariţia unor pete de sânge în scaun.

Hemoroizii interni – se formează din plexul venos rectal superior. Ei sunt poziţionati superior de linia zimţată, adică se află în rect şi sunt acoperiţi de un epiteliu stratificat cilindric.

Hemoroizii interni se manifestă prin:
• Scaune cu pete roşiatice;
• Mâncărimi locale în zona anusului;
• Senzaţia de dureri musculare în zona anusului;
• Dureri înaintea, în timpul şi după eliminarea unui scaun;

Totuşi, cel mai frecvent simptom, în toate tipurile de hemoroizi sunt durerile din zona anusului. Persistenţa acestora înaintea, în timpul şi după eliminarea unui scaun, trebuie să rezulte într-o vizită la medicul specialist.

Investigaţii in vederea orientării diagnosticului

În urma durerilor şi a sângerărilor în scaun, este important ca pacientul să se prezinte urgent la un medic specialist.

În anumite situaţii, simptomele de bază ale hemoroizilor pot fi confundate cu cancerul la intestinul gros, colită, diverticulită sau angiodisplazie.

Pacientului care se prezintă la medicul proctolog şi se plânge de disconfort, mâncărime, senzaţie de arsuri ori de umiditate în zona anală, i se va efectua un examen proctologic.
Cele mai folosite analize sunt:
• Tuşeul rectal;
• Videoanuscopie;
• Endoscopia digestivă inferioara, sau Colonoscopia;

Tuşeul rectal, este o procedură, ce presupune introducerea indexului, cu o mănuşă de protecţie, prin orificiul anal extern si palparea canalului anal si a porţiunii inferioare a ampulei rectale.

Videoanuscopia reprezintă introducerea în canalul anal a unui anuscop prevăzut cu o cameră video performantă de mici dimensiuni, care permite vizualizarea pe un monitor a imaginilor luate.

Endoscopia digestivă inferioară, sau colonoscopia, este o procedură ce presupune introducerea unui instrument flexibil, echipat cu o cameră de filmat. Această procedură medicală, permite specialistului, să observe interiorul intestinului gros şi să determine, cauza durerilor, sângerărilor sau existenţa altor modificări patologice.

Diagnosticul hemoroizilor

Hemoroizii pot fi diagnosticaţi, în majoritatea cazurilor, prin examinarea anusului de către medicul specialist. Acesta vă poate diagnostica cu hemoroizi, analizând antecedentele medicale împreună cu simptomele pe care le resimţiţi si examinandu-vă prin metodele de mai sus.
Pentru a exclude alte motive ale sângerărilor digestive inferioare, atunci când este cazul, medicul poate folosi sigmoidoscopia (examinarea părţii de jos a colonului) şi colonoscopia. Acestea sunt procedee de diagnostic, ce exclud leziunile grave însoţite de sângerare (cancer de colon, polipi, colită).

Hemoroizii: tratament

Pentru cazurile avansate ale hemoroizilor, cea mai indicată metodă de tratament este intervenţia chirurgicală. Prin operaţie, hemoroizii sunt excizaţi, iar evoluţia postoperatorie poate fi inconfortabilă şi dureroasă.

• Pacientul trebuie să urmeze o dietă strictă, pentru a preveni constipatia;
• Durerile din timpul scaunului sunt intense;
• Două săptămâni după operaţie, pacientul trebuie să evite statul în şezut;

Pentru cazurile hemoroizilor cu prolaps de dimensiuni mici, tratamentul cel mai recomandat de medic este urmarea unui stil de viaţă ce evită condiţiile favorizante ale durerii.
• Alimentaţia ce poate duce la constipaţie (condimente, mâncăruri de tip fast-food);
• Şezutul timp îndelungat;
• Igiena permanentă– pacientul trebuie să cureţe zona anusului cu apă după fiecare scaun.

De asemenea, medicii specialişti, prescriu de cele mai multe ori, ca tratament:
• Unguente antiinflamatoare;
• Analgezice;
• Substanţe anestezice;
• Supozitoare;
• Laxative – în caz de constipaţie.

O altă metodă folosită de medicii specialiţşti din cadrul clinicilor noastre, pentru tratamentul minim invaziv al hemoroizilor se numeşte Bandarea elastică hemoroidală. Rata de succes al acestei proceduri este de 95%. Prin această metodă medicul aplică la baza hemoroidului un inel de cauciuc, circulaţia sângelui din hemoroid este întreruptă şi astfel formaţiunea hemoroidală îşi va reduce treptat dimensiunea, până la dispariţia sa completă. Procedura este foarte bine suportată de pacienti şi nu implică întreruperea activităţii cotidiene.

Evoluţie, Complicaţii

Una dintre cele mai frecvente complicaţii a bolii hemoroidale o reprezintă sângerarile repetate. Aceasta pierdere constantă de sânge poate duce la anemie importantă, însoţită de deterioararea stării generale  de sănătate.

O altă complicaţie o reprezintă, blocarea hemoroizilor interni în interiorul anusului. Acest lucru poate rezulta în inflamarea hemoroizilor, urmată de coagularea sângelui la acest nivel şi tromboza hemoroidală care este extrem de dureroasă şi poate deveni o urgenţă chirurgicală.

Modul în care hemoroizii pot evolua depinde doar de respectarea tratamentului şi stilului de viaţă recomandat de medicul specialist. Hemoroizii pot fi ţinuţi sub control, prin respectarea unui stil de viaţă sănătos şi a unei igiene corespunzătoare.

Prevenirea hemoroizilor

Pentru a preveni această boală se recomandă:
• Consumul de alimente cu nivel crescut de fibre;
• Evitarea condimentelor şi alcoolului;
• Evitarea sedentarismului;
• Stil de viaţă sportiv.

Alte recomandări medicale pentru prevenirea hemoroizilor sunt:
• După scaune, folosiţi şerveţele umede, nu şerveţele sau hârtie uscată, parfumată;
• Nu rămâneţi pe toaletă mai mult decât este cazul;
• Nu vă forţaţi şi încercaţi, pe cât posibil, să aveti scaun in fiecare zi de consistenta normala.

FOTO: 123rf.com

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Dr. Alexandru Septimiu Cristian
Dr. Alexandru Septimiu Cristian este medic primar chirurgie generală cu competenţă în endoscopie digestivă, absolvent al Facultăţii de Medicină Generală Carol Davila, în anul 1985 şi doctorand al Facultăţii de Medicină Titu Maiorescu. În educaţia şi formarea sa, Dr. Alexandru Septimiu ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”